Când a apărut, în 2008, Cloverfield a fost primit cu un entuziasm neașteptat. Filme cu monștri se mai făcuseră, Godzilla fiind nemuritor în cinematografia mondială, tot înviind odată la câțiva ani, iar conceptul de found-footage a fost nou și deja exploatat în același timp încă de la apariția The Blair Witch Project. Dar Cloverfield nici nu a încercat să facă o radiografie a monstrului și a locului lui de proveniență, ca în mai toate filmele din acest subgen, chiar dacă originea îi este vag menționată, nici nu a fost plictisitor și lipsit de esență ca filmul mai devreme menționat, astfel că succesul și prezența pe buzele amatorilor de film pentru o lungă perioadă de timp i-au fost, într-o oarecare măsură, asigurate. Așa se face că, 8 ani mai târziu, producătorul J. J. Abrams a hotărât să mai facă un film din această serie, care nu e nici remake, dar nici nu precede sau continuă acțiunea din primul, el numindu-l doar „rudă de sânge”, întrucât în afară de titlu și concept nu au mai nimic în comun. Acest lucru se datorează, probabil, și faptului că totul a pornit de la un scenariu independent, The Cellar, care a luat forma produsului final din motive evidente de publicitate. Ceea ce nu e deloc rău, având în vedere că, dacă ar fi purtat un alt titlu, 10 Cloverfield Lane s-ar fi adresat unui public mult mai restrâns.
Filmul se deschide cu personajul lui Mary Elizabeth Winstead, Michelle, care se grăbește să împacheteze și să iasă pe ușa apartamentului. Vrea să-și părăsească iubitul, și vrea s-o facă repede. Îi ignoră apelurile și mesajele până când, deodată, se hotărăște să-i răspundă. Dar vorbitul la telefon în timpul condusului nu e o idee prea grozavă, astfel că un accident rutier îi dă peste cap planurile, lăsând-o incoștientă. Când își revine, se trezește într-un buncăr, prizoniera lui Howard (John Goodman), care susține că lumea de afară nu mai este deloc așa cum o știe ea. Bărbatul, studiu complex al extremelor, care trece cu repeziciune de la o stare la alta și se lasă pradă impulsurilor de moment, o pune și este pus de către aceasta în situații limită care sporesc ritmul alert și misterul filmului. Relația dintre cei doi și un al treilea refugiat care susține spusele lui Howard în ceea ce privește lumea de la suprafață este construită atent, punându-se foarte mare accent pe detalii, care ramifică firul narativ principal și îi oferă o mai mare suprafață de dezvoltare, în ciuda faptului că aproape trei sferturi din film acțiunea se desfășoară în cele câteva camere de sub pământ.
Aflat la primul său lungmetraj, regizorul Dan Trachtenberg reușește să întrețină suspansul pe tot parcursul filmului și să ofere spectatorilor o senzație de panică și claustrare care se acutizează din ce în ce mai mult pe parcursul filmului, ajutat fiind și de imaginea lui Jeff Cutter, dar și de muzica lui Bear McCreary, care a mai compus, printre altele, și pentru serialul The Walking Dead. Replicile amuzante nu atenuează curiozitatea crescândă, iar tensiunea adunată cu fiecare secvență explodează într-un ultim act final înfiorător.
Bizar și plin de mister, 10 Cloverfield Lane funcționează foarte bine ca film de sine stătător, fiind un thriller psihologic complex cu personaje memorabile și un scenariu atent dezvoltat, dar chiar și ca film apartenent al universului Cloverfield are de câștigat, întrucât este mult mai bine construit decât primul, chiar dacă explicațiile vizavi de elementul declanșator sunt mai neclare decât în acesta.
Filmul a intrat pe 8 aprilie în cinematografe.
