Un laitmotiv printre coloșii lui 2017 este maturizarea capitonală de angoasa contextului actual: fie că vorbim de un concert întrerupt de poliție, de feminismul contemporan înțeles greșit sau de cele mai proaspete bubuieli care ne fac să ducem dorul simplei combinații dintre pian și voce, aprozarul cultural a dat pe-afară și în anul care tocmai ce-a trecut. Așa se face că diversitatea și spontaneitatea alegerilor noastre reies, mai mult decât prin subiectul lor, din prietenia care s-a născut și care e un highlight al anului la fel de important. Avem repere diferite, atât geografice, cât și culturale, dar printre rânduri se pot găsi câteva puncte de intersecție, întâmplătoare sau transmise cu bună știință de la una la cealaltă. Acum că s-a menționat cam tot ce se putea, nu rămâne decât să citiți și să intrați în lumea aprozarului, unde veți găsi cele mai fresh recomandări.
BEST ARTIST
Zeci de cântece de la Gorillaz stăteau cuminți și neascultate de ceva timp în telefonul meu, însă anul 2017 mi-a adus plăcerea să redescopăr sound-urile și emoțiile pe care această trupă mi le provocau. Am luat de mână noul lor album și am plecat într-o aventură care s-a terminat acum câteva zile. 2017- the year of meeting new HUMANZ. – Alexandra Dumitrana
Courtney Barnett mi-e obsesie de un an și jumătate deja, dar de ce n-ar fi în continuare? A scos împreună cu Kurt Vile cel mai de pus pe rană album din 2017, mai dă cu subsemnatul prin compilațiile casei de discuri pe care a făcut-o cu mâna ei în Melbourne și din când în când ne mai trage de mânecă să ne amintească de marriage equality, feminism și alte „mărunțișuri” – bineînțeles, implicând muzica într-un fel sau altul. Am menționat că anul ăsta probabil scoate album? – Andreea Cornilă
Cruella de Vil meets Kandinsky, își spune ea. Împreună cu producătorul Jack Antonoff, St. Vincent își pictează ultimul album cu pop peste pop. Cele 13 teste Rorschach din Masseduction o găsesc pe Annie Clark mai sinceră, matură și demnă ca niciodată. Anul trecut, în februarie, și-a făcut debutul regizoral cu un scurtmetraj în antologia horror XX și, cu David Birke în hainele scenaristului, urmează să regizeze The Picture of Dorian Grey. – Eliza Niță
King Gizzard and the Lizard Wizard: cinci albume promise și lansate în 2017, o confruntare cu imposibilul ce a captivat scena muzicală ca printr-o vrajă și a oferit, de-a lungul anului, o poveste la fel de colorată precum muzica lor. Dar pentru vrăjitorii australieni fantasticul e doar un alt ingredient de pus în supă, așa că în cele cinci albume clocotesc idei, stiluri muzicale și concepte despre care s-ar putea scrie cărți întregi. Pentru dovada ireproșabilă de pasiune, creativitate, muncă și calitate, KGATLW au câștigat tot respectul meu. – Ingrid Enache
BEST ALBUM
A fost o luptă prea strânsă să mă pot decide, așa că le strig pe amândouă: LCD Soundsystem – American Dream și The National – Sleep Well Beast. Amândouă la fel de bune, asemănătoare muzical pe alocuri, dar mai ales prin tematicile abordate, la fix pentru apăsarea existențială pe care o resimte millenial-ul peste care trece toamna și mai apoi iarna (da, de mine zic). – Andreea Cornilă
Un album care mă face pur și simplu să dansez, Everything Now de la Arcade Fire a picat din întâmplare în știința mea acum câteva luni, însă de atunci nu l-am mai lăsat. Cu ritmuri groovy și versuri despre societatea în care trăim, a reușit să îmi capteze atenția și să mă facă să mă mișc. Totodată, albumul abordează diverse stiluri, de la punk la disco, de la Infinite Content la Signs of Life. – Alexandra Dumitrana
Nu știu cum e posibil să scriu atât despre Cardinal fără să mă satur, sau să mă repet. Disappearer a fost, mai mult decât orice alt album, unul pe care l-am trăit cu toată ființa. Este reprezentarea muzicală a adolescenței în care se întâmplă să mă zbat și eu și debordează de o îndrăzneală și un zgomot ce se resimt cel mai bine cu volumul la maxim și zâmbetul pe buze. – Ingrid Enache
După ce l-a lansat pe 13 octombrie, într-o vineri, King Krule nu neagă influența lui George A. Romero din The OOZ. La numai 23 de ani, Archy Marshall pune pe masă un album imersiv, cu versuri rafinate, ce induc o stare de somnolență și o producție mai atentă decât cea din 6 Feet Beneath the Moon. Când nu se tânguie, latră; când nu latră, vocea urmărește linia melodică a saxofonului omniprezent ce se confundă cu bass-ul în expectativă. The OOZ e sufocant până când, la limita dintre art rock și nu-jazz, se cufundă total în prăpastia singurătății. –Eliza Niță
BEST EP
Hot Mess – Girli este un EP care stârnește o multitudine de sentimente. Cu versuri catchy și sound-uri electro-pop, albumul acesta m-a făcut să îl tot ascult de când l-am descoperit acum nu multă vreme. Îmi place pentru că mă regăsesc în unele versuri, mai ales în melodia Neck Contour, care este și preferata mea. – Alexandra Dumitrana
Add Violence – Nine Inch Nails. Trent Reznor nu a uitat cum să intimideze. La o jumătate de an mai târziu de la prima parte din trilogie, Not The Actual Events, de când l-a cooptat pe Atticus Ross, cel alături de care a fost premiat pentru soundtrack-urile de la The Social Network și The Girl with The Dragon Tattoo, vine cu Add Violence. Cinci fragmente de deznădăjde cu un twist senzual în amestec cu distorsul distant de chitară tipic pentru Reznor. – Eliza Niță
Din dispariția unei trupe alternative care promitea mult, s-au format câteva proiecte la fel de bune, printre care și Saluna, cu al său Pieces EP, acesta fiind una din puținele mostre de muzică electronică ce mi-au ridicat vreodată părul pe mine. Bonus points pentru că n-am auzit prea des așa ceva în general, iar la noi în țară nici atât. Da, mai vrem. – Andreea Cornilă
BEST UPCOMING ARTIST
Un băiat de 18 ani care cântă despre experiențele personale și viața de adolescent pe ritmuri de jazz, Cosmo Pyke m-a cucerit cu muzica creată, dar și cu relaxarea pe care o emană. We should keep an eye on him in 2018. – Alexandra Dumitrana
Bună ziua/ seara/ whatever, aveți un moment să vorbim (iar) despre almadeer? Long story short, acest om bun la toate al muzicii românești, cunoscut și sub numele (din buletin) de Dan Georgescu, a scos un album scurt, dar care ne-a lăsat pe toți lați și dă semne că ar vrea să continue drumul ăsta în 2018. – Andreea Cornilă
Totul a pornit de la un străbunic, la rândul lui cu un verișor pe nume Dimitri, care avea o moară de vânt năpădită de lilieci. În septembrie 2017, Dimitri’s Bats debutează single-ul Cold – o serie de synth-uri intense suprapuse peste sound-ul indie ajuns la maturitate. Având în vedere fostele proiecte ale celor cinci, You seen us before, but we’re not the same sună ca o atenționare, dar mai presus de toate, o promisiune. – Eliza Niță
Atenția asupra Alexandrei Savior a izbucnit odată cu lansarea debutului muzical extrem de sensibil și onest, Belladonna of Sadness. Asta poate datorită colaborării cu Alex Turner, cu care a scris și produs albumul, dar admirația îi revine cu certitudine ei, care farmecă prin feminitate, căldură, intrigă și eleganță pe care abia aștept să le văd desfășurându-se și anul acesta. – Ingrid Enache
BEST LIVESHOW
Am văzut destule concerte anul ăsta, fiecare fiind „cel mai mișto” odată ce s-a terminat; în retrospectivă, am să decernez titlul concertului Interpol din prima seară de Summer Well, Buftea: chiar dacă sunetul putea fi reglat mai bine de atât, în rest a fost cât de minimalist și de impersonal poate fi un headlining show de festival care să și iasă bine. Poate dacă era să se raporteze la publicul prezent, setlist-ul ce aniversează 15 ani de Turn on the Bright Lights nu era cel mai potrivit, dar mie mi-a dat fatala. – Andreea Cornilă
Cardinal, Constanța & poliția. Numai spunând aceste cuvinte vă puteți da seama că a fost o noapte interesantă. Ultimul concert din Constanța al trupei Cardinal m-a lăsat fără cuvinte și nu pentru că a fost oprit de curcani, ci, pentru faptul că atâta iubire într-o singură gradină nu am simțit niciodată. – Alexandra Dumitrana
Elements Reunited, București: 8 concerte, 4 trupe, 2 scene și o singură seară. Au fost (re)aduse împreună byron, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers și Travka, iar spațiul dintre cele două scene, acustică și electrică e unde mi-aș fi dorit să se oprească timpul. Între fani, trupe, organizare, zgomot și atmosferă s-a format un echilibru pe care nu-l credeam posibil și care pentru mine au transformat concertul acesta în definiția unui eveniment reușit. – Ingrid Enache
Din țara Dogmei 95 ajunge în Control Club, București, pe 15 decembrie și prolificul multi-instrumentist Brian Batz cu Sleep Party People, proiectul ce depășește hotarele imaginației cu o afinitate pentru iepuri. Timp de 15 ode dream-pop, shoegaze sau slowcore, ne ține prizonieri în minutele de visare rămase fix înainte de trezire, întrerupte de-abia când Batz face crowd-surfing pe Tears. Concertul a făcut parte din turneul de promovare pentru ultimul album, Lingering. – Eliza Niță
