The Script Contest, primul și singurul concurs de scenarii de scurtmetraj din România care oferă ca premiu producția scrutmetrajului câștigător, a ajuns anul acesta la ediția a doua. Concursul, organizat de Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR), s-a născut din dorința de a dezvolta comunitatea (mică) a scenariștilor din România. Partea cea mai tare? Orice rezident al României poate participa, dacă are minim 18 ani și o pasiune pentru film și/sau scenaristică.
Un singur câștigător, 500€ și producția scenariului într-un scurtmetraj. Anul acesta se caută short docs, drame și comedii pe tema Portraits of a disappearing world, deci dacă ai printr-un sertar un scenariu de film demult uitat care s-ar potrivi temei și care așteaptă să devină realitate, scoate-l de acolo și trimite-l la thescriptcontestro@gmail.com.
Dacă n-ai, apucă-te de scris! Mai ai timp până pe 10 ianuarie 2018 să trimiți, iar dacă n-ai inspirație, am vorbit noi cu 7 actori despre scenariile românești de film, cu bune și cu rele și despre cel mai tare film în care le-ar plăcea să joace, deci o să găsești câteva idei mai jos.
Ce ți se pare că le lipsește scenariilor românești de film?
Ana Ularu: Sunt unul dintre cei mai fervenți apărători ai dreptului unui creator de a spune povestea a ceea ce crede, așa că nu am fost un purtător de stindard pentru ideea de „mai faceți și comedii”. Dar știu că mulți creatori se raliază ideii preconcepute a ceea ce ar trebui să fie film românesc, castrându-și imaginația. Mi-e dor de imaginația reală, de risc, de forța unei generații noi care neagă, chiar fără argument, doar de dragul de a-și impune forța. Deci ce lipsește e greșeala onestă, dar cu dragoste. În cazul oricărui artist vreau să văd pasiune și dragoste.
Olimpia Melinte: Cred că le lipsește acțiunea, și când spun acțiune mă refer la o anumită dinamică, la treceri mai rapide, la ruperi de ritm, pentru că da, există o anumită frumusețe în cadrele lungi, doar că nu sunt ințelese și acceptate de ochiul neavizat și atunci ne lovim mereu de concepția că filmul românesc este plictisitor. Dacă s-ar putea îmbina ideea de film de artă cu filmul comercial, acestă rețetă greu de făcut, dar găsită de unii regizori din afară, cred că filmele românești ar avea o mai mare deschidere la public, pentru că da, și asta le lipsește scenariilor și implicit filmelor românești: plătitori de bilete și săli pline. Apoi ar mai fi ceva: mai multe roluri mari pentru femei și un pic mai multă culoare și umor.
Diana Cavallioti: Cred că ne aflăm într-o incertitudine constantă, într-o zonă de gri cenușiu fără curaj. Aș dori mai mult negru, mai mult alb, mai multe contraste, mai mult curaj de a aduce personajele în situații limită. Poate că e momentul ca personajele din filmele românești să devină o inspirație, și nu doar o oglindă a societății actuale. Cred că e nevoie de fantezie, mister și mult curaj.
Victor Țăpeanu: O mentalitate deschisă cu o atenție nu la felul în care am fost afectați noi de comunism, care mi se pare mesajul multora din filmele românești, ci o atenție la nivel mondial și apoi întoarcerea cu fața către România pentru a observa ce lipsește. Pe scurt, mi se pare o lipsă de autenticitate.
Ana Udroiu: Simt lipsa unui melanj între scenariile comerciale și cele dedicate festivalurilor (adică cele care nu sunt neapărat destinate publicului larg). Simt lipsa unor scenarii de comedie 100%, dar nu ceva clișeistic, ci o scriitură care să ne pună în valoare cultura și societatea noastră. Simt lipsa unor idei proaspete care să nu vizeze teme de genul „comunism”, „sărăcie” etc.
Cristian Bota: Având în vedere că sunt și scenarist la început de drum, întrebarea devine și mai interesantă. Cred că scenariul, pâna la urmă, este un lucru extrem de subiectiv pentru fiecare dintre noi. Deși suntem asemănători, suntem foarte diferiți și aici cred că se creează diferența dintre scenarii, felul în care rezonăm cu povestea respectivă, felul în care spunem povestea și felul cum alegem să arătăm și să creionăm filmic însușirea de evenimente. Cu alte cuvinte nu cred că scenariilor de film le lipsește ceva, pentru că ele vin din creativitatea și originalitatea cineastului român care are în spate universul balcanic pe care l-a trăit până în momentul scrierii. El se confruntă cu multe alte probleme decât cele de creație când pornește la drum, asta făcând, practic, parte din același univers și fără să realizăm a devenit un stil. Mai pe românește, cred că e nevoie de curaj pentru a-ți spune povestea așa cum tu ca scenarist o vezi fără să te intereseze nimic altceva, și inteligență dramaturgică și emoțională pentru a te detașa de povestea ta și a o transmite cât mai bine publicului sau producătorilor ce urmează să citească sau să producă scenariul.
Cătălina Maria Moga: Orice scenariu cred/sper, este o reflexie a celui care îl scrie și nu-mi permit să comentez asta. Aș putea să spun că mi-ar plăcea să citesc și să văd filme cu scenarii mult mai variate, dar nici asta nu pot să spun pentru că ceea ce este în jurul nostru ne creează realitatea, iar noi scriem inspirați din realitatea noastra. Poate niște scenarii SF? 🙂
Care ar fi cel mai tare scenariu pentru un film în care ți-ai dori să joci?
Ana Ularu: Aș vrea să mă înfrunt cu un scenariu dement și curajos, poate ceva à la Lynch sau Carax (la prima mână, dar îmi asum). Și cu un regizor care să spună – „O să fie greu și poate o prostie. Te înhami la război?” Soldatul din mine mereu va răspunde la pasiune, imaginație și inteligență.
Olimpia Melinte: Un “Death Proof” (r. Quentin Tarantino) autohton.
Diana Cavallioti: Recunosc, mi-ar plăcea enorm să fac parte dintr-o poveste violentă care naște și mai multă violență și poate și puțină răzbunare. Nici nu cred că ar fi nevoie de un buget foarte mare 🙂 între patru pereți se pot întâmpla cele mai mari nenorociri. Asta aș vrea să văd, asta aș vrea să joc.
Victor Țăpeanu: Filme care dau sens vieții noastre în contemporan, care te provoacă să ai momente de reflectare, nu să primești totul de-a gata. Filmul are ca scop să mă trimită acasă pe gânduri, nu să plec din sală la fel de relaxat ca înainte. Am nevoie de scenarii care să mă provoace și pe mine ca actor, nu să fiu doar o păpușă care vine la cadru când are nevoie regizorul. E nevoie de comunicare cu regizorul, de lucru cu el, de cunoaștere, de formare a unei legături. Fără legături profunde nu ai cum să scoți filme profunde. Mi-aș dori să joc într-un film artistic despre societatea pierdută de astăzi.
Cristian Bota: Ce scenarii îmi plac mie? Povești adevărate care depășesc limita normală a vieții cu care suntem obișnuiți.
Cătălina Maria Moga: Mi-ar plăcea să joc într-un film mut.
Ana Udroiu: Mi-aș dori să joc într-un film care să aibă și o poveste interesantă, dar și partituri ofertante pentru actori. Ceva care să oglindească o situație de viață cu care să rezoneze cât mai mulți oameni, dar tratată cu candoare și umor.
Înscrierile pentru The Script Contest sunt deschise între 15 noiembrie 2017 și 10 ianuarie 2018.
