Aceasta-i întrebarea pe care o ridică spectacolul Bujor, regizat de Leta Popescu la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, în cadrul PROIECT 9. TEATRU ROMÂNESC CONTEMPORAN, o super inițiativă a scenei gălățene despre care poți citi mai multe aici. Având la bază un text scris de Doru Vatavului special pentru această montare, spectacolul ia forma unei comedii tandre, care urmărește povestea învățătorului Bujor (Vlad Volf) la o ședință cu părinții.
Ăsta e contexul, iar de aici începe un adevărat scandal. Un incident aparent inofensiv (no spoilers here) reprezintă pretextul pentru o discuție mult mai amplă: necesitatea introducerii orelor de educație sexuală pentru elevii din ciclul primar. Astfel, părinții – tatăl alfa (Stefan Forir), tatăl beta (Ciprian Brașoveanu), tatăl informat (Vlad Ajder), mama șefă (Elena Ghinea), mama singură (Petronela Buda), mama sfântă (Flavia Călin) și mama precaută (Maria Niță) încep o dezbatere pro și contra propunerii învățătorului Bujor, cu argumente invocate mai mult sau mai puțin violent. Subiectul nu cred că mai este tabu pentru tineri și adolescenți, mai ales acum, în epoca internetului. Însă este posibil ca părinții și bunicii noștri să nu îl considere la fel de confortabil la prima vedere. Ceea ce vreau să spun, de fapt, e că Bujor ar trebui să reunească în sala de teatru tinerii și adulții, să le ofere șansa să discute lucrurile care, de obicei, rămân nediscutate.
Timp de o oră și 50 de minute, vei urmări o serie de discuții pro și contra, căci doar părinții noștri “n-au avut ore d-astea și s-au descurcat”, cum zice și o replică din spectacol, intercalate de flashback-uri din copilăria și adolescența învățătorului. Bujor este MC atât în planul actual al ședinței cu părinții, cât și în cel al amintirilor: primele lecții de educație sexuală, primele prietenii ingenue, descoperirea sexualității, prima dată. Toate schimbările de planuri se produc natural și fluid, în timp ce prezentul și trecutul se întrepătrund. Și nu pot să nu observ diferența enormă pe care o fac tranzițiile smart din spectacol, spre deosebire de cut-urile rigide și abrupte pe care le-am regăsit în multe dintre spectacolele pe care le-am văzut în ultima vreme. Exemple ar fi multe, dar cele mai ingenioase rezolvări regizorale mi s-au părut scena în care părinții se comportă ca niște primate (la propriu) și cea în care aceștia dau cărțile pe față (tot la propriu), chiar înainte de un arc în timp în vara de după examenul de Bacalaureat. Practic, detaliile fine fac diferența.
Dacă în planul prezent actorii joacă tipologiile de părinți menționate mai sus, în planul amintirilor aceștia sunt colegii și prietenii lui Bujor. Evident, copii (absenți de la ședința care îi vizează în mod direct) moștenesc o parte dintre trăsăturile părinților, perpetuând comportamentele acestora. Costumele create de Bogdan Spătaru susțin tipologizarea – fiecare personaj este îmbrăcat monocrom, de la șosete și până la husele telefoanelor. Aproape ironic, un curcubeu (simbol asociat în pop culture cu steagul comunității LGBTQIA+) este prezent mereu pe scenă, un fel de elefant din cameră pe care mulți dintre părinții prezenți la ședință refuză să-l vadă.
Poveștile din trecut urmăresc modul în care Bujor își descoperă și își acceptă treptat propria orientare sexuală. Explorarea propriei sexualități se dovedește a fi un subiect incomod pentru unele dintre personajele din prezent și, spre finalul spectacolului, discuția de la ședința părinților se extinde în sală. Ai fost sau nu la vot la referendumul pentru familie? În acest punct, cele două planuri din spectacol se întrepătrund definitiv. Ce este cu adevărat interesant este că textul scris de Doru Vatavului conține atât ficționalizarea unor experiențe personale (mai ales la capitolul referințe ale generației late 90’s – early 2000’s), cât și o documentare riguroasă pe subiectul introducerii educației sexuale în școli.
Vlad Volf primește o partitură actoricească foarte ofertantă și reușește să facă un domn/puști Bujor care trece printr-o paletă largă de emoții și stări. Unele dintre ele sunt provocate de relația complicată cu propria familie (plecată la muncă în străinătate) și cu colegii de școală, altele sunt generate de lipsa sentimentului de apartenență. Treptat, negarea propriei identități se transformă în acceptare, iar transformarea personajului este redată cu multe nuanțe de actor. Vlad reușește să schimbe inocența și confuzia din trecut în hotărârea și maturitatea pe care personajul le are în prezent, rămânând perfect credibil în ambele ipostaze. Pe lângă o reprezentare nuanțată și verosimilă a homosexualității, spectacolul oferă o perspectivă interesantă asupra maturizării unei persoane queer în diferite contexte (familial, școlar, profesional) vizibil nepregătite să gestioneze orice formă de abatere de la heteronormativitate. Poate unul dintre cele bune momente din spectacol, singurul moment de libertate absolută al lui Bujor, se produce pe melodia asta:
Dacă ești născut în anii ‘90, o sumedenie de referințe din spectacol te vor face ușor nostalgic. Discuțiile pe Mess, revista Bravo girl cu postere de lipit pe pereți, banchetul cringe de final de a VIII-a, Britney Spears – toate te vor duce cu gândul la atmosfera de atunci. La întregul vibe fresh al spectacolului a contribuit și muzica semnată de Oana Hodade, care însoțește maturizarea personajului principal. Scenografia realizată de Bogdan Spătaru nu se sprijină deloc pe obiecte de recuzită, lăsând loc pentru o explorare atentă a corporalității actorilor.
În loc de concluzii, pe care te las pe tine să le tragi singur după ce vezi spectacolul, cred că merită să ne întrebăm (și în afara sălii de teatru): Vorbim sau nu vorbim despre educație sexuală în școli? Vorbim sau nu vorbim despre întreg spectrul de orientări sexuale cu adolescenții? Vorbim sau nu vorbim despre ceea ce avem impresia că e incomod, încercând să îl transformăm astfel în ceva perfect firesc?
P.S: Daria mi-a recomandat spectacolul, așa că am fost la Galați special pentru asta. Aș mai repeta oricând experiența. Până la următoarea vizită în Galați, sper ca Bujor să ajungă la cât mai mulți spectatori, de toate vârstele.
P.P.S: Dacă stai în București, la Galați se ajunge foarte ușor cu trenul. Doar zic.
BUJOR
De: Doru Vatavului
Regia: Leta Popescu
Scenografia: Bogdan Spătaru
Muzica: Oana Hodade
Asistent regie: Lavinia Eiler
Distribuție
Vlad Volf (Bujor – învățătorul), Ștefan Forir (Ion – tatăl alfa), Ciprian Brașoveanu (Ionuț – tatăl beta), Vlad Ajder (Darius – tatăl informat), Elena Ghinea (Miki – mama șefă), Petronela Buda (Cristina – mama singură), Flavia Călin (Laura – mama sfântă), Maria Niță (Simona – mama precaută)
Credit foto: Ovidiu Iordachi