Am auzit destul de des expresia „După liceu începe viața”. La facultate sau în alte părți, în orice caz, undeva unde te vei distra mai bine ca în liceu, vei învăța mai multe, vei face mai multe. Există însă și liceeni care nu au vrut să aștepte momentul perfect ca să facă ceva. Pentru că momentul perfect nici nu există. Ce există, în schimb, este curajul de a încerca și înțelegerea că nu e niciodată prea devreme să te implici și să încerci să schimbi lucrurile în jurul tău.
Ei sunt organizatorii liceeni ai One World Romania la Școală, în cadrul căruia, anul acesta, are loc prima ediție de film documentar intitulată AdDOC. Între 2 și 31 mai, elevii din orașele București, Alexandria, Bacău, Caracal, Craiova, Curtea de Argeș, Lupeni, Piatra Neamț, Piatra Olt, Roșiori de Vede, Slatina, Turnu Măgurele, vor avea ocazia să urmărească câteva filme care garantăm că nu îi vor lăsa neschimbați.
Iar acum, ca să vă convingă nu doar că e important să mergeți la festival ci și să vă implicați în viața socială și ca să vă încurajeze să nu mai așteptați să facă altcineva ceva ce vă doriți, ci să luați chiar voi inițiativa, i-am invitat pe câțiva dintre tinerii organizatori la o discuție despre provocări, filme preferate, curaj și, desigur, filme documentare.
Cam așa am ajuns eu să iubesc One World și tot ce înseamnă festivalul ăsta care reușește să unească sute de oameni în sălile de cinema.
- Cum ai hotărât să organizezi One World Romania la tine la liceu? Care au fost provocările?
Ștefania: Am aflat târziu că există cluburi de film One World Romania la Școală, deși exista unul și în liceul meu. M-am hotărât să organizez proiecții după ce am luat parte la experiența One World Romania pentru prima dată în juriul de anul acesta, și m-am îndrăgostit de festival și de ideea pe care o propagă. Am cunoscut o tonă de oameni minunați, am fost pusă în situații care m-au făcut să ies din carapace și să-mi depășesc anumite temeri și complexe (cum ar fi vorbitul în public și interacțiunea cu persoane noi), am învățat multe despre societatea în care trăiesc prin filmul documentar și am simțit că vreau să dau asta mai departe. Îi încurajez din toată inima pe cei care sunt încă în liceu să aplice pentru juriu sau să se înscrie ca voluntari la festival sau în programul One World Romania la Școală. Cât despre provocări, am avut până acum o singură proiecție, care a ieșit foarte bine. M-am bucurat că mai era un coordonator de club de film în liceul meu și că nu a trebuit să organizez singură tot (pentru că nu aveam nicio idee cum), dar am aflat că de fapt este mult mai ușor decât pare.
Adeline: Am aftat de OWR de la o colegă de liceu pe care o cunoscusem întâmplător, nu de mult, la unul dintre festivalurile mai mult decât „cool” pentru adolescenţi, din București. La câteva zile după, aveam prima noastră proiecţie și un invitat gata să răspundă la ceea ce ne-am fi dorit noi a fi o avalanșă de întrebări. Eram pregătiţi deci. Tot ceea a lipsit a fost… publicul. Când spui film documentar poate părea plictisitor, neglijabil, dar noi credem că nu este așa. La un an după, clubul nostru a crescut și odată cu el, credem noi, începe să scadă indiferenţa.
Ana-Maria: One World Romania a ajuns la mine printr-un documentar regizat de Alexandru Solomon, pe care, întâmplător, l-am prins după școală la Cinema Elvire Popesco. Dupa proiecție, Alexandru Solomon a ieșit în față și a vorbit despre film și puțin și despre One World. Am fost așa de curioasă că am ajuns chiar în juriul neînfricat al liceenilor anul acesta. Și cam așa am ajuns eu să iubesc One World și tot ce înseamnă festivalul ăsta care reușește să unească sute de oameni în sălile de cinema, să le schimbe percepțiile și, uneori, chiar viețile. N-am putut să mai aștept încă un an până la urmatoarea ediție, așa că am zis să aduc documentarele și la mine în liceu. Clubul din Coșbuc era deja înființat de Roxana Caia, deci elevii erau destul de familiarizați cu documentarele. Provocările au fost puține, pentru că am avut atâtea emoții că nici nu le-am observat, știam doar că misiunea mea e să îi fac și pe alții să iubească documentarele. Tot ce voiam era ca dupa proiecție, când ieșeau din mica noastră sală de festivități de la etajul 2 să întrebe „Când e urmatoarea proiecție că mai vreau sa vin?!”
- Ce ai putea să-i spui unui elev care poate ar dori să înceapă și el o astfel de activitate dar îi lipsește curajul?
Mona: Pentru cei care încă nu sunt convinși că ar trebui să deschidă un club de film documentar la ei în liceu, le garantez că merită și că o să treacă peste frica de la început atunci când o să apară filmele mișto și discuțiile post film cu invitații. Just do it!
Adeline: Da! Dacă te atrag filmele documentare şi discuţiile pe baza lor, sau îţi place să aflii toate straturile unei „poveşti”. Dacă vrei să trăiești pentru o oră un alt destin, în locuri pe care nu le-ai luat atât de în serios până acum, dacă vrei să știi ce cred și ceilalţi despre o problemă care altfel poate n-ar fi apărut în discuţiie, că acel coleg cu care tocmai ai făcut cunoştinţă are mai multe lucruri în comun cu tine decât ai crezut, sau dacă măcar îţi gâdilă curiozitatea, atunci tocmai ai citit răspunsul la întrebarea ta. Nu e greu, nu e ușor, dar cu siguranţă este o experienţă super faină. Nu te-am convins încă? Descoper-o!
Ana-Maria: Cum spunea și ediția a 10-a a festivalului: #fărăfrică. Nu doar că o să ai parte de cea mai extraordinară experiență din viața ta de liceean, dar o să te schimbi și pe tine și pe ceilalți. O să întâlnești niște oameni de care nu o să mai vrei să te desparți și cu care o să râzi și o să tremuri de fiecare dată când se strică proiectorul înainte de proiecție, o să-ți salte inima în sus când auzi melodia din documentarul preferat și o să resimți căldura scaunului din cinematograf de fiecare dată când te uiți la stickerul cu One World Romania lipit strâmb pe ușă. Toate astea dacă ești #fărăfrică.
Chiar dacă poate nu ne schimbăm mentalitatea total după un documentar, vedem diferit problema și răspunsul.
- Crezi că prin vizionarea filmelor documentare ne putem schimba mentalitatea în vreun fel?
Alexandra V: Eu o consider o educație non-formală din care tinerii pot învăța anumite concepte, stiluri de viata despre drepturile omului mai ușor și care le deschide perspectiva asupra vieții. Mentalitatea se poate schimba în mai multe feluri, de la a fi mai recunoscători cu ce au pană la a știi cum să se integreze în societate și cum să ia inițiativa pentru a face ceva pentru ea.
Ștefania: De fiecare dată când aud întrebarea asta mă entuziasmez, pentru că mi se pare un subiect destul de puțin dezbătut în prezent. Cred în educarea prin film în general și îmi pare rău că educația cinematografică nu este susținută și promovată, mai ales în societatea de azi, unde avem atât de mare nevoie de ea, pentru că suntem asaltați de imagini, video și sunet, care sunt peste tot în jurul nostru și nu știm cum să interpretăm, să întelegem, să facem diferența dintre ceva de calitate și ceva prost. Dacă filmele de ficțiune, să spunem, sunt puțin mai subtile, mai visătoare, în ceea ce privește dezvoltarea intelectuală sau emoțională, creativă, a spectatorului, filmul documentar îți aruncă totul pe masă. E chiar acolo, sub ochii tăi, o realitate dură de care te lovești în fiecare zi (sau nu) și pe care alegi de multe ori să o ignori (sau o descoperi prin intermediul documentarului). Cred că te ajută mult să vezi astfel de filme, te fac mai aware și mai tolerant și cred că e important să le vezi și să nu te mai ascunzi după deget. În societatea de azi, mulți sunt „retardați” emoțional și nu este vina lor. Cred că astfel de filme te schimbă pur și simplu, îți arată cum e în exteriorul bulei tale și îți dezvoltă un oarecare spirit civic și o dorință de schimbare.
Ana-Maria: Un lucru e cert, One World mi-a arătat cât de diferit văd oamenii problemele și cât de frumoasă e diferența asta. Chiar dacă poate nu ne schimbăm mentalitatea total după un documentar, vedem diferit problema și răspunsul. Cred că și ăsta e un pas spre schimbare. Până la urmă, „schimbarea” asta e diferită pentru toți, dar necesară. Documentarul te schimbă, să știi! Și-n bine!
- Care este filmul pe care astepți cu cea mai mare nerăbdare să il vadă și ceilalți?
Mona: Chiar ieri m-a sunat o prietenă și m-a rugat să îi propun un film. I-am zis că eu am un top 3 must see: Cinema, mon amour, Varză, cartofi și alți demoni și Balta Albă. De ce? Mergeți la proiecții și vedeți cu ochii voștri.
Ștefania: Filmul meu preferat din selecția festivalului de anul ăsta este Cinema, Mon Amour, în mod categoric. Am plâns ca un copil când l-am văzut prima dată, în team building-ul de la Port Cultural Cetate, unde a luat naștere festivalul și am plâns și în timpul discuției cu Victor Purice (protagonistul filmului), căruia de abia mi-am găsit cuvinte să-i adresez întrebări din cauza emoțiilor (și această încercare a sfârșit cu el spunându-mi că vorbesc ca Iohannis). Ne-am promis între noi, organizatorii, că după ce terminăm cu festivalul vom merge la Piatra Neamț să îl vizităm și să petrecem o zi la Cinema Dacia Panoramic. Cred că este un film atât de drag mie pentru că luptă pentru ceea ce iubesc, cinematografia și popularizarea ei în țara noastră (unde a rămas un număr infim de cinematografe funcționabile) și pentru că domnul Victor Purice este un om absolut deosebit, cu o sensibilitate, bunătate, spirit și viziune extraordinare, căruia îi mulțumesc pentru lecția de viață acordată.
Adeline: Întâmplător, primul film pe care l-am văzut dintre cele 10 şi care rămâne pentru mine special a fost City Tour. Este un film cu un impact foarte puternic și imediat ce l-am terminat am simţit nevoia să-l răspândesc, să-l disec, să le zic tuturor: „Hei, uite ce documentar fain!”. Un alt film de neratat, din punctul meu de vedere, este Varză, cartofi şi alţi demoni, care reușește, printr-un umor delicios, să expună o problemă foarte importantă. Şi Toto și surorile lui, pentru că este filmul cu care am deschis oficial festivalul, la Caracal, pentru că este excepţional și puternic și pentru că reușește să te emoţionoze până la lacrimi (multe) alternate cu un râset sincer. Cu siguranţă te ridici din scaun cu o lecţie de viaţă și o nouă direcţie în care poţi privi. Toate filmele sunt interesante așa că nu le rataţi!
- Ce învață eleviii dacă merg la AdDOC anul acesta?
Adeline: Învaţă să vrea mai mult. Proiecţiile tratează teme diferite care la rândul lor se multiplică la infinit. Învaţă un adevăr. Depinde doar de tine dacă accepţi provocarea.
Pavel: Învață lucruri noi atât despre problemele țării noastre, cât și despre istoria și cultura sa contemporană, într-un mod nonformal, atipic spațiului de învățământ. Învață, de asemenea, să discute și să dezbată despre subiectul prezentat.
Ana-Maria: Dacă elevii vin la AdDOC, o să afle că „documentarul nu-i o emoție de gradul doi”. Cred că AdDOC o să ne învețe pe toți că putem face o schimbare și că e nevoie să credem asta, o să ne învețe să nu ne mai fie frică să ne spunem opinina în fața celorlalți.
Elevii o să vizioneze o serie foarte diversă de filme documentare, despre drepturile omului, care o să le ridice multe semne de întrebare, dar o să le și dea foarte multe răspunsuri. Și, nu în ultimul rand, sper ca elevii să îmbrățișeze atât de tare lumea documentarului încât să nu mai vrea să îi dea drumul vreodată.
