,

Care-i treaba cu Amural <3 Film?

Avatar
august 28, 2017
4 min read
amural

Buckle up, y’all, it’s that time of the year.

Pentru al treilea an la rând, Festivalul Vizual Amural se întoarce între 31 august și 3 septembrie și de-abia așteptăm. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu terminologia, Amural adună artiști din toată lumea în zona După Ziduri, din Brașov, timp de patru zile și nopți pline cu de toate. Deși coloana vertebrală a festivalului este secțiunea de video mapping, găsim artă pentru toate gusturile: visual poetry, expoziție de fotografie la Turnul Alb, spectacolul iHamlet la Centrul Cultural Reduta, concerte și proiecții de filme în fiecare seară și foarte multe altele.

amural

Anul acesta mi-a atras atenția secțiunea de film, numită How Experimental Can You Get?, care îl are ca selecționer și curator pe Călin Boto, prieten al redacției. De asta, Dissolved Magazine a avut acces la un mic sneak peek al filmelor ce vor rula timp de patru seri la Turnul Alb, din care am ales câteva recomandări. În fiecare seară vor fi proiectate un lungmetraj și un calup de scurtmetraje.

Doamna Ghica este un scurtmetraj românesc realizat de Cătălin Mesaru și Cătălin Moise și aparține secțiunii Cinema Reinterpreted. În cele treisprezece minute ale sale, acesta este plin de referințe pop culture, suspans și înjurături (atenție, snobilor), prezentând povestea a doi prieteni care se ceartă, seară de seară, despre filmul pe care îl vor vedea.  Este savuros și, în final, avem (și noi, și ei) parte de o surpriză. Filmul poate fi văzut pe 3 septembrie, începând cu ora 21.

amural
Doamna Ghica, r: Cătălin Moise, Cătălin Mesaru

O apariție excelentă își face și Alli Coates cu scurtmetrajul American Reflexxx, la calupul Visual Porn. În film, regizoarea o urmărește pe Signe Pierce plimbându-se prin Myrtle Beach, îmbrăcată într-o rochie albastră și cu fața acoperită de o mască argintie, timp de o oră. Ce iese din experimentul acesta social e cutremurător: la început oamenii doar își dau cu părerea în legătură cu genul ei, o urmăresc, o strigă în diferite feluri, ca totul să evolueze la un grup care o urmărește peste tot, o batjocoresc, aruncă în ea cu diferite lucruri și chiar o împing. Scurtmetrajul este o mărturie despre violența stradală, percepția de gen și mentalitatea de turmă în America și  poate fi văzut pe data de 1 septembrie, de la ora 21.

amural
American Reflexxx, r: Alli Coates

Our Own Private Scene pune scurtul în  „scurtmetraj”, și în numai două minute Leo Adef reușește să captureze momente din viața a trei adolescenți dintr-un orășel din Franța. O serie de secvențe coming-of-age despre dating, subculturi, prietenie și explorarea sinelui. Acesta face parte din calupul Visual Porn și poate fi văzut pe 1 septembrie, de la ora 21.

amural
Our Own Private Scene, r: Leo Adef

La secțiunea Abstract găsim Jelly Sandwich, realizat de Luis Castanho Marciliano pe atât de dulce pe cât este interesant. În stilul performance art, fără coloană sonoră sau replici. Urmărim personajul bărbat îmbrăcat în femeie cum își face un sandwich și îl mănâncă fără a-și lua privirea de la cameră, într-un decor scos din desene animate. Mâncăm acest sandwich pe 31 august, de la ora 21.

amural
Jelly Sandwich, r: Luis Castanho Marciliano

Regizoarea Maria Chiara Venturini își face simțită prezența cu două scurtmetraje: Waiting for Adams și Ancien Régime. Primul face parte din calupul Cinema Reinterpreted și ne arată o altă latură a cinema-ului: camera unde personajele vin să se trateze în speranța de a obține o a doua șansă și îl vedem pe 3 septembrie, de la 21. Al doilea prezintă o utopie unde Chanel este singura dogmă acceptată iar 5 este numărul magic. Face parte din secțiunea Visual Porn și va fi proiectat pe 1 septembrie, de la ora 21.

amural
Ancien Régime, r: Maria Chiara Venturini

Pe lângă proiecțiile de filme, Amural va aduce laolaltă anul acesta, în total, peste 100 de artiști din țară și străinătate. Aceștia ne vor arăta că arta contemporană nu se întâmplă numai în muzee și galerii, ci și în mijlocul orașului sau al naturii. Vom avea parte de 12 proiecte de video mapping la scară mare ce vor rula de-a lungul celor patru nopți. Vă recomandăm și expoziția Intersecții, unde 40 de ilustratori și ilustratoare de care ați mai auzit cu siguranță vor expune lucrări despre micro-universurile lor creative. De asemenea, nu este de ratat nici expoziția de fotografie „Femeia Contemporană: Un Portret” și nici concertele din cadrul festivalului (hint: Cinemanele pe 3 septembrie).

Intrarea la evenimentele culturale este gratuită, mai puțin la unele concerte unde va fi impusă o mică taxă.

Mai multe detalii despre Amural și toate evenimentele sale se găsesc pe pagina de Facebook.

Categorii:
,
Avatar
Andrada Băleanu

Cele mai noi articole

L Read More

Teatrudecembrie 1, 2023

Linotip îmi reamintește în fiecare zi de ce fac ceea ce fac – un interviu cu Alexandra Zavelea

Pe Alexandra Zavelea am cunoscut-o la vârsta de 17 ani, la atelierele de teatru și film Ideo Ideis. Născută în Craiova și abia mutată în […]

G Read More

Cartedecembrie 1, 2023

Grădina tinereții fără bătrânețe

Dincolo de a fi prozatoare, poetă, femeie și orice alt titlu și-ar atribui, Nora Iuga este un soare mai mic, iar dacă cerul ei e […]

G Read More

Teatrunoiembrie 24, 2023

GenF și Lunea la Pod – două inițiative culturale la început de drum. Bi-interviu cu Andrada Ionescu și Teodora Moscal

Andrada Ionescu și Teodora Moscal îmi sunt persoane dragi și, spre fericirea mea, îmi sunt prietene. Am vrut să stau de vorbă cu ele pentru […]

T Read More

Teatrunoiembrie 20, 2023

Tradiții vs TikTok: un battle show original

Sau cel puțin inedit, contextualizat în cea mai nouă producție a Companiei de teatru feminist rom Giuvlipen, în colaborare cu Teatrul Dramaturgilor Români. Virală pe […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie