Ideo Ideis Festivalul Național de Teatru Tânăr își serbează anul acesta majoratul. Cu ocazia împlinirii celor 18 ani în centrul comunității din Alexandria, unde vară de vară festivalul reunește trupe de adolescenți din toată țara, am stat de vorbă cu o parte dintre trainerii și mentorii ediției de anul acesta. Printre ateliere, spectacole și proiecții, ne-am strâns la Conciato (restaurantul-navă mamă al festivalului) și am povestit despre relația lor cu Ideo Ideis de-a lungul anilor, despre workshop-urile pe care le coordonează și despre cum reușesc să facă lumea să semene cu ei.
La Ideo Ideis#18, Ana Covalciuc este trainer-ul trupei Nobody’s Group din Bacău.
Daria Ancuța: Ana, cum ți s-au intersectat ție drumurile cu Ideo Ideis? Care e povestea ta cu festivalul?
Ana Covalciuc: Povestea mea cu Ideo Ideis a început demult, din a treia ediție a festivalului. Eram pe atunci în anul întâi de master și veneam cu o gașcă de colegi (Alex Pavel, Adi Nicolae, Mihai Prejban) care aveau deja experiență ca traineri. Așa s-a concretizat relația mea cu festivalul. A devenit ceva firesc ca vacanțele mele de vară să fie organizate în jurul lui. M-am simțit din prima foarte bine aici, am simțit că pot contribui, că pot să fiu utilă. Mi-a plăcut foarte tare cum lucrurile propuse de mine erau îmbrățișate de adolescenți și duse mai departe în spectacolele și în viețile lor, că există un mare potențial de vulnerabilitate. Erau multe emoții frumoase, bune intenții și visuri care aveau nevoie de o platformă. Așa am reușit să îmi dobândesc această superputere de a oferi încredere și siguranță. Asta încerc să fac și acum în atelier – să creez un spațiu sigur în care poți veni așa cum ești tu și în care poți avea răbdare cu tine însuți. Între timp, Ideo Ideis a devenit un loc unde generația noastră se reîntâlnește periodic – venim aici și, timp de o săptămână, ne reconectăm cu prospețimea adolescenței și a motivațiilor pe care noi înșine le-am avut atunci când ne-am apucat de teatru. Până acum, am lipsit la o singură ediție. Doar ce o născusem pe fiica mea, avea două săptămâni și nu cred că era pregătită încă pentru Ideo. Dar îmi face mare plăcere să mă întorc an de an și să observ cum înfloresc oamenii în contexte bune. E ceva care mă hrănește și care mă convinge că sunt pe drumul cel bun.
Sorana Gurău: Povestește-ne mai mult despre atelierul pe care l-ai pregătit anul acesta pentru adolescenți.
Ana Covalciuc: Anul acesta lucrez cu trupa Nobody’s Group din Bacău, care are o istorie lungă și care nu are un conducător extern – rolul e preluat de unul dintre adolescenții din trupă. De aceea, simt că nu așteaptă să vină cineva care le predea. Știu că grupul are o putere proprie de a descoperi lucruri noi. E fascinant să vezi cum se sincronizează unii cu ceilalți, cum lucrează împreună. Simt că au multă autonomie, că își cunosc responsabilitatea.
Îmi propun să le dau ocazia să se cunoască un pic mai bine pe ei înșiși și ca trupă. Pentru asta, e nevoie de expunere și de încredere, așa cred că se creează un cerc de curaj. Pe măsură ce fiecare dintre ei se deschide în fața celorlalți, își dă seama că trupa îl poate susține, se simte validat și acceptat, iar asta îl face să ofere mai mult înapoi. Așa reușesc să crească individual și ca trupă.
De aceea, îmi propun să le ofer contexte de creștere diferite, pentru că fiecare învață și se joacă în moduri diferite. Legat de motto-ul festivalului (Faci lumea să semene cu tine), mi se pare că este o constatare a ceva ce se întâmplă deja. Trupele și spectacolele lor sunt influențate mereu de personalitatea fiecărui adolescent care a participat. Lumea lor seamănă deja cu ei, doar că de multe ori nu sunt conștienți de asta. Tocmai de aceea, mi-am propus să îi ajut să conștientizeze impactul pe care îl au asupra lumii în care trăiesc.
Sorana Gurău: Dar tu ce lecții crezi că reușești să înveți de la adolescenții cu care lucrezi an de an?
Ana Covalciuc: Am învățat să am mai multă răbdare cu mine. Că trebuie să aplic și eu lucrurile pe care încerc să le dau mai departe adolescenților. Am învățat să nu-mi fie frică să greșesc. Uite, asta e ceva ce s-a schimbat de la o ediție la alta. La primele ediții de Ideo Ideis, îmi pregăteam foarte atent exercițiile înainte de fiecare atelier, includeam în programul nostru de activități doar lucruri pe care simțeam că le stăpânesc foarte bine. Simțeam nevoia să am situația sub control întotdeauna, dar oricum apar mereu aspecte noi și neprevăzute. Între timp, pentru că am căpătat experiență și încredere, îmi dau seama că mi-a crescut apetența pentru activități noi. Adolescenții sunt mereu dornici să experimenteze exerciții noi. Mi-am dat seama că și eu ca trainer trebuie să am curajul să încerc lucruri noi constant.
Daria Ancuța: Să diversifici propunerile de jocuri…
Ana Covalciuc: Exact. Și tocmai curajul pe care îl cer eu din partea lor trebuie să fie prezent întotdeauna și din partea mea. Le repet că în teatru nu există corect și greșit. Mă interesează să văd ce pot să facă ei acum și aici, să fie sinceri și autentici, să își dezvolte un fel de busolă interioară care să le spună dacă se află pe drumul cel bun. Am învățat și învăț chiar și acum să mă adaptez la cerințele și nevoile grupului cu care lucrez. Îmi fac în continuare un plan înainte să coordonez un atelier, dar aleg pe loc doar exercițiile care simt că sunt provocate de nevoile și de întrebările trupei respective. Asta mi se pare o lecție importantă – adolescenții mă învață să nu mă tem să greșesc ca trainer. Tot ei îmi arată că putem sparge regulile, că noi le instaurăm și că tot noi le putem depăși dacă avem un motiv solid pentru care facem asta. Distracția de aici vine – din imprevizibilitate, din doza asta de rebeliune care dinamizează întregul procesul de lucru.
Daria Ancuța: Cred că e un paradox interesant în ce spui – capeți curaj improvizând, de fapt.
Ana Covalciuc: Așa este, dar ca să poți improviza cu sens trebuie să știi foarte clar de la ce pornești. Ai o bază pe care reușești să o dezvolți doar printr-un limbaj comun. Doar așa poți să ajungi să încalci regulile, să surprinzi, să descoperi laturi noi ale jocului. Rolul meu este să creez o structură clară, pe care adolescenții să o poată umple împreună cu propriile lor căutări. Ca trainer, trebuie să fii foarte atent și dispus să găsești sens în propunerile celor cu care lucrezi, să îl transformi într-un partener real de dialog. E o responsabilitate pe care încercăm să o cultivăm împreună. Poți să spargi regulile, dar nu ai voie să strici jocul. Pentru că ne jucăm împreună.
Sorana Gurău: Vorbeam mai devreme de motto-ul ediției de anul acesta – Faci lumea să semene cu tine. Cum simți că se reflectă în viața ta de zi cu zi, în munca ta în teatru?
Ana Covalciuc: Cred că în fiecare zi alegem cum vrem să trăim. Am văzut recent un interviu dat de Michelle Obama în care spunea că ea încearcă să le învețe pe fetele ei că fiecare zi este o repetiție pentru viață. În fiecare zi, alegi ce vrei să repeți – lenea, confortul, amânarea sau atenția, concentrarea. Devenirea noastră atât ca oameni, cât și ca artiști e marcată de alegerile pe care le facem. Depinde ce alegi să cultivi în tine pentru că toate alegerile influențează puternic modul în care privești lumea din jur. Universul tău interior, fie el artistic sau uman, se reflectă mereu în exterior. Și cred că ține de tine să fii permeabil la întâlnirile pe care le ai în parcursul tău creativ – cu colegii tăi de generație, cu profesorii de la facultate, cu breasla.
În școală, am fost mereu elevul de nota 10. Dar în facultate am avut două întâlniri care mi-au demonstrat că a învăța e mai mult decât atât. Una dintre ele a fost cu profesoara mea de Istoria teatrului din UNATC, care insista mereu să ne expunem propriile noastre puncte de vedere, să ne formăm un aparat critic propriu, nu să cităm din cărți sau să învățăm pe de rost. Apoi a venit întâlnirea cu colegii mei de la secția de Regie, unde am învățat să construim spectacole împreună, în echipă. Acolo am simțit că aveam o libertate aparte, pe care n-o aveam la clasă. Aveam autonomie și curaj, iar asta ne-a îndemnat să ne construim propriile lumi, după nevoile și credințele noastre. Ne-am creat propriile contexte în care să putem crește. Cred că de asta a rezistat și a crescut Ideo Ideis timp de 18 ani. Pentru că fiecare om implicat își ia energia necesară din festival și, la rândul lui, pune energie în el. Valorile care ne unesc chiar sunt molipsitoare și se transmit de la o generație la alta.
Daria Ancuța: Pe final, am pregătit o provocare pe care vrem să o lansăm fiecărui trainer. Pentru că Ideo Ideis își serbează majoratul anul acesta, vrem să te rugăm să împărtășești cu noi o amintire de la propriul tău majorat.
Ana Covalciuc: Stați să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat. Îmi aduc aminte petrecerea, mi-a plăcut mult pentru că au venit colegi de la mai multe clase. Eram a XII-a și știam toți că e ultima petrecere unde ne strângem toți. M-am uitat recent pe niște poze. Pe vremea aia, mă îmbrăcam în negru, eram rea. Țin minte că au venit și câteva prietene mai mici, care erau într-o trupă de teatru. Au venit să îmi ceară câteva idei și exerciții pentru trupa lor și asta m-a făcut să mă simt bine, faptul că aveau încrederea asta în mine. Cred că asta e o amintire valoroasă – toți cei pe care îi aveam atunci în jur au influențat decisiv parcursul meu. După atâția ani, am oameni de la majorat care îmi sunt aproape și pe care îi admir.
Ana Covalciuc este actriță de teatru și film, absolventă U.N.A.T.C. București din 2008, unde a făcut ulterior și studiile masterale și doctorale, trainer de teatru – la Ideo Ideis constant, din 2009, facilitator de experiențe care să aducă oamenii împreună prin Acting Works (unde este și membru fondator), pasionată de comunicarea non-violentă și de felul în care oamenii se pot cunoaște și pot crește oglindindu-se unii pe alții.
A jucat, de-a lungul timpului, în spectacole regizate de David Doiashvili, Andrei Șerban, Horațiu Mălăele, Petrika Ionescu, Gelu Colceag, Alex Bogdan, Radu Popescu, Dragoș Alexandru Mușoiu, Dragoș Câmpan, Ionuț Kivu, Chris Simion sau Elena Morar. În film, o puteți vedea pe Netflix în „Lebensdorf” (r. Vali Hotea), „Copacul dorințelor” și „#Dogpoopgirl” (r. Andrei Huțuleac), sau în scurt metraje precum „Vreau să sparg sera” (r. Teona Galgoțiu), „Iederă” (r. Sarra Tsorakidis) sau „Vânătoare de hipopotami” (r. Germain Kanda).
sursa: https://www.ideoideis.ro/
Foto credit: Andreea Irina Leu, Claudiu Popescu, Larisa Baltă, Lavinia Cioacă
