Ediția a 11-a a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est a avut loc între 7 și 16 octombrie și a fost dedicată în totalitate pisicilor. În afară de scurt-metrajele din competiție și off-comp, anul acesta programul a inclus și o serie de proiecții speciale: Parisul Vesel, Pisicile Aristocrate, O pisică în Paris, o selecție specială de scurt-metraje cu Felix the Cat etc. Nu puteau să lipsească nici anul acesta cele trei nopți tematice: Animusic Night (proiecții de videoclipuri animate + concert Orkid & Eleven), Creepy Animation Night (maratonul proiecțiilor înfricoșătoare) și Trippy Animation Night (scurtmetraje neconvenționale). Un super highlight al ediției de anul acesta au fost masterclass-urile, unde oricine putea să participe și să afle informații prețioase din lumea animației. Minimest-ul a reunit, ca și în anii anteriori, proiecții speciale pentru copii (jurizate tot de copii) și workshop-uri.
Melissa: Nu știu prea bine de ce, dar anul ăsta e primul în care am ajuns la Anim’est. Cumva, mereu a intervenit ceva care m-a împiedicat să ajung la festival, dar acum am decis ca nimic să nu mă oprească să văd cât mai multe din super animațiile care se anunțau în program.
Am ajuns la festivitatea de deschidere („Țestoasa roșie” în premieră), în holul de la Cinema Pro, unde m-am trezit într-o aglomerație de membrii din echipa Anim’est, voluntari gata să te ajute, spectatori, popcorn și o oaie imensă (mascota!). Și, la finalul filmului – care a fost tare frumos – deja mă hotărâsem că îmi place festivalul, simțeam că e ceva mai mult decât o simplă adunătură de filme, că în spatele lui sunt niște oameni care lucrează zi și noapte ca să transforme totul în ceva unic, așa că am decis să ajung la cât mai multe evenimente.
Așa am ajuns la workshop-uri și la masterclass-uri, la lungmetraje și la filmele din competiție și la toate mi-a plăcut și m-am simțit bine.
Cel mai important, desigur, mi s-a părut workshop-ul Project Worksheep, unde am ajuns ca participant, cu un scenariu de animație scris cu Romina, alături de alți trei oameni, fiecare cu câte un super scenariu. Aici, timp de patru zile am avut parte de un tur de forță alături de traineeri Joe King, Luiz Stockler și Udo Prinsen care ne-au învățat să facem un scenariu, un storyboard și, mai ales, să știm cum să ne prezentăm filmul. Totul se finaliza cu un pitch, iar câștigătorul primea un premiu în bani de la HBO România. Mi-a plăcut enorm workshop-ul din două motive. Primul, că am venit acolo cu un synopsis scris mai mult sau mai puțin cu liniuță în word – pe care l-am tradus în engleză în ultima oră de înscriere și l-am trimis cu 3 minute înainte de termen, iar apoi am petrecut toată noaptea citindu-l și numărându-mi greșelile de scriere – și am plecat cu un storyboard incredibil (făcut de Romina!) și cu un scenariu refăcut, real, verificat iar și iar de traineeri care ne-au explicat în câteva zile ce nu aș fi învățat singură într-un an. Al doilea motiv, a fost că nu am întâlnit aici numai niște profesori excepționali, ci și alți trei animatori foarte talentați, iar după ce am lucrat toți în aceeași încăpere la scenariile noastre și am auzit de atâtea ori poveștile lor mă atașasem atât de tare de toate și mi se păreau atât de frumoase încât m-a făcut nici să nu mă mai deranjeze prea mult gândul că am putea să nu câștigăm noi, pentru că oricum voiam să văd toate animațiile astea realizate. A câștigat Agata Tabacu și am fost super fericită, pentru că exemplele ei de personaje în stop-motion m-au cucerit de prima dată și nu pot să spun decât că sper să le văd prinzând viață cât mai curând.
Alte mici-mari bucurii ale festivalului au fost premiera la Kubo and the two strings (de ce mi-a plăcut citiți aici), despre care nu știam de la început că va fi la Anim’est, până când am văzut un poster și am alergat într-un suflet la Romina să o întreb când va fi proiecția și faptul că “Panique au village”, un scurtmetraj minunat făcut de Stéphane Aubier și Vincent Patar, a luat premiul de popularitate și mi-a confirmat că pentru o animație bună nu trebuie neapărat să obții o perfecțiune tehnică, mult mai importante sunt creativitatea, pasiunea, umorul și, desigur, un strop de nebunie.
Anim’est a venit și a plecat mult prea repede, dar m-a lăsat cu o poftă nebună să experimentez tot felul de stiluri de animație și cu promisiunea reîntoarcerii la anul cu și mai multe filme bune.
Romina: Nici eu nu mai ajunsesem la Anim’est până acum, deși existența festivalului la București și Brașov și a Worksheep-ului erau demult știute. Cumva, în fiecare an mă „trezeam” prea târziu, când evenimentul era pe terminate. Dar anul ăsta m-am trezit atât de devreme încât am reușit să aplic pentru voluntariat și chiar și la Project Worksheep, despre care a povestit Melissa mai multe. La festivaluri de film nu mai făcusem voluntariat până acum, deci nu știam sigur la ce să mă aștept. Cert este că am nimerit într-una dintre cele mai tari echipe (serios, n-am mai întâlnit niciodată atât de mulți oameni mișto într-un singur loc). Anim’est-ul nu este numai un festival de film la care îți cumperi bilet, te duci la cinema, îți dai un check-in, vezi filmul și apoi pleci acasă. Anim’est-ul este o familie, chiar dacă este la București, Brașov sau Chișinău. A fost ca și cum aș fi revăzut niște prieteni vechi pe care nu știam că îi am, dar de care nu mai voiam să mă despart. Genul ăla de prieteni cu care nu mai vorbești un an întreg și apoi, când vă revedeți, totul e exact la fel de mișto ca la început.
Parcă nu-ți venea să pleci acasă după ce ți se termina tura de 4 ore și știai că toți oamenii ăia sunt încă în cinematograf. Așa că nu plecai.
Anim’est 2016 a însemnat ore și zile (aproape) întregi petrecute la Cinema Pro și mai apoi la Cinemateca Eforie, pliante împărțite, cafea din pasaj de la Universitate, zeci de badge-uri, pizza cu pui mâncată pe scară, oameni alergând în stânga și în dreapta, postere cu pisici, filme cu pisici, tricouri cu pisici, gif-uri cu pisici, Orkid, worksheep, scenarii de film, party-uri, drumuri la aeroport, imprimantă stricată, fursecuri făcute în casă, comunicate de presă și multe promisiuni că ne vom revedea și după Anim’est.
În rest, la ediția de anul acesta am plâns la Kubo and the two strings (dar am mințit că n-am făcut-o), m-am simțit bătrână la Pisicile Aristocrate, am aflat cât de greu este să faci un stop-motion la un masterclass ținut de unul dintre animatorii care au lucrat la Fantastic Mr Fox (chestia asta s-ar putea să-mi fi schimbat puțin viața), am dansat la Animusic Night și m-am super-bucurat de selecțiile de la Creepy și Trippy. Dar sper că ați fost acolo să vedeți și voi toate astea. Și sper că eforturile făcute de toți oamenii din echipă pentru ca festivalul să aibă loc și să ne bucure în fiecare an s-au simțit și în sala de cinematograf.
Sinceră să fiu, nu prea știu cum se vede festivalul ăsta din afară și nici nu vreau să aflu vreodată.
Dacă vreți să vă dați seama puțin mai bine ce a însemnat Anim’est 2016, click aici pentru aftermovie.
Lista filmelor câștigătoare este și ea aici.
Foto: Adi Tudose, Ana Maria Bucur, Andrei Pavel
