Fiecare cuvânt are o „formulă chimică” magică, fiecare cuvânt este de fapt doar vârful unui iceberg, ceea ce înseamnă că esențialul rămâne ascuns. Fiecare cuvânt are de asemenea o poveste, o istorie, vine dintr-o întâlnire a culturilor și dintr-un efort dramatic al omului de a se apropia de adevăr. „Cabaretul cuvintelor” este o suită de texte aflate la intersecţia mai multor genuri literare: un fel de poeme în proză care pot fi spuse și pe o scenă. Mi s-a părut interesant să personalizez și să antropomorfizez cuvintele, adică să le dau însușiri umane, să le atribui chiar emoții și contradicții umane. Această culegere s-a născut și dintr-un fel de experiment, de muncă de „cercetare” – eu însumi am avut revelații schimbând unghiul de abordare al acestei îndeletniciri care se numește scrisul, spune dramaturgul Matei Vișniec în deschiderea volumului „Cabaretul cuvintelor”. Colecția lui de texte poartă subtitlul „Exerciții de muzicalitate pură pentru actorii debutanți”, transformând-o într-o alegere cât se poate de provocatoare pentru o trupă tânără, proaspăt formată.
În primăvara lui 2022, sub coordonarea actorului, regizorului și coregrafului Ștefan Lupu, a apărut trupa de teatru Tutti Frutti, alcătuită din elevi ai Liceului Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes” din București (Teodora Petre, Sabina Rotaru, Romanița Cosmineanu, Tudor Gavrilă, Andreea Dică, Cristina Moraru, Maria Sandu, Robert Cotigă, Arina Costea, Andrei Petre) . Înainte de a vedea spectacolul lor, prezentat în cea de-a treia zi a Festivalului REACTIV pe scena Casei Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț, m-a surprins alegerea pe care au făcut-o în privința textului. Imediat cum am pășit în afara sălii de teatru, mi-am dat seama cât de mult curaj se ascunde, de fapt, în spatele alegerii lor – aceea de a se avânta pe terenul eclectic al dramaturgiei contemporane, în condițiile în care aceasta face parte dintr-un segment de artă considerat greu accesibil, chiar și de către profesioniști.
Spectacolul lor interoghează forma și rolul diverselor structuri lingvistice pe care le folosim aproape robotic în limbajul de zi cu zi, fără a le conștientiza însă adevărata valoare. Pare să îți șoptească ție, spectatorului – O specie care se mândrește atât de des cu faptul că are abilitatea de a comunica printr-un limbaj articulat se oprește mult prea rar să se gândească la ce înseamnă cu adevărat fiecare cuvânt pe care îl rostește. Avertisment sau amenințare? Tu alegi.
Experiența bogată pe care Ștefan Lupu o are în sfera artelor performative și în special în cea a coregrafiei încheagă întreg spectacolul și transformă mișcarea în firul roșu care leagă exercițiile de muzicalitate din textul lui Vișniec. Deși la o primă lectură piesa în sine pare că imprimă un ritm static oricărei încercări de aducere pe scenă, coordonatorul trupei reușește să pună accent pe corporalitatea fiecărui performer în parte și construiește o succesiune de scene cu dinamism bine dozat, spirit ludic și emoție vie. Ideea de cabaret al cuvintelor se potrivește perfect cu ansamblul pestriț de tranziții din spectacol – se cântă și se dansează în diferite registre, fiecare moment în parte dând impresia că are o legătură afectivă cu istoriile personale ale tinerilor din trupă. Ei, exponenți ai generației tinere, reușesc să iasă din sfera conceptelor abstracte și au curajul să privească drept în ochi realități sociale problematice, să pună degetul pe rana din ce în ce mai dureroasă a absurdului politic și tehnologic. Simpla lor prezență pe scenă e un act de revoltă împotriva unei lumi care se (auto)anihilează. În același timp, nucleul propunerii lor devine tocmai amestecul incandescent dintre personalul căutărilor creative individuale și universalul care răzbate din poveștile cuvintelor-personaje.
În introducerea textului său, Matei Vișniec recunoaște că și-a propus să se apropie de fiecare cuvânt în parte, să locuiască la adăpostul aglomerărilor de litere în momentul în care le folosește. Spectacolul adolescenților din Tutti Frutti prelungește intenția dramaturgului și adaugă încă un strat căutărilor acestuia, aducând în prim plan diferite ipostaze ale cuvântului. Cuvântul-armă. Cuvântul-unealtă. Cuvântul-cicatrice. Cuvântul-abis. Cuvântul-zbor. Cuvântul-experiment. Toate aceste ipostaze se armonizează și transformă spectacolul într-un puzzle în care fiecare cuvânt devine un personaj de sine stătător, credibil și tridimensional în zvâcnirile sale.
La final, am rămas cu dorința de a vedea mai mult – departe de a cădea în capcana redundanței, propunerea tinerilor de pe scenă și a coordonatorului lor te electrizează în cel mai bun mod cu putință. Te face să îți dorești să rămâi spectator pentru cel puțin alte câteva minute. Având în vedere că așa arată primul lor spectacol, dezvoltat într-o perioadă de lucru de câteva luni, ne rămâne doar să stăm cu ochii pe ce proiecte vor pregăti în continuare. Căci, până acum, deschiderea adolescenților în fața unei adevărate provocări creative și, totodată, încrederea și îndrăzneala lui Ștefan Lupu de a aduce pe scenă propuneri neconvenționale de texte sunt, cu siguranță, palpabile. Spiritul lor jucăuș răzbate chiar și prin numele pe care și l-au ales, nu-i așa?
Fotografii de Marius Șumlea
Ilustrații de Sorana Gurău
