Cine sunt?
Mă numesc Matei Rădulescu, am 22 de ani și sunt proaspăt absolvent de Grafică în cadrul Universității Naționale de Arte din București, studii de licență. Sunt pasionat de ilustrație în toate formele ei, de bandă desenată și de imagini care ajung să spună povești.
Consider că un artist se poate descrie cel mai bine prin proiectele sale, așa că am hotărât să vorbesc în cadrul revistei Dissolved Magazine despre cel mai recent și, totodată, cel mai complex proiect la care am lucrat în ultimul an: proiectul de licență. Acesta reunește mai multe preocupări de-ale mele din ultimii ani și, de aceea, îl văd ca pe o carte de vizită.
Cum a început proiectul de licență?
Proiectul a pornit în primul rând din dorința mea de a-mi povesti călătoriile din timpul studenției. În anul II de facultate am avut o temă de bandă desenată care m-a făcut mai curios de posibilitățile acestui mod de lucru. În fond, banda desenată se află la granița dintre animație (cu care am cochetat de asemenea) și ilustrație (pentru care am o pasiune aparte), așa că am zis că o să fie și o provocare vizuală. În facultate, am plecat în America cu programul Work & Travel și în Belgia cu o bursă Erasmus+ pentru un semestru. Proiectul de licență e, de fapt, o rememorare a călătoriilor și locurilor unde am ajuns, concepută ca un jurnal vizual unde notez stereotipuri, diferențe culturale sau modul în care văd eu aceste locuri ca un tânăr student care vine din România și este nevoit să trăiască în aici pentru mai multe luni. Nu am vrut să prezint aceste impresii din perspectiva unui turist (cu toate că, pe alocuri, apar inevitabil remarci ale turistului din mine), ci din perspectiva unei persoane care ajunge să trăiască în aceste locuri – să plătească chirii, să învețe să își gătească, să își planifice călătorii la final de săptămână.
Care au fost etapele de lucru ale proiectului?
Am pornit făcând niște desene simple cu mine și niște peisaje din călătorii ca să găsesc maniera în care voi lucra. Știam că vreau să păstrez maniera spontană a desenelor din timpul călătoriilor, am vrut ca această bandă desenată să fie citită ca și cum ar fi desenată pe măsură ce evenimentele se petrec. Ideea de jurnal de drum trebuie să fie prezentă prin însăși tipologia desenelor. De aceea, desenele din proiect sunt poate mai grăbite, tremurate sau nu reflectă realitatea întocmai, dar sper că reușesc să capteze momentele unui traseu.
În povestirea mea, am ales să dau voce ghiozdanului meu, care devine naratorul poveștii. Pentru că am vrut ca această poveste să prezinte realitatea mea cu bune și rele, am avut nevoie de vocea cuiva care a fost alături de mine în toate călătoriile. Uneori, povestește despre mine, câteodată râde de mine, iar alteori este mândru sau uimit de deciziile pe care le iau. În esență, ghiozdanul este un narator omniscient și omniprezent. Pentru că nu a existat o altă persoană care să fie alături de mine în toate locurile pe unde am călătorit, dar pentru că am avut obiecte care m-au „urmărit’’ în călătorii, am decis să personific ghiozdanul, cel care povestește și cel cu care eu vorbesc, de fapt. Singurul moment în care am vorbit direct cu cei care citesc este în paginile de vorsatz (filele care leagă coperta de conținutul cărții), unde am scris gândurile mele înainte și după călătorie, extrase din jurnalul de drum.
Cine/ce m-a inspirat?
În primul rând, sunt câteva desene pe care le-am făcut în grabă când călătoream (în Bruxelles, Dinat și San Francisco). Sunt desene simple, poate par doar niște schițe pentru alții, dar pentru mine sunt suveniruri ale locurilor pe unde am fost si, doar privindu-le, îmi reamintesc ce am făcut în ziua respectivă. M-au inspirat și artiști pe care îi urmăresc printre care Saul Steinberg, Art Spiegelmann (Maus), Yann Kebbi, Sorina Vazelina sau Edward Hopper (în special gravurile sale).
Unde am produs cartea?
Cartea a fost produsă la tipografia Fabrik București, într-un tiraj de 10 exemplare, iar pe această cale le mulțumesc Nicoletei Radu, Lioarei Mareș și restul echipei pentru profesionalismul cu care au lucrat și pentru promptitudinea de care au dat dovadă. Recomand tipografia lor cu mare căldură.
Ce urmează după acest proiect?
Toate aceste călătorii (atât cea fizică, cât și cea legată de elaborarea proiectului) m-au lăsat cu mai multe întrebări decât răspunsuri clare, dar poate că și acestea au un rost. Pe mai departe, mi-ar plăcea să fac ilustrație de reportaj și bandă desenată documentară – să am ocazia să transpun vizual anumite idei despre subiecte relevante pentru societate. Recent, am devenit parte din Clubul Ilustratorilor, cred că singura comunitate românească dedicată exclusiv acestei preocupări artistice. Am ales să aplic pentru că simt că nu pot face totul de unul singur, am nevoie de o așa-zisă breaslă de care să aparțin și cu ajutorul căreia să mă dezvolt ca artist și creator de imagine. E foarte greu la început, dar cred că ideea de comunitate formată în jurul unor preocupări comune îți poate facilita accesul la informații și, sper eu, o creștere echilibrată.
De ce crezi ca e relevant proiectul tău? Ce vrea sa spună el la nivel mai larg, pentru ceilalți?
Fiind vorba despre proiectul meu de licență, cred că este finalul unei etape de formare personală și artistică. Reprezintă modul în care văd lumea și lucrurile din jur în acest moment. Totodată, vorbește și despre modul în care percep misiunea mea ca artist și creator de imagini în epoca inteligenței artificiale (pe care, dacă mă întrebați, nu mă bucur neapărat că o trăiesc). Creez imagini care au la bază experiențe personale sau amintiri – ceva la care software-ul nu are acces. Aș vrea ca acest proiect să le arate tinerilor libertatea de mișcare pe care o avem în acest moment și oportunitățile pe care le ai ca tânăr care studiază în România. Faptul că am fost student la o facultate mi-a dat șansa să văd toate aceste locuri și, mai important, să înțeleg cum trăiesc oamenii în aceste spații. Eu am plecat prin intermediul programelor Erasmus și Work&Travel, dar sunt sigur că există și alte programe pentru tineri, rezidențe și burse. Ca tânăr, nu ai nevoie de mulți bani să faci toate astea. Cred că, mai degrabă, ai nevoie de curiozitatea și curajul de a vedea cât mai multe cu cât mai puțin.
