1983, undeva în nordul Italiei. Oliver, un profesor universitar din America, pătrunde în mica lume a unei familii burgheze, poliglote, aproape incomod de ideală. Așa începe cel mai recent film al regizorului Luca Guadagnino, un soon-to-be regizor iconic pentru cinemaul milenial. Elio, fiul familiei, este un tânăr care știe puțin din toate (rezultat al educației burgheze asigurate de părinți), însă pe parcursul interacțiunii lui cu Oliver pare că nu știe nimic despre el însuși, despre identitatea, sexualitatea sau personalitatea lui. Oliver îl ajută pe tatăl lui Elio la cercetările sale despre sculptura greco-romană, mama lui Elio recită povești în germană iar Elio cântă la pian și se joacă cu stilrile lui Bach, Lizst și Busoni, deci atmosfera intelectuală devine terenul pe care jocul erotic dintre Elio și Oliver începe.
Call Me By Your Name este o capodoperă pentru toate canoanele pe care le acoperă.
La nivel de scenariu, este o dramă ingenios construită, în mare bazată pe momentul de final al filmului. Faptul că personajele din afara relației nu intervin în ceea ce urmează să aibă un sfârșit dramatic (atenție, nu tragic) face drama cu atât mai puternică, evitând astfel un laitmotiv al cinemaului queer. Monologul tatălui (o interpretare minunată a actorului Michael Stuhlbarg) este un moment incredibil de puternic și emoțional, probabil chiar mai puternic decât momentul când Elio își sună mama pentru a-l lua de la gară. Secvența monologului conține un discurs fără cusur, despre viață, iubire, fiind atât de ingenios scris încât dispune de progresism fără a atinge nici măcar o secundă ideea de sexualitate.
Ca și parte a cinemaului queer, filmul lui Guadagnino este cea mai notabilă contribuție a acestui subgen din 2017. Ce îi face pe Oliver și Elio niște personaje atât de complexe și interesant de analizit printr-un filtru queer este faptul că publicul nu află niciodată dacă ei sunt sau nu homosexuali/bisexuali, se știe doar faptul că au o relație și că amândoi au sau au avut relații și cu femei. Jocul lor erotic este hipnotizant, iar acest lucru se datorează bogatului limbaj cinematografic al filmului, a regiei lui Guadagnino care adaugă cu precizie doza necesară de homoerotism la momentele potrivite, dar și a actorilor Armie Hammer (în rolul lui Oliver) și Timothée Chalamet (în rolul lui Elio). Atmosfera intelectuală în care acest joc erotic se petrece face cuvântul relație să sune banal și neîncăpător. Elio și Oliver sunt complici, parcă într-un joc cuminte de-a noi împotriva celorlalți.
Folosirea sculpturilor greco-romane ca adiție la elementul homoerotic din film se îmbină perfect cu aerul intelectual al familiei, dar și cu actorul Timothée Chalamet, el însuși parcă fiind modelat după idealul de frumusețe masculină din sculpturi. Cea mai erotică secvență este, indiscutabil, cea în care Elio ejaculează într-o piersică din care Oliver mușcă mai târziu. O secvență folosită și în Toni Erdman, doar că pe o brioșă, însă universul erotic creat de Luca Guadagnino este net superior.
Call Me By Your Name dispune și de un moment de genialitate cinematografică foarte subtil și scurt. La un moment dat, ecranul devine alb și se vede doar pelicula rulând, un personal touch regizoral care face o scurtă intrare în mediul auto-reflexiv al cinemaului, ceva specific cine-veriteului, metafilmului și filmelor Noului Val Francez.
Call Me By Your Name rămâne un highlight al cinemaului din acest an, un festival darling, iar Luca Guadagnino își arată uriașul potențial unui public care devine din ce în ce mai larg datorită circuitului festivalier și a șanselor de nominalizare la Oscarurile din 2018.
Festival Darlings este o mini-serie de cronici pentru filmele prezente în festivaluri românești, hand-picked de Călin Boto. Call Me By Your Name a făcut parte din selecția American Independent Film Festival 2017, în București.
