Take a shot de fiecare dată când se rostește un cuvânt care începe cu litera „C” & you’ll get wasted în primele 15 minute ale spectacolului Centrul Central de Doru Vatavului, în regia lui Irisz Kovacs, cea mai nouă premieră a Teatrului de Comedie din București. Numărul suspicios de mare de C-words & romgleza asumată în care scriu aceste rânduri nu sunt deloc întâmplătoare; ele reprezintă o prelungire a exercițiului lingvistic pe care montarea îl propune și care, după două ore, devine aproape contagios (ha!).
În Centrul Central, echipa de creație Irisz Kovacs (regie) – Doru Vatavului (dramaturgie) – Clara Ștefana (scenografie) se reunește la a treia colaborare, după spectacolele Disco Regret (Teatrul Metropolis București) și familienormală.jpeg (Apollo 111 Teatrul). Tocmai de aceea, putem vorbi deja de direcții estetice, amprente personale și de opțiuni stilistice recognoscibile, remodelate inventiv de la o montare la alta. Piesele lui Doru Vatavului folosesc un mecanism dramaturgic devenit marcă a autorului – un personaj care crede despre sine că este normal (ce înseamnă să fii normal?) simte că este captiv într-o lume anormală, înconjurat de oameni diferiți/ciudați/bizari/stranii; punctul culminant al poveștii omului normal dinamitează iluzia normalității, aduce descoperirea/conștientizarea individualității sale și, totodată, înțelegerea/ acceptarea diferențelor care îl separă de ceilalți. Toni din Disco Regret înțelege că problemele din fosta sa căsnicie nu sunt atât de diferite de problemele din relația părinților lui. Învățătorul Bujor din spectacolul care îi poartă numele (Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați) face pace cu propria sa orientare sexuală, asumându-și atât reacțiile de susținere, cât și pe cele de respingere din partea părinților elevilor săi. Daria din familienormală.jpeg face pace cu moartea fratelui său și își înțelege locul în familia de care a încercat să fugă cât mai departe cu putință, conștientizând-și atașamentul dulce-amar față de bizareriile părinților ei.
Centrul Central nu face excepție de la regulă. Influencerița Nana (Ana Bumbac), deși aflată în vârful carierei sale de internet icon, se simte inexplicabil de tristă. Ajunge la Centrul Central, un retreat de lux dedicat vindecării spirituale, condus de călăuza Cecilia (Theodora Stanciu). În călătoria spre rădăcinile suferinței care o macină, Nana este acompaniată de alți patru Călători: Iulia (Maria Moroșan) – fana ei înfocată, deținătoarea unei mici afaceri falimentare cu săpunuri bio, Sonia (Cătălina Frunză) – o tânără în căutare de experiențe revelatorii catalizate de substanțe interzise, Corina (Laura Creț) – guru spiritual wannabe și Bogdan (Florin Aioane) – cel mai sceptic în legătură cu eficiența terapiilor alternative, proaspăt părăsit de soția life coach, plecată în India în căutare de spiritual awakening. Rețeta descoperirii adevărurilor transcendentale se dovedește a fi presărată cu coregrafii în sincron (mișcarea scenică: Sergiu Diță), cu cărți de tarot și cu cristale vindecătoare. Iisus-vampir are și el un cameo. Sub efectul halucinogenelor din Ceaiul Curățător (un fel de Ayahuasca), etapa finală a vindecării Nanei se transformă în delir, la granița dintre fever dream, sleep paralysis și flux al conștiinței în cele 7 minute de dinaintea morții.
În final, intrând în contact direct cu suferințele celorlalți Călători, pe care le consideră a fi mult mai serioase decât ale ei, Nana își recunoaște extatic propria nefericire, deși știe că are toate motivele să fie cât se poate de fericită. Își privește propria suferință din vârful privilegiilor sale. Suferința celor lipsiți de suferințe reale (sărăcie, despărțiri, boli) este tocmai intuiția suferinței care va să vină (sau nu). Finalul spectacolului echivalează cu trezirea la realitate. Suferința și lamentarea transformate în citate inspiraționale amuțesc brusc în fața amenințării războiului. Acolo poate deveni oricând aici, la ei se poate transforma peste noapte în la noi.
În ciuda răsturnării abrupte pe care o produce ultima replică, umorul duo-ului Kovasc-Vatavului rămâne piesa de rezistență a întregului spectacol. Un umor care, ținând cont (și) de misiunea instituției care produce spectacolul, s-ar putea să indice câteva direcții/abordări/premise ale noii generații de creatori în sfera comediei. Umorul din Centrul Central e post-ironic. Cu amestecul de like și gen care parodiază romgleza noastră cotidiană, umorul din Centrul Central e produsul Generației Z. E născut la adăpostul internetului și crescut cu referințe din social media și pop culture. E hrănit cu viral trends, influencers și cancel culture, infuzat cu produse eco-friendly și manifesting. Umorul din Centrul Central e paradoxul unui meme anti-capitalism postat pe o platformă care trăiește tocmai din consumerismul digital capitalist. E doomscrolling și sleep music și internet gurus. Love it or hate it, e umorul nișat (poate chiar ermetic) al generației tinere. Așadar, e absolut firesc să nu prindă din prima la un public eterogen ca vârstă. Dimensiunea generațională a umorului rămâne o constantă pe care echipele de creație care se avântă pe terenul comediei trebuie să o conștientizeze de la bun început.
Centrul Central este un spectacol care, în mod complet asumat, nu se ia în serios. Pe de o parte, derizoriul căutat și cultivat, lipsa pretențiilor de atingere a unor profunzimi existențiale revelatorii și cioacele (construite cu cap) nasc o libertate ludică fascinantă. Pe de altă parte, acest tip de abordare lasă la vedere câteva goluri: există momente în care spectacolul trenează ca ritm pentru că actorii nu au sarcini scenice clare; deși poveștile lor converg în evoluția protagonistei, personajele secundare au parte de rezolvări dramaturgice destul de schematice, pe repede înainte, în finalul spectacolului; performanțele actorilor rămân neomogene (și) pentru că partiturile lor sunt inegale ca întindere/sondare. Pentru mine, highlight-ul actoricesc din Centrul Central rămâne stranietatea comico-patologică pe care Maria Moroșan și Florin Aioane reușesc să o confere personajelor lor. Muzica și sound design-ul semnate de Adrian Piciorea acompaniază această călătorie de autodescoperire și decupează trecerile de la realitate la halucinație și înapoi la realitate. Scenografia construită de Clara Ștefana lucrează cu cercuri și simetrii, elementele-surpriză fiind cele cinci oglinzi în care Nana se privește pirandellian în finalul spectacolului.
Cu vibe de trip ezoterico-terapeutic și cu o doză serioasă de autoironie, Centrul Central are toate ingredientele unei comedii alternative. Gen Z-istă & proud, cea mai nouă premieră de la Teatrul de Comedie din București propune un mix pe cât de bizar, pe atât de incitant de reflecții contemporane despre vindecare, într-o lume care se tratează cu uleiuri esențiale și citește (prea multe) cărți de self-help.
CENTRUL CENTRAL de Doru Vatavului
Regia: Irisz Kovacs
Scenografia: Clara Ștefana
Muzica & sound design: Adrian Piciorea
Mișcarea scenică: Sergiu Diță
Cu: Florin Aioane, Ana Bumbac, Laura Creţ, Catalina Frunza, Maria Moroşan, Teodora Stanciu
Credits foto: Volker Vornehm
