Mi se întâmplă rar ca la finalul unui spectacol să mă ridic în picioare la aplauze, gândindu-mă „Mai vreau. De ce s-a terminat?”. Trăiesc însă mult mai des cazul contrar – dar despre asta, cu altă ocazie. Până atunci, cred că e important să vorbim despre spectacolele care ne dau impresia că pot fi văzute și revăzute, discutate și întoarse pe toate părțile, fără ca bucuria primei întâlniri să se estompeze pe parcurs. Pentru mine, SF (SUPER FRAGIL) de la Teatrul Excelsior (concept, regie și coregrafie Andrea Gavriliu) face parte din această categorie de spectacole valoroase.
Recunosc, am pășit târziu în universul SF (spectacolul a avut premiera în stagiunea 2022-2023), însă am intrat în sală cunoscând deja abilitățile în materie de teatru fizic ale unora dintre actorii și actrițele din distribuție (patru dintre ei joacă în hit-ul UNATC-ist Cosmic latte, spectacol dezvoltat împreună cu profesorul și coregraful Ștefan Lupu, preluat de curând în repertoriul Teatrului Mic). Introducerea cursurilor de mișcare scenică în programa studenților la Actorie se dovedește a avea rezultate impresionante mai ales în rândul ultimelor generații de absolvenți, al căror antrenament complex din anii de facultate (și nu numai) face posibile producții precum SF.
Mizând pe expresivitatea corporală a celor șase actori-dansatori (Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Iuliana Danciu, Vlad Furtună, Iulia Lupașcu și Ileana Ursu), spectacolul construit de Andrea Gavriliu își propune să pună față în față copilăria și maturitatea, forțându-le astfel să își negocieze propriile teritorii afective. Însă explorarea fizică a celor două timpuri (privite deseori ca fiind antitetice) se delimitează de clișeele obișnuite – pe de o parte, copilăria nu mai este doar timpul libertății totale și al lipsei de griji, ci și cel al competitivității și cel al întrebărilor tăioase, rămase fără răspuns, perfect punctate narativ și vizual în momentul tată-fiică (Ciprian Chiujdea și Ileana Ursu); pe de altă parte, maturitatea nu aduce așa-zisa înțelepciune, ci porniri refulate și furie explozivă. Ambele vârste au multe nuanțe de gri și, dincolo de privirea oarecum nostalgică, sunt tratate cu un umor specific Gen Z. Elasticitatea și fluiditatea mișcărilor copiilor contrastează puternic și violent cu tremurul spasmodic al adulților, cu rigiditatea și repetitivitatea gesturilor devenite rutină. Ce apreciez mai presus de orice la SF este simplitatea conceptului artistic dezvoltat cu instinct ludic și precizie desăvârșită. Într-o perioadă în care, din dorința de a rămâne relevanți (orice ar însemna asta), din ce în ce mai mulți creatori își încarcă inutil spectacolele cu artificii menite să fure ochii, dar fără vreo utilitate scenică reală, am simțit sinceritatea, firescul și lipsa de artificialitate din SF ca pe o adevărată oază. Spectacolul nu pretinde că îți spune ceva ce nu știai înainte să pășești în sala de teatru. Mai degrabă, cred că îți propune să privești într-o lumină nouă tranziția complicată de la copilărie la maturitate – demers extrem de potrivit pentru un teatru a cărui întreagă identitate repertorială se concentrează pe un public-țintă format din tineri și adolescenți. Până la urmă, asta este vârsta perfectă la care trebuie să conștientizăm cu toții că suntem super fragili.
Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Iuliana Danciu, Vlad Furtună, Iulia Lupașcu și Ileana Ursu dovedesc încă o dată că merită să fie incluși pe lista de urmărit. Toți șase sunt expresivi, efervescenți, charismatici și fac față cu o naturalețe dezarmantă (în spatele căreia intuiesc multe, multe ore de muncă) provocărilor coregrafice lansate de Andrea Gavriliu. Uneori – momente de grup executate în sincron perfect, cu atenție permanentă la parteneri, iar alteori – solo-uri emoționante, în care intuiești amprenta personală a fiecăruia dintre ei. Împreună, reușesc să jongleze cu trecerile bruște de la o vârstă la alta (salturile temporale se produc între vârsta de 6-9 ani și cea de 20+) și să fie credibili atât în ipostaza de copii, cât și în cea de adulți. Înainte de toate, au o energie și o poftă de joc pe care nu ai cum să nu le simți în sală și care devin motoare ale întregului spectacol. Scenografia gândită de Theodor Cristian Niculae mizează pe un minimalism cromatic în acord perfect cu intențiile spectacolului și reproduce un loc de joacă esențializat, redus la câteva elemente-cheie. Ideea de joc marchează fundamental ambele vârste ale personajelor, care pierd și apoi recâștigă treptat bucuria acestuia. Imaginea din finalul spectacolului, în care toți cei șase actori-dansatori poartă haine supradimensionate, devine o traducere vizuală inedită a metaforei copii în haine de adulți. Trecerile de la un timp la celălalt sunt marcate prin schimbări bruște de lumină (lighting design Cristian Șimon) și prin modulații ale muzicii (creată de Adrian Piciorea), care ar fi putut beneficia de un strop în plus de precizie în seara în care am văzut spectacolul, tocmai pentru a asigura impactul maxim al tranzițiilor.
Am douăzeci și unu de ani și, după aproape trei ani petrecuți în UNATC, cred că înțeleg cât de valoros (și rar!) este să ieși de la un spectacol cu zâmbetul până la urechi. Exact așa am plecat de la SF (SUPER FRAGIL) – cu bucuria că am niște colegi de generație brici, despre a căror muncă îmi doresc să vorbesc și să scriu din ce în ce mai des; cu speranța că poate doar așa putem transforma critica de dans în ceva mai mult decât o nișă; cu refrenul less is more în loop.
Concept, regie, coregrafie: Andrea Gavriliu
Distribuția: Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Iuliana Danciu, Vlad Furtună, Iulia Lupașcu, Ileana Ursu
Scenografia: Theodor Cristian Niculae
Muzică: Adrian Piciorea
Asistent coregrafie: Eva Danciu
Lighting design: Cristian Șimon
Asistent lighting design: Nicoleta Ivan
Grafica afiș: Asen Dankov
Dialoguri: Ileana Ursu
Producător delegat: Camelia Moroianu
Credite foto: ©Andrei Gîndac
