„Cred că noi, în facultate, nu avem nevoie de profesori, ci de mentori” – un interviu cu Arcadie Rusu

Avatar
septembrie 12, 2022
8 min read
interviu cu Arcadie Rusu

În cea de-a treia zi a Festivalului de Teatru Piatra Neamț 2022 – 146 KM, am stat de vorbă cu coregraful și fondatorul Linotip – Centru Independent Coregrafic despre spectacolul Humans / Bodies / Images, despre dinamica relațiilor student-profesor în facultățile de teatru și despre rolul căutărilor personale în traseul artistic al tinerilor.

Daria Ancuța: În primul rând, vrem să îți mulțumim pentru că ești aici, știm că ai un tren de prins în foarte, foarte puțin timp. Vrem să începem prin a te ruga să ne spui povestea Centrului Independent Coregrafic Linotip. Știu că ești unul dintre fondatorii lui, așa că povestește-ne pe scurt istoria și misiunea Linotip.

Arcadie Rusu: Povestea Linotip e o proiecție, un vis care s-a materializat. Centrul e o insulă a noastră, pe care ne-o imaginăm ca pe un loc de joacă artistic. Ca spațiu, l-am construit de la zero – l-am închiriat, amenajat și pregătit pas cu pas pentru ce avem noi nevoie. În rest, conținutul artistic pe care îl producem vine și decorează spațiul. Linotip e acel loc în care știi că poți să vii să vezi spectacole de dans contemporan, performance-uri sau spectacole-hibrid în care încercăm să explorăm și să folosim atât corpul, cât și limbajul verbal. Însă baza rămâne întotdeauna dansul. Centrul nostru e un spațiu în care poți să participi la workshop-uri cu dansatorii și coregrafii care lucrează la spectacolele produse de Linotip, un spațiu în care organizăm și proiecții de film, toate evenimentele fiind întotdeauna corelate cu dansul.

Arcadie Rusu Humans Bodies Images

Sorana Gurău: Pentru spectacolul care s-a jucat aseară în festival, Humans / Bodies / Images (coregrafie și concept Ioana Marchidan), ai lucrat ca asistent de coregrafie. Care a fost input-ul tău pe parcursul procesului de creație?

Arcadie Rusu: Rolul meu a fost cel de ochi exterior. Lucrez cu Ioana Marchidan de mulți ani și, de obicei, la spectacolele pe care le fac eu, ea este asistentul-coregraf. De obicei, rolul asistentului e să privească spectacolul din exterior și să vadă diverse direcții în care acesta poate fi condus, să vină cu propuneri sau să preia din atribuțiile coregrafului. În principiu, atunci când creezi ceva, nu poți să rămâi blocat în filmul tău, trebuie să-ți vezi munca și prin ochii spectatorului. Cu cât reușești să îți păstrezi privirea mai fresh, cu atât îi este mai bine spectacolului. În afară de faptul că am fost asistent de coregrafie, m-am ocupat și de scrierea proiectului și am gândit celelalte evenimente conexe – instalația performativă și expoziția foto, dezvoltate pe aceleași teme pe care le abordează și spectacolul. Însă acesta a rămas însă întotdeauna în prim-plan.

interviu cu Arcadie Rusu linotip

Daria Ancuța: Din perspectiva pe care o menționezi, cea de ochi exterior, cred că vezi foarte bine modul în care evoluează spectacolul de la primele repetiții până la ce privim noi din sală. Cum înțelegi ideea prezentată în Humans / Bodies / Images, cea de vulnerabilitate a percepției propriului corp? Ai studiat coregrafia timp de șase ani în cadrul UNATC și îmi imaginez că experiența de student la o astfel de secție te vulnerabilizează foarte tare din punct de vedere al imaginii pe care ți-o formezi despre tine. Cum te-ai raportat la propriul tău corp în călătoria pe care ai făcut-o prin lumea dansului?

Arcadie Rusu: În spectacol, Ioana vorbește despre experiențele pe care le-a trăit în perioada în care învăța la un liceu de coregrafie, pentru că atunci ești vulnerabil, atunci te afli într-o căutare a personalității tale și a confortului în propriul corp. În facultate, vorbim de un alt nivel. Ajungi la multe concluzii prin căutările pe care le ai tu cu tine. Încercând să lucrezi pe o temă și căutând moduri prin care să te exprimi coregrafic în direcția ideii tale, începi să ai alte perspective. Te înțelegi altfel și îți înțelegi altfel corpul. Ajungi să descoperi din ce în ce mai bine noțiunile de biomecanică – legătura dintre corpul fizic și cel emoțional. Până la urmă, emoțiile fac parte din noi. Dacă din punct de vedere emoțional nu mă simt bine, asta se răsfrânge asupra corpului meu fizic. Și invers.

interviu cu Arcadie Rusu festivalul de teatru piatra neamt

Daria Ancuța: În ultima vreme s-a vorbit mult despre subiectul abuzurilor în mediul universitar, mai ales în interiorul facultăților de teatru. Fiind studentă la UNATC, am tot discutat cu colegii mei despre ideile care au circulat în presă și am ajuns la concluzia că singurul mod prin care poți să te menții la suprafață e să găsești oamenii potriviți. Oameni de care să te agăți, oameni care să te facă să te simți văzut. Până la urmă, despre asta e vorba – să te simți înțeles, măcar într-o anumită măsură, cât timp ești acolo. Ai avut genul ăsta de întâlniri în parcursul tău, momente în care cineva să își pună foarte puternic amprenta asupra ta?

Arcadie Rusu: În cazul meu, cred că amprentele au fost pozitive. Mi se pare că asta e o discuție dificilă din mai multe puncte de vedere. Sistemul nostru universitar nu este foarte bine pus la punct. Nu există o metodă pedagogică foarte clară, prin care să știi de la bun început traseul studentului din primul până în ultimul lui an în facultate. Cred că noi, în facultate, nu avem nevoie de profesori, ci de mentori. Profesorii nu mai au o relație atât de apropiată cu studenții lor, așa cum se întâmpla acum ceva ani, atunci când profesorul de la clasă îți devenea un fel de părinte cât timp te aflai în facultate. Să fii profesor e o meserie de sacrificiu. Nu poți doar să fii bun, trebuie și să îți placă teribil de tare ceea ce faci. Iar atunci când obosești și simți că nu mai poți să îți faci meseria în continuare, ar trebui să te retragi. Pentru că altfel riști să rămâi la catedră doar din inerție.

Și am mai observat ceva – de multe ori, în loc să se alimenteze conexiunile dintre studenți, se dezvoltă orgolii. E mult mai greu să formezi un grup, decât să formezi individualități. Însă nu cred că doar facultatea e de vină. Am predat doi ani ca profesor invitat în cadrul programului de masterat în Arta Actorului și au fost perioade în care mai puțin de jumătate dintre studenți veneau la cursuri. Cine e de vină într-o astfel de situație? Când ești student, trebuie să îți asumi că dacă intri în alte proiecte, nu o să mai ai timp de facultate.

M-ai întrebat ce m-a salvat pe mine. În momentul în care m-am prins că mai mult decât ce mi se predă la cursuri n-o să învăț în facultate, am început să caut soluții. Veneam la ora 5 dimineața la facultate, luam cheia de la una dintre sălile de coregrafie și repetam până pe la ora 11, când veneau ceilalți colegi. În direcția asta cred că ar trebui să meargă educația și formarea noastră. Fiecare om care vrea să facă meseria noastră are nevoie să înțeleagă că trebuie să lucreze mult el cu el. Să nu aștepte lucruri din partea altora. Ghidare, exerciții și îndrumare poți să primești din multe locuri, dar ce faci tu contează. Am avut multe discuții cu studenții care criticau orice profesor și i-am întrebat dacă ei, din propria lor inițiativă, au venit vreodată să repete singuri într-o sală. Dar clar, există profesori care au întrecut măsura și al căror loc nu ar trebui să fie acolo. Facultatea poate uneori să te învețe cum să nu faci și, dacă vezi lucrurile din perspectiva asta, poți începe să cauți cum să faci. Facultatea e doar un context. Nu îți garantează nimeni că dacă o termini, vei ajunge un mare actor.

În 2007, am intrat în trupa lui Gigi Căciuleanu, în care am dansat timp de zece ani. Uneori aveam senzația că în trei luni petrecute aici, am învățat mai multe decât am învățat în timpul facultății. În facultate, avem nevoie de mult mai multă practică și de noi practici de pedagogie. Să depășim puțin realismul psihologic, să căutăm noi metode de lucru. Dar, decât să stai și să te plângi că nu se schimbă nimic, poți încerca să te concentrezi asupra lucrurilor pe care le poți schimba chiar tu. În momentul în care începi să-ți împingi propriile limite, nu mai vrei să critici pe nimeni. E loc sub soare pentru toată lumea. Prin Linotip, susținem câteva asociații de coregrafi emergenți și încercăm să le punem la dispoziție un spațiu în care să creeze. Încercăm să creăm, la rândul nostru, contexte de dezvoltare pentru tineri.

humans bodies images spectacol teatru

Sorana Gurău: Ultima noastră întrebare are legătură cu spectacolul de aseară. Din punctul tău de vedere, care este publicul ideal la care ați vrea să ajungă „Humans / Bodies / Images”?

Arcadie Rusu: Nu avem un public-țintă, însă ne-ar plăcea să avem în sală atât tineri, cât și oameni în vârstă. Vrem ca oamenii care vin să vadă spectacolul să reflecteze asupra relației cu propriul corp și asupra experiențelor de body-shaming pe care poate că le-au trăit. Ne confundăm foarte des cu corpul nostru. Ne vedem în oglindă și zicem Ăsta sunt eu. Dar suntem mai mult decât atât. Cu cât înțelegem mai repede evoluția corpului nostru, cu atât putem să ne bucurăm mai tare de experiențele pe care le trăim în fiecare zi. Doar așa putem să devenim creativi. Dacă există un Dumnezeu, atunci cel mai frumos lucru este că ne asemănăm cu el nu doar prin formă și chip, ci și prin faptul că suntem creativi. Când ești creativ, nu ai cum să urăști pe cineva. Nu ai cum să concurezi cu cineva. Pentru că arta nu poate fi creată pentru competiție.


Foto cover: Radu Afrim

Foto articol: Marius Șumlea

Categorii:
Avatar
Daria Ancuța

Daria este studentă în anul III la UNATC, la specializarea Teatrologie – Jurnalism teatral. Cutreieră țara în lung și-n lat, de la un spectacol la altul. Scrie piese de teatru și colaborează cu reviste precum Scena.ro și Teatrul Azi. Are o bănuială că supraviețuiește pe entuziasm și multă, multă curiozitate pentru poveștile oamenilor din jur.

Cele mai noi articole

C Read More

Teatruiunie 2, 2024

Centrul Central sau Au câștigat cioacele (cu cap)

Take a shot de fiecare dată când se rostește un cuvânt care începe cu litera „C” & you’ll get wasted în primele 15 minute ale […]

F Read More

Teatrumai 22, 2024

Festivalul Aproape – un loc de intersecție între cultură și comunitate

Festivalul Aproape este un eveniment cultural organizat în mare parte de actori din Baia Mare, ce durează 8 zile și care a ajuns anul acesta […]

B Read More

Teatrumai 20, 2024

Bacău Fest Monodrame 2024

În perioada 9-13 mai, Teatrul Municipal „Bacovia” a organizat cea de-a XXX-a ediție a Bacău Fest Monodrame. Anul acesta, din selecția festivalului au făcut parte […]

D Read More

Artă vizualămai 7, 2024

“Doar cu tine” în căutarea copilului interior

Proiectul meu, Doar cu tine, este o carte care are ca scop conștientizarea sinelui prin întâlnirea cu copilul interior, sub forma unei povești fantastice. Cele […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie