Cel mai recent lungmetraj de ficțiune realizat de Spike Lee, Da 5 Bloods, spune povestea a patru veterani de război (Delroy Lindo, Clarke Peters, Norm Lewis, Isiah Whitlock Jr.) întorși în jungla vietnameză pentru a a-și căuta vechiul camarad, Earl Holloway (poreclit Stormin’ Norman și interpretat de Chadwick Boseman) și a-l aduce pe pământ natal după atâția ani de la încheierea conflictului.
Refren stilistic
Filmul începe cu un montaj de materiale foto-video de arhivă (fotografii de pe frontul din Vietnamul de Sud, vocea lui Neil Armstrong suprapusă peste imagini din timpul lansării lui Apollo 11, Malcolm X și activistul Bobby Seale ținând cuvântări, footage cu protestatari și cu Harlemul anilor ‘70, Angela Davis vorbind despre Vietnam, imagini cu Ho Chi Minh din 1955 și altele, din perioada 1975-1995, cu refugiați vietnamezi, Nixon anunțându-și public demisia în 1974 etc.), peste care e suprapus Inner City Blues (Make Me Wanna Holler) de Marvin Gaye. Eclectismul stilistic la care recurge Lee folosindu-se de insert-urile de arhivă menționate mai sus și de cele două formate între care jonglează (scenele moderne din Da 5 Bloods au fost filmate digital, iar cele din anii ‘60, în numele unei reprezentări cât mai verosimile a acelor timpuri, au fost trase hand-held pe peliculă de 16 mm, cu actorii jucându-și versiunile tinere la etatea pe care o au acum) este completat – ba chiar augmentat – de cele câteva aluzii la cultura pop, cum ar fi: alegerile privind coloana sonoră (artiști ca Marvin Gaye, Freda Payne, The Chambers Brothers, Curtis Mayfield își au, fiecare, câte un moment atent ales în interiorul narațiunii), numele a două personaje (inspirate de cel al actriței Hedy Lamarr, respectiv al lui David Ruffin din The Temptations), precum și momentul în care fiul unuia dintre veterani, aflat în barcă cu toți patru, se întinde după o pereche de sneakeri agățați deasupra apei de un cablu.
Deși nu e lipsit de ingeniozitate, Spike Lee se folosește de aceleași procedee stilistice, însușite de-a lungul carierei până în punctul în care le-a transformat în marcă proprie, pentru a fi cât mai convingător în demersul său de a atinge numeroase aspecte tematice. Astfel, dedublarea sa narativă, mijlocită de personaje, nu doar că scoate la iveală o sensibilitate artistică orientată spre empatie extremă, dar și facilitează reprezentarea simultană a unor idei și viziuni despre viață care, în mod normal, s-ar anula reciproc din start. Cumva, prin situațiile create, Lee face loc dialogului și o face în scopuri didactice.
Substrat istoric
Scenariul, la baza căruia stă cel co-scris de Danny Bilson și Paul De Meo în 2013, a fost preluat de Lee și rescris alături de Kevin Willmott (cu care a lucrat și în 2018 la BlacKkKlansman) pentru a adapta povestea unei perspective afro-americane. Din această perspectivă – categoric una non-privilegiată, care nu a apucat să-și expună prea des propria viziune asupra istoriei – sunt văzute atât actele de injustiție rasială (vezi politicile din spatele deciziei americanilor de a înrola în armată și a trimite pe front cetățeni de culoare), cât și alte probleme sociale cu care se confruntă protagoniștii (felul în care este privită femeia singură, tânăra mamă, care se folosește de toate mijloacele posibile pentru a-și asigura un loc stabil în societate, traumele psihologice ale războiului, confuzia dintre un aparent good life și efectele reale ale globalizării în piețele emergente).
Adstrat narativ
Pe lângă latura sa educativă – educativă deoarece regizorul expune fapte istorice reale, pe ale căror reverberații suprapune un dialog pro și unul contra, le aprobă și le respinge deopotrivă, invitând la dialog, dezbatere și reflecție -, filmul abundă în intrigi dramatice, majoritatea țesute încă din primele 50 de minute: un fost soldat (rămășițele acestuia) este căutat de foștii săi colegi de armată pentru a fi repatriat, cei patru veterani dau peste o comoară a cărei descoperire le va pune viețile în pericol, relația tată-fiu este, în mare parte din timp, un eșec, tânăra franțuzoaică (Mélanie Thierry) ruptă de originile sale burgheze, venită în Vietnam în scopuri umanitare, îl cunoaște pe fiul unuia dintre cei patru americani (Jonathan Majors), moment în care lucrurile se complică puțin, vechea dragoste din timpul serviciului militar (Y. Lan) e regăsită, aducând cu ea o nouă confruntare cu trecutul etc. Deși au timp să se desfășoare (filmul durează două ore și treizeci și patru de minute), intrigile nu sunt foarte bine ținute în frâu, iar premisele sociale promise de perspectiva afro-americană ar fi mers fructificate mult mai mult, mai ales pe fondul celor întâmplate în ultimii ani în Statele Unite. Totuși, batjocura la adresa lui Trump și a susținătorilor lui nu-i scapă lui Lee.
Da 5 Bloods este, într-adevăr, o dramă de război, dar una în care tema principală se bifurcă și capătă zeci de ramificații, câte una pentru fiecare latură a istoriei, pentru fiecare categorie socială, pentru fiecare cultură și pentru fiecare tip de om.
