A fost o dată ca niciodată o Lume de Aici și o Lume de Dincolo și De treci codrii … o să-ți dai seama că nu sunt chiar atât de diferite pe cum te-ai fi așteptat. Un musical fascinant îți dezvăluie o parte nevăzută și neștiută a lumii basmelor, căci, nu-i așa, istoria nu ne spune ce s-a întâmplat de fapt, ci ce se crede că s-a întâmplat.
Observ că apetitul publicului din România pentru musical-uri este în creștere, fiind susținut și de o dietă teatrală în care acest gen abundă – cred că, doar în 2024, am văzut cel puțin trei premiere cu musical-uri foarte reușite (este vorba de Matilda – la Opera Comică pentru Copii, Chicago și Shrek – producții independente). Cea mai nouă premieră a Teatrului Godot, în co-producție cu Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, se înscrie în categoria menționată. Mai mult, în ultimii ani au tot apărut spectacole în care basmele tradiționale sunt reinterpretate și recontextualizate, căpătând o cu totul altă formă decât cea originală – a se vedea Harap Alb – play again în regia lui Ștefan Lupu la Teatrul Gulliver din Galați sau Lexiconul amar, în regia lui Silviu Purcărete, de la Teatrul Odeon.
Se ia o Muma Pădurii mult mai … umană decât de obicei, cu rol de povestitor și MC. Apoi, se adaugă un Făt Frumos care face clădiri și străzi cu numele său și pentru care imaginea e totul. Un cal năzdrăvan depresiv și anxios. O Mamă a Zmeilor cu aer de divă preocupată de propria imagine și de tratamente de întinerire a solzilor. O fiică de zmeu mai frumoasă decât Ileana Cosânzeana și cu inimi de aur (nu știai că zmeii au mai multe inimi, dăhăă). Un Frate Mijlociu mai preocupat de cărți decât de iubire. Un Împărat nu tocmai versat în farmece, dar as la PR-ul și marketing-ul regatului. Și niște ligheane… lighioane! păzitoare a hotarului, tufe de tuia ocazionale și membre ale unui band full-time.
Pornind de la structura basmului Greuceanu, Elise Wilk a dramatizat în mod inedit povestea – în centrul piesei sale, se regăsesc toate personajele care nu au primit rol principal în acțiunea basmelor clasice. La fel cum toate prequel-urile Disney cu villains analizează povestea personajelor negative (în ideea în care nu totul este ce pare), piesa semnată de Elise Wilk propune o perspectivă nouă asupra variantei în care zmeii au furat Soarele și Luna, iar Făt Frumos le-a salvat. Surprise, surprise, nu-i chiar așa. Cum ar fi dacă Fratele Mijlociu s-ar îndrăgosti de o fiică de zmeoaică și, pentru că acesteia îi place atât de mult lumina din Lumea de Aici, ar ajuta-o să fure aștrii și să îi ducă în Lumea de Dincolo? De nu ar fi, nu s-ar mai povesti… Cam ăsta este elementul declanșator al întregii acțiuni. No more spoilers from now on.
Pe muzica lui Marius Popa, cele 18 song-uri ale căror versuri au fost compuse de dramaturgă spun întreaga poveste – stai fără grijă, finalul este unul fericit, căci nu-i așa, totul e bine când se termină cu bine. Pe parcursul a două ore, întreaga distribuție cântă, dansează și joacă de minune, în regia lui Eugen Gyemant. De scenografia spectacolului s-a ocupat Raluca Alexandrescu, iar coregrafia a fost creată de Sofia Sitaru-Onofrei. Întreg spațiul de joc este un podium imens, iar toată acțiunea se desfășoară în fața ta ad-literam. Există doar câteva momente de interacțiune cu publicul, dar configurația asta de joc ajută spectacolul să pară mult mai autentic, în cabaret style (aici ajută foarte mult și locația – Palatul Bragadiru) și astfel hotarul se trece mult mai ușor. Costumele sunt foarte atent gândite și, astfel, îmbină simplitatea cu detaliile glam. Mi-au plăcut foarte mult vestimentațiile lighioanelor și mănușile cu lasere, dar câștigător rămâne costumul calului, cel puțin pentru mine. Din punct de vedere tehnic, au existat mici impedimente (de exemplu, foșnet de lavaliere), dar sunetul a fost în general bun, toate versurile song-urilor sunt inteligibile, iar aici trebuie lăudată neapărat și dicția actorilor.
Cred că Maia Morgenstern este varianta ideală de povestitoare, pentru că te duce cu gândul la casetele cu basme pe care le ascultam când eram mici. Muma Pădurii e omniscientă și omniprezentă în poveste, dar în același timp detașată, așa că își joacă rolul de MC perfect. Anastasia Florea reușește să contureze o zmeoaică altfel, pusă să aleagă între vocea rațiunii și glasul inimilor (ți-am zis deja că zmeii au mai multe inimi, suntem atenți, da?) reușind astfel să aducă inocență și o notă de candoare unui personaj pe care cu toții îl vedeam ca fiind negativ până acum. În aceeași notă, Alina Petrică joacă o Mamă a Zmeilor / divă în dizgrație cu o aură de grație foarte convingătoare atunci când vine vorba de party-urile din Lume sau de rânduiala din castel. Filip Popescu joacă un Frate Mijlociu veridic și reușește să contureze un parcurs credibil de la inocență, la început, la maturitate, în finalul spectacolului. Nu cred că se putea găsi cineva mai potrivit pentru acest rol, căci Ciprian Teodorescu reușește să joace toate anxietățile calului năzdrăvan. Ia atitudine atunci când este cazul și devine stăpân pe situație, iar evoluția personajului capătă veridicitate. Sebastian Marina joacă un împărat comic și reușește să dea senzația că umple tot podiumul, chiar și în momentele solo, iar Ștefan Radu portretizează un Făt Frumos foarte prezent în toată acțiunea basmului. Cristina Juncu, Alma Boiangiu și Raluca Dumitrescu joacă cele mai simpatice, talentate, expresive și sexy lighioane, practic corul întregului musical, care interacționează de la A la Z cu toate personajele și susține întregul act artistic. De la comic la feroce, toate cele trei actrițe joacă impecabil toate emoțiile, fără exagerări. Pe Cabiria Morgenstern, Dragoș Ioniță și Alexandra Murăruș nu i-am văzut, recuperez în toamnă și versiunea spectacolului cu cea de-a doua distribuție.
Toate song-urile din De treci codrii… sunt foarte catchy, rămân acolo undeva în memoria ta și te trezești fredonându-le prin casă. Ar fi super dacă, așa cum am văzut că se întâmplă în cazul producțiilor din străinătate și doar o singură dată la o producție a unui musical 100% autohton (vorbesc aici despre Dac-ar avea gură, de Alexa Băcanu și Renata Burcă despre care am scris împreună cu Daria aici), soundtrack-ul musical-ului s-ar lansa și pe platformele de streaming. Melodiile fac parte din genuri foarte diferite, creând împreună un mix de pop și jazz și rock și ceva mai autohton. Toate beneficiază de versuri ritmate și smart, amuzante și care ajută personajele în construirea propriilor povești. Un alt lucru foarte fain este că toate personajele au un song al lor, propriu și personal, cu o linie melodică în ton cu caracterul lor. Astfel, fiecărui actor i se oferă propriul moment de glorie în spectacol, în care spectatorii pot afla povestea nespusă a fiecărui personaj. „Mă-ngrijorează foarte tare un aspect / Un cal năzdrăvan tre’ sa fie perfect / Fac o greșeală și gata cu mine / Sunt depresiv, urât, fricos și am/ Rău de înălțime” sau „Și dacă reușesc pădurea s-o străbată / Și se cred deja eroi / O lovitură de paloș de zmeu îi trimite / Direct în viața de apoi” – doar câteva exemple, ca să știi la ce să te aștepți.
De treci codrii… este un spectacol reușit și foarte muncit, de neratat în toamnă. Prin temele preluate din viața cotidiană a omului modern (anxietatea de care suferă Calul, dorința de emancipare a Zmeoaicelor), introduse organic și isteț în structura dramatizată a basmului, Lumile care apar De treci codrii … chiar nu mai sunt atât de străine, nu-i așa?
De treci codrii…
De Elise Wilk
Regia: Eugen Gyemant
Muzica: Marius Popa
Scenografia: Raluca Alexandrescu
Coregrafia: Sofia Sitaru-Onofrei
Orchestrația: Gabriel Pîndici
Producători: Anna Maria Popa și George Remeș
Distribuție: Maia Morgenstern / Cabiria Morgenstern, Cristina Juncu, Alma Boiangiu, Raluca Dumitrescu, Alina Petrică / Alexandra Murăruș, Anastasia Florea, Filip Popescu, Sebastian Marina, Ștefan Radu / Dragoș Ioniță, Ciprian Teodorescu
Fotografii de la repetiții realizate de Dinu Lazăr și din arhiva personală
