Proiectul meu, Doar cu tine, este o carte care are ca scop conștientizarea sinelui prin întâlnirea cu copilul interior, sub forma unei povești fantastice. Cele două personaje centrale (adultul și copilul) se completează și se alină reciproc, indiferent dacă emoțiile împărtășite sunt negative sau pozitive.
Acțiunea are loc în spațiul dintre cele două personaje, mai precis în corpul adultului, acolo unde se află ascuns, într-un loc rece, copilul interior. Copilul este asociat cu latura ludică, inocentă, cu starea de visare, și vine însoțit de personaje fantastice, care sunt reprezăntări ale anumitori stări. Cartea se împarte în trei scrisori și urmărește un traseu de tip inițiatic.
Scopul regăsirii lor este acela de a forma o unitate și de a-și vindeca propriile răni. Rolul adultului (eu din prezent) este de a se transforma într-un părinte emoțional, iar rolul copilului (eu din trecut) este acela de a veni cu iubire spre adult.
Având arta suprarealistă ca sursă de inspirație și folosind tehnici moderne, precum colajul digital, am creat o lume vizuală bogată și vibrantă, în care fiecare detaliu are o semnificație și o poveste proprie. Fiecare imagine, fiecare cuvânt, reprezintă o invitație la introspecție și la descoperire de sine.
Procesul de creație a fost o călătorie în sine, plină de provocări și de momente revelatorii. M-am inspirat din lucrările unor artiști contemporani precum Oda Iselin Sonderland și Mary Herbert, iar tehnica colajului digital mi-a permis să aduc la viață personaje fantastice și peisaje interioare pline de magie și de profunzime.
În timp ce mă pierdeam în lumea mea interioară, am descoperit frumusețea vulnerabilității actului de a scrie și de a crea. M-au inspirat operele unor artiști precum Sean Landers și Jasper Johns, iar procesul de redactare a textului a fost o călătorie emoționantă de autodescoperire.
Sper ca această carte să fie nu doar o poveste, ci și o experiență profundă și personală pentru cei care o citesc. Să ne continuăm călătoria interioară împreună și să ne împărtășim descoperirile și înțelepciunea cu ceilalți călători pe acest drum minunat al vieții!