Partea întâi
„Vineri, 1 Martie 1913 ora 6-20 dim s-a cutremurat pământul.”
Așa începe jurnalul pe care cineva l-a ținut de-a lungul marginilor Bibliei pe care nimeni nu mai știe cine sau unde a găsit-o, dar care acum stă în mâinile mele și-mi spune o poveste de iubire care începe în 1910 și se termină două decenii mai târziu. Nu știm cine a fost ea, cea care l-a iubit atât de mult pe N., ale căruit vizite sunt toate notate, dar știm că nu a fost niciodată fericită. Poate și pentru că N. a murit în război, poate și pentru că s-a căsătorit cu un bărbat care a fost mai preocupat de familia lui decât de ea. („Luni 8 mai 1933 (după calendarul de rit vechi) orele 11 ½ s-a stins din viață bunul și mult dragul meu soț, I. Viața i-a fost plină de grija familiei din partea lui, ce nu l-au lăsat să-și trăiască zilele liniștit alături de mine.”) Ceea ce la prima vedere pare cea mai murdară și mai respingătoare carte pe care cineva ar fi dispus să o țină în bibliotecă (ceea ce poate explica, de altfel, și parcursul ei din mână în mână), se dovedește a fi o poveste despre iubire, despre dezamăgire și despre război. În povestea ei, singurele lucruri demne de notat sunt vizitele lui N., cutremuele, ninsorile care o bucură peste măsură (pentru că în decembrie e ziua ei) și inundațiile.
Unele pagini sunt rupte, altele sunt roase și cu greu se poate distinge ce scrie pe margini, dar în dreptul a ceea ce e trecut ca fiind „Psalmulu 145-146” sunt notate două dintre cele mai importante evenimente la care autoarea poveștii noastre participă, datele fiind după calendarul de rit vechi: „Luna Iulie 1914 s-a început razboiul între cele 6 state” și, mai apoi „1914 Sâmbătă 27 Septembrie ora 6.30 dimineața a murit Regele Carol I al României”.
E adevărat că Regele Carol a murit, așa cum și N. urma să o facă ceva timp mai târziu și tot la fel cum Soarele avea să o surprindă, murind pentru ceva vreme în timpul unei eclipse.
Partea a doua
Probabil că după moartea autoarei nefericite, cineva a găsit Biblia, pe una dintre paginile căreia scrie „Tipărit cu spesele Societății Biblice Britanice, Bucuresci, 1908”. Al doilea posesor n-a fost tentat să-și scrie viața în ea. A făcut în schimb noțite și a scris întrebări la care în viitor, un al treilea sau poate chiar al patrulea proprietar îi va răspunde. Asta numai dacă nu va decide să scrie la rândul lui un jurnal pe care să-l citească și oamenii din viitor așa cum mi-am citit eu trecutul.
