Festivalul de film Super s-a născut în 2013 din dorința unor puști, adolescenți, de a avea un loc al lor unde să-și poată proiecta filmele: „Practic Super a început cu o proiecție de film, când un alt regizor adolescent m-a întrebat dacă nu-și poate proiecta filmul la mine în liceu. Așa că m-am gândit să fac o proiecție cu mai multe scurt-metraje făcute de adolescenți. Nu s-a putut face la noi în liceu, unde era multă birocrație, dar s-a putut face la Cinema Studio. Încet-încet a crescut într-un festival, inițial cu niște bani de la bunica pentru a printa afișe; acum cu finanțări de la CNC și AFCN.” – Luca Istodor. Imediat după, copilul Super primește în brațele sale pline de oameni faini și idei entuziasmate, gândul organizării unei expoziții.
„Dacă mai stai, îți mai iau o bere.”
Prima expoziție în cadrul festivalului a fost organizată în Plantelor cu Andrei Lumpan în frunte. Când Luca Istodor, directorul festivalului, i-a propus să se ocupe de aceasta, Andrei a înțeles că este vorba despre o expoziție personală. Își pune planul de bătaie la punct, dar când i-l prezintă lui Luca, are o surpriză; expoziția trebuia să fie una colectivă. Râsu’-plânsu’, Lumpan regândește tot.
În timp ce spală niște vase, trântind, scăpând, râzând, îmi povestește despre Coșmar, prima expoziție. Locația fiind destul de veche, el, împreună cu o mână de prieteni, muncesc o zi, o noapte, altă zi… Trag curent pentru toată casa, curăță, mătură, în fine toate treburile pe care nu ai chef să le faci acasă niciodată: „R. stătea acolo pentru că-l rugam și îi spuneam <dacă mai stai îți mai iau o bere>, așa au ajuns desenele lui în toată casa’’. Toate detaliile precum găsirea locului, alegerea artiștilor și emoția cu care se verifică în ultimele 5 minute totul, cât și momentul în care oamenii încep să caute curioși cu privirile prin încăperile greu muncite, îl frapează cel mai tare. Îi este dor de Super și speră ca anul acesta să poată ajuta în continuare. O dată cu plecarea sa la facultate, Frania Sebe și Alia Maria Șerban au preluat ștacheta. Festivalul crescând de la un an la altul, acestea se confruntă cu un bagaj mai mare de cerințe și probleme de rezolvat, pe care le întâmpină, bineînțeles, cu plăcere.
„Dacă vine poliția, evenimentul e de succes…”
Muzica nu lipsește, discuțiile să o acopere nici atât, așadar, poliția nu lipsește nici ea din ecuație. Organizatorii noștri, înarmați cu toată răbdarea și diplomația pe care și-o găsesc în trupurile lor distrate și istovite, reușesc să ajungă de fiecare dată la o înțelegere încununată de scuze și promisiuni de liniște: „Amuzant ar fi și faptul că m-a luat poliția acum 2 ani când lipeam un afiș cu Super la mine în cartier” povestește Pavel Dumitrescu, intern al festivalului.
Personajul Super
Personajul Super a fost creat de Maria Băcilă. Inspirația acesteia a mânat-o să-i deseneze trei ochi, lucru ce a dus la niște opinii ciudate: „Țin minte că am fost acuzați la un moment dat că suntem masoni/illuminati. Un voluntar de-al nostru a primit mai de mult mesaj de la cineva care-l îndemna să nu fie voluntar la festival fiindcă personajul nostru are însemne masonice și suntem un fel de organizație secretă care corupe adolescenți. Nu am corupt pe nimeni până acum, ediția a șasea, dar sper doar că i-am încurajat să facă film.” – Luca Istodor.
Printre picioarele superoamenilor
Am fost prezentă încă de la primele ediții în zilele de organizare, fie să ajut, voluntar sau nu, fie să încurc stând degeaba, fie să-i fotografiez muncind. Este o atmosferă faină, ca într-un soi de familie: amuzamente, bucurii, supărări… Expoziția de anul acesta Lost and Found curatoriată de Frania și Alia și organizată la Cazul 101, ca și cea precedentă, s-a bucurat de ajutorul primit chiar și de la expozanți. O parte dintre aceștia au ajutat la panotare, au văruit, au dat fuga la magazine și au curățat încăperile. Frania încerca să mențină o anume organizare, Grama bătea cuie, Staicu împreună cu Tudor văruiau, iar Alin și cu mine îi surprindeam pe aparate sau fugeam când ne chemau în ajutor, pe noi sau pe restul voluntarilor prezenți. Pe ritmul A.S.I.A. și alte șlagăre românești nouăzeciste, expoziția se contura ușor oră de oră. În ziua vernisajului stresul și emoțiile alergau prin stomacurile tuturor. Etichetele au ajuns cu vreun sfert de oră înainte să înceapă expoziția. Oamenii, în grupulețe destul de măricele, au ajuns și ei mai devreme, iar noi nu reușeam să îi mai ținem încă puțin afară. Toate ca toate, de ieșit a ieșit bine, ba chiar foarte.
Pentru tine și pentru ediția nr. 1000
Anii trecuți aveam părul scurt, bretonul proaspăt tuns și mâinile transpirate de emoție. Anii trecuți aveam supărări lipicioase pe sub unghii, care-mi înțepau limba atunci când le rodeam de stres. Anii trecuți cunoșteam oameni faini și mă despărțeam de alții și mai faini. Superul, pentru mine a fost de la început cutia aia mișto de amintiri în care-ți bagi nasu’ an de an. Poate pentru voi nu o să fie o cutie atât de importantă și nici nu trebuie, dar veniți să vedeți, de anul viitor, dacă vreți să o luați măcar acasă…
