Festivalul Aproape – un loc de intersecție între cultură și comunitate

Avatar
mai 22, 2024
8 min read

Festivalul Aproape este un eveniment cultural organizat în mare parte de actori din Baia Mare, ce durează 8 zile și care a ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție, dar promite să continue, să fie mai mare, mai frumos și să crească o comunitate care se adună din drag pentru teatru și pentru cultură.

Anul trecut, vedeam în mediul online fotografii și video-uri de la Festivalul Aproape, de la Baia Mare și părea minunat! De aceea, la începutul acestui an, când am fost sunată să fac parte din festival, să susțin un workshop, să simt atmosfera, să cunosc oamenii, am zis „da”, fără să stau pe gânduri. Voiam să fiu acolo, deși nu știam aproape nimic despre festival.

Așa am pornit înspre Baia Mare, un oraș pe care mi-l închipuiam ca fiind mic, înghesuit, cenușiu, dar am fost mai mult decât plăcut surprinsă să văd că, de fapt, nu e chiar atât de mic, e extrem de verde, foarte aerisit, iar oamenii? Ei bine, oamenii sunt tare faini – cel puțin cei cu care am interacționat eu, cei care s-au adunat „Aproape”.

Festivalul Aproape – începutul

Festivalul Aproape a luat ființă în anul 2023, la inițiativa lui Dragoș Călin, un tânăr actor al Teatrului Municipal Baia Mare și președintele Asociației Artspot, o asociație culturală care are ca scop dezvoltarea artei teatrale în rândul comunității. Ei construiesc spectacole de teatru cu adulți, liceeni, elevi de gimnaziu și școală primară. În paralel, dezvoltă gradul de cultură artistică și civică al tinerilor din asociație cu ajutorul diverselor activități educative. În prezent, lucrează cu 100 de tineri grupați în 8 trupe de teatru, de care se ocupă 9 coordonatori, actori profesioniști.

Festivalul Aproape, așa cum spun organizatorii, „este o sărbătoare culturală prin care comunitatea se poate bucura, împreună cu mari artiști ai țării, într-o atmosferă demnă și elevată”.

„Inițial nu era în plan un festival de teatru. Eu voiam să fac un teatru independent, numit Teatrul Aproape. S-a născut în mine crezul acesta că teatrul poate aduce oamenii împreună.. Iar într-un oraș mic, cum e Baia Mare, singura instituție care le poate aduce pe toate celelalte instituții de cultură împreună este teatrul. Așa mi-a venit ideea. Am bătut la uși, am spus cine sunt, ce doresc să fac, dar nu am găsit un spațiu. Asociația noastră, Artspot, creștea. Mergeam la festivaluri, se întâmplau lucruri, tot mai mulți oameni ne cunoșteau, le plăcea munca noastră. Mergeam peste tot, dar nu aveam ceva al nostru: un teatru. La un moment dat, eram cu niște prieteni din București, vorbeam despre teatru și era atât de frumos! Fiindcă la Baia Mare noi nu aveam discuții de felul acesta. Ne întâlneam și bârfeam în loc să vorbim despre teatru. Atunci mi-a venit ideea să fac Festivalul Aproape, iar 8 luni mai târziu se năștea festivalul”, spune Dragoș Călin.

Așadar, așa se năștea Festivalul Aproape, la Baia Mare, în 2023. Și a fost ceva deosebit, căci a venit a doua ediție, în perioada 10-17 mai, și mai mulți oameni s-au adunat în jurul său. S-au adunat „Aproape”. Au fost 8 zile de evenimente, de dimineața până seara: în parc, la școli, la teatru, în diferite locații din oraș. Astfel, eu,  în trei zile, am reușit să particip la o întâlnire între judecătorul Cristi Danileț și elevii Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, unde li s-a explicat despre legi, infracțiuni, contravenții, dar și despre încălcarea legii și pedepse. Înainte de discuții, câțiva elevi ai liceului, care sunt și într-una dintre trupele Artspot coordonată de actorul Andrei Han, au realizat o mică scenetă, a cărei acțiune avea loc într-o sală de judecată. Și copiii au fost minunați! A fost cu umor, cu dramă și cu lecții de care trebuie neapărat ținut cont.

La același liceu am văzut-o și Silvia Guță, care a vorbit despre In a Relationship, un proiect de educație pentru prevenirea abuzurilor relaționale. Silvia a susținut workshop-uri pe această temă în mai multe zile și a discutat despre acest subiect atât de important, dar delicat deopotrivă, cu sute de elevi ale mai multor școli din Baia Mare. Dar asta nu e tot! Tinerii au putut să participe la ateliere de jurnalism, de scriere creativă, de fashion, de arhitectură, de prim ajutor și multe altele. Iar aceste activități au fost dedicate băimărenilor de toate vârstele!

Am avut norocul să văd două spectacole extraordinare, și anume: „Nu sunt eu”, cu și despre Maia Morgenstern și „Tartuffe sau Impostorul”, pus în scenă de Teatrul Mic din București. De asemenea, am avut șansa să particip la o repetiție cu public a uneia dintre trupele de teatru din cadrul Artspot, care au fost de-a dreptul încântător! Frumoși, haioși, talentați, în sinergie, au pus în scenă un spectacol foarte bun, îndrumați de coordonatorul lor, Eduard Bîndiu.

Desigur, acestea au fost doar cele o mână de evenimente la care mi-a permis timpul să particip. Dar am fost surprinsă de cât de bine au fost organizate, cu cât de mult profesionalism și cât de multă dedicare. Nu am putut să nu mă întreb cum câțiva oameni, dintr-un oraș mic, precum Baia Mare, au reușit să pună la cale un asemenea festival. Am aflat răspunsul: nu au fost singuri, au avut alți oameni aproape, oameni care i-au ajutat, care au crezut în proiectul lor și care s-au implicat. Iar acest lucru mi-a fost confirmat și de Dragoș Călin:

„Noi am început foarte omenește din prima. Adică am încercat, de la început, să asigurăm toate cele de trebuință, să ne purtăm respectuos cu oamenii, cu toți invitații, cu colaboratorii. Când mi se propune să invităm pe cineva la festival, eu întreb: e om bun? Dacă e om bun, să vină! Și artiștii pe care i-am adus, am încercat să fie artiști care stau cu oamenii, care oferă. Nu am nimic împotriva artiștilor care termină spectacolul și pleacă acasă. Dar e Festivalul Aproape! Facem lucrurile în așa fel încât să aducem artiștii aproape de comunitate. De asemenea, fiindcă am fost de la început onești și omenoși, sponsorii noștri ne-au ajutat, ne-au susținut, au pus mână de la mână dacă a fost cazul, ca noi să putem să facem ceea ce ne-am propus”.

Apropierea

Am văzut tot ce am putut vedea în cele trei zile pe care le-am petrecut la Baia Mare. Și după ce am văzut, am discutat. Unde? În curtea teatrului, frumos amenajată, lângă un pahar de prosecco, cu oameni care iubesc cultura și care ard de nerăbdare să vorbească despre ea.

„Partea mea preferată din festival e partea din curte. Ce se întâmplă în curte? Oamenii, după o zi de festival, ajung acolo, împreună. Au subiecte de discuție fiindcă au văzut spectacole, le-a venit copilul de la workshop-uri, și așa, încep să vorbească între ei. Se nasc discuții frumoase, constructive. Apar artiștii, se îmbrățișează, schimbă vorbe, ciocnesc un pahar, mănâncă ceva de pe un platou, își fac poze. Sigur, teatrul e frumos, workshop-urile ajută tinerii, dar magia care se întâmplă în final este că această mică comunitate iese din casă. Și stăm împreună cu oameni necunoscuți, vorbim între noi, ne apropiem, ne grupăm și la alte evenimente. Acolo în curte avem o masă mare, dar la care nu se poate sta jos, fiindcă avem doar câteva scaune. Ca să nu ne separăm în mici grupuri, să rămânem împreună, să rămânem aproape. Asta e magia”, spune Dragoș Călin.

Festivalul Aproape – oamenii din culise

Și așa, câțiva oameni au adunat în jurul lor și în jurul culturii alți câțiva oameni, care au adunat alți câțiva oameni și tot așa, până s-a creat o comunitate care iubește, apreciază arta și vrea să cunoască artiștii îndeaproape. Dragoș mi-a spus și câteva cuvinte despre acei câțiva oameni care stau cel mai aproape și îl ajută la fiecare pas, cei fără de care Festivalul Aproape nu ar avea loc.

„E multă muncă și momentan nu avem bani de o echipă de 30 de oameni, că așa ar fi nevoie. Suntem câțiva oameni care muncim foarte mult, fiindcă am preferat ca banii să îi redirecționăm spre spectacole, evenimente, workshop-uri. Dar la anul vrem să fim 20 de oameni, să fie mai ușor, să putem oferi calitate prin fiecare element al acestui festival. Noi pornim la început de drum, ne facem un plan de task-uri, apoi vine tăvălugul și, pe lângă acele task-uri primite inițial, fiecare preia ce apucă. Suntem toți acolo. Și când nu suntem toți acolo, fiecare e pentru celălalt. Și știi ce e extraordinar? Toți își doresc să fie acolo. Rodica Pașca este omul care organizează hârtiile festivalului. Este o treabă extraordinar de grea, multă responsabilitate. Iar ea este actriță, nu este un om de hârtii. Este un om de romane, nu de hârtii birocratice. Carmen Ghiurco a preluat anul acesta legătura cu sponsorii. Postările și comunicarea cu presa. Are numeroase task-uri de indeplinit și le face cu o precizie extraordinară. Ea este și un om de cuvinte: scrie, este percutantă în cuvinte, transmite omului exact ce trebuie spus. Andrei Han nu avea un rol prestabilit în această ediție. A pornit de la un rol neclar și acum este aproape indispensabil. Se ocupă de promovarea video a sponsorilor, se ocupă ca fiecare artist mare care vine în Baia Mare să ajungă la cazare, dar și de workshop-urile de teatru. El, dacă ar avea de ales între somn și festival, ar uita complet de somn. Larisa Miskolczi vine dimineata, preia task-uri și le termină seara. Pe lângă asta, ea face toată ziua glume și ne înveselește pe toți. Trebuie să râdem ca să putem merge mai departe. Alex Macavei are două task-uri mari și clare: să îi cazeze pe toți și să aibă grijă să mănânce toți. E o muncă enormă, se mănâncă în diferite locuri, se primesc pachete. Și nu se plânge de nimic. Mircea Gligor a venit anul acesta și el a primit în grijă curtea. Este acolo, se ocupă și nu îi vine să creadă ce se întâmplă și cum suntem toți acolo când apare vreo dilemă. Dragoș Bora a intrat în echipă cu o lună înainte de festival. I-a plăcut ce facem și a vrut să ajute. Astfel, el se ocupă de voluntari. Cumva, rând pe rând, apare în echipă și Anna Deak, care este voluntară, o tânără actriță care a compus cântece, versuri, sortează fotografii și e mereu aici. Festivalul e prioritar pentru ea. Mai este și Briana Mateșan, care este omul din spatele Whatsapp-ului. Ea comunica cu absolut toți elevii înscriși la workshop-uri. Sunt sute! Andra Simanovszky a venit în curte la noi la festival, i-a placut atmosfera, ne-a sunat și a zis: vă fac eu curtea. Și a făcut-o!”, explică Dragoș.

Da, oamenii s-au adunat și continuă să se adune Aproape, iar anul viitor va urma o cea de-a treia ediție, tot din drag de cultură și de oameni.

„Oamenii vin aproape, iar echipa se alege și ea și nu va fi doar festivalul unora, ci a tuturor celor care vor și vin să contribuie. Festivalul e pentru comunitate, iar comunitatea simte și vine spre festival”, concluzionează Dragoș Călin.

Categorii:
Avatar
Bianca Tămaș

Jurnalistă, scriitoare, iubitoare de apusuri, nori și Micul Prinț. Țin mereu să am dreptate și-mi duc argumentele până în pânzele albe. Când am chef.

Cele mai noi articole

P Read More

Filmseptembrie 21, 2024

Perseidele se văd mai bine de pe plajă – Trei kilometri până la capătul lumii

La Retrospectiva Anonimul 2024, care a avut loc în București la început de septembrie, s-a văzut și cel mai nou film al lui Emanuel Pârvu, […]

I Read More

Teatruaugust 17, 2024

Ideo Idei 2024 – Interviu Alexa Tofan

Între 1 și 8 august 2024, a avut loc cea de-a nouăsprezecea ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, al cărei motto a […]

I Read More

Teatruaugust 11, 2024

Ideo Ideis 2024 – Interviu Bogdan Tulbure

Între 1 și 8 august 2024, a avut loc cea de-a nouăsprezecea ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, al cărei motto a […]

I Read More

Teatruaugust 9, 2024

Ideo Ideis 2024 – Interviu Ana Crețu

Între 1 și 8 august 2024, a avut loc cea de-a nouăsprezecea ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, al cărei motto a […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie