Luna mai, adică luna cu festivalul de film Super, se apropie cu pași repezi. Între 25 și 28 mai, la București, se va desfășura ediția cu numărul 4. Asta înseamnă și că aveți timp până la 1 martie să vă înscrieți super filmul în concurs. Mai multe aflați aici.
Și anul acesta nu va fi o ediție ca toate celelalte, pentru că, pentru prima dată, Super se extinde în toată țara, cu retrospective și workshop-uri. Echipa lor deja lucrează zi și noapte ca să umple țara de filmele adolescenților cinefili.
Între timp, pentru că nu ne săturăm niciodată să aflăm mai multe despre ei și despre ce presupune munca la festivalul de film Super – și suntem convinși că nici voi nu vă săturați – am adunat mai jos câteva impresii, de la directorul festivalului, organizatori și interni, ca să vă introducă un pic în magia Super și în partea nevăzută a festivalului.
„Ca director al festivalului, am ajuns cumva să coordonez câte puțin din toate: ajut cu voluntarii, cu sponsorii, cu PR-ul, cu locațiile și da, cred că devin puțin (mai mult) control freak când mi se pare că lucrurile nu se întâmplă la timp sau cum ar trebui. De asta, începând cu câteva zile înainte de festival sunt stresat și obosit continuu – și nu se termină decât după ce dorm câteva zeci de ore după. Sunt stresat să nu se întrerupă proiecția (așa cum s-a întâmplat acum doi ani cu sala plină și nu am reușit să rezolvăm problema decât după vreo 20 de minute) sau să nu uit să menționez pe cineva (așa cum la un moment dat am uitat numele membrilor juriului când vorbeam la radio, și prezentatoarea m-a „prins” cum mă uitam pe site-ul Super în timpul emisiunii ca să citesc de acolo). Pe loc, chestiile astea mi se par „fatale”, mi se pare că gata, Super a suferit o lovitură imensă când ceva iese de sub control și nu o să-și mai revină niciodată, dar Super continuă și la finalul zilei îmi dau seama cât de mult crește festivalul și cât de mulțumitor e asta. Singurele „scăpări” sunt petrecerile de după proiecții, când reușesc, măcar după 11-12 noaptea, să se disipeze tensiunea și stresul. Dacă hotărâm să mergem și în Queens (clubul gay din București) ca afterparty, așa cum am făcut anii trecuți, ca să dansăm puțin pe Carla’s Dreams sau Delia, atunci cu siguranță uit puțin de griji. Dimineața următoare, evident, reîncepe ciclul: mahmur, mă trezesc și mă duc din nou, anxios, în sala de cinema. De asta, Super devine o combinație imensă de stări: stres, frici, anxietate, fericire, mulțumire, alergături, agitație, petreceri, (prea multă) socializare, și puțină mahmureală.” – Luca Istodor, directorul festivalului
„Super mi-a dovedit că poți să demolezi foarte rapid oamenii care zic <<adolescenții nu mai vor să facă nimic în ziua de azi>> sau adolescenții care zic că <<în țara/orașul ăsta nu sunt destule evenimente culturale/nu primim educație artistică>>. Ești pasionat de ceva, îți strângi o echipă de oameni la fel de pasionați ca tine și faci un festival. Sau ce vrei tu. Dacă aștepți experiențe revelatoare de la profesori sau tot felul de asociații care promit educație alternativă, sunt mari șanse să fii dezamăgit. Experiența Super mi-a ridicat nivelul de așteptări foarte sus; de acum trebuie să caut să depășesc sentimentul de la gala de închidere a festivalului, în care chem participanții emoționați & mândri pe scenă, iar în fața noastră e o sală plină. Sau sentimentul când primim zeci de mesaje de la adolescenți care ne spun că Super i-a impulsionat să facă un film. Spot-ul festivalului ar trebui să fie ca intro-ul ăla de la Powerpuff Girls, în care Prof. Utonium amestecă în ceaun – multă pasiune, multă încăpățânare, multă încredere și elementul X, care în cazul nostru a fost o tonă de ssssssuper avânt spre ceva care n-a promis de la început 100% succes, dar care a meritat oricum și ne-a și depășit așteptările.” – Teona Galgoțiu, organizator
„Super mi-a asigurat practic intrarea la facultate. La Super am cunoscut și am colaborat cu niște oameni care m-au dat pe spate cu abilitățile, perseverența și creativitatea lor. Prin Super am crescut atât de mult că atunci când mă gândesc la mine-cea-de-acum-3-ani, nu mă recunosc. Dar de fapt, dacă mă gândesc mai bine, realizez că nu Super a facilitat toate lucrurile astea. Eu și o mână de adolescenți ne-am construit singuri contextul ăsta. Am observat că lipsește ceva din educația și oportunitățile pentru cei de vârsta noastră. Așa că am creat Super from scratch. Am organizat un festival de film ca să arătăm lumii de ce sunt capabili adolescenții cinefili, care să îi învețe pe adulți să nu ne mai subestimeze. Și cred că ne-a ieșit destul de bine.” – Ioana Bogdana Neagu, organizator
„Eu am aflat de Super în primăvara trecută, mi-a plăcut, așa că mi-am zis că vreau să îi cunosc. Am mers la interviu și m-au ales ca voluntar. Emoțiile au fost de la inceput și au rămas până la sfârșitul festivalului. Am cunoscut multă lume frumoasă și atunci mi-am dat seama că locul meu e la Super. E un loc pentru noi, adolescenții cinefili. Foarte fain a fost că într-una din zilele festivalului a fost ziua Mirunei (care face și ea parte din Super). Nu am cunoscut-o atât de bine și parcă voiam să mai vorbesc cu ea. Acum ținem destul de des legătura prin munca la Super și, sincer, abia aștept ediția de anul ăsta.” – Cristi Bănescu, intern
„Doar ce mă mutasem în București când mi-am zis că vreau să fac ceva nou și fun, iar întâmplarea a făcut ca în perioada respectivă să găsesc un call pentru Super voluntari. Nu mai auzisem de festival așa că am întrebat în stânga și în dreapta, ca să aflu că e tot ce voiam: un loc plin de oameni creativi și de treabă, care știu să se distreze și care iubesc un film bun. După ce am trecut de interviuri, am cunoscut echipa cu care am petrecut, mai târziu, o grămadă de zile (/nopți) frumoase, fie că pregăteam expoziția, împărțeam flyere, țineam prezentări prin licee sau făceam naveta între locații pe ploaie. De-a lungul celor doi ani de când sunt și eu super au fost o grămadă de momente speciale, dar cel mai frumos dintre ele a fost atunci când m-au așteptat cu tort, după proiecții, de ziua mea. Știu că eram destul de stresată și pe fugă fiindcă nu găseam o parte din voturi (just for the record, le-am recuperat) și nu înțelegeam de ce mă cheamă fix atunci, așa că m-am blocat pentru câteva secunde când i-am văzut. După care am început să zâmbesc și zâmbesc și acum, când nu mai am răbdare până la următoarea ediție.” – Miruna Vlad, intern
„Îmi amintesc cu plăcere de petrecerea de la ediția de anul trecut. S-a organizat în același loc în care s-a organizat și expoziția de artă, pe strada Școalei, într-o casă veche. În calitate de intern, treaba mea a fost să stau într-o cameră în care se amplasaseră o cameră foto, o canapea și un perete pe care se putea desena. A fost foarte drăguț pentru că oamenii veneau și se așezau pe canapea, unde puteau să își facă poză apăsând pe o cutie de paté conectată la cameră. Am stat toată seara acolo, le-am explicat cum să facă pozele și am dat markere și pixuri celor care voiau să deseneze pe perete. A fost o ocazie să întâlnesc oameni noi și să socializez. Chiar dacă trebuia să stau în camera aia, nu am simțit în niciun moment că muncesc sau că fac ceva ce nu aș vrea să fac. A, și pozele au ieșit super mișto, sunt pe pagina de Facebook Super. Mi se pare că pentru că nu era niciun fotograf care să le zică cum să stea sau care să îi grăbească, oamenii au fost mult mai relaxați și nu au simțit nevoia să pozeze într-un anume fel. Au făcut ce au vrut și din poze reiese exact personalitatea lor.” – Matei Ardeleanu, intern
„Țin minte și acum prima mea interacțiune cu Super. Se întâmpla destul de aproape de sfârșitul anului școlar, eram amețită de atâtea teze, teste (și examenul de clasa a VIII-a, pe atunci nu ajunsesem încă la liceu și nu trecusem de provocarea primei trepte). Eram într-o dimineață în autobuz, era foarte aglomerat și îmi uitasem cartea acasă, așa că am zis să mă țin ocupată cu a da un scroll pe Facebook. De fapt mă uitam în gol. Totuși, la un moment dat mi-a atras atenția o poză pe care scria „call pentru voluntari” sau ceva asemănător. Prin capul meu au trecut o mie de gânduri: <<să fac asta? să nu fac asta?>>. Am stat puțin și m-am gândit: nu eram un copil extrovertit, nu mai făcusem asta niciodată, nu știam ce este de făcut. Tot ce știam era că am nevoie de o provocare, ceva care să mă scoată din zona de confort, ceva care să mă împingă, să mă provoace să dau ce este mai bun din mine, să cunosc oameni noi. Așa că am hotărât să mă implic, că nu are ce să se întâmple. Câteva săptămâni mai târziu m-au chemat la un interviu, lucru care nu credeam că o să se întâmple, eram atât de fericită și în același timp super anxioasă. Am ajuns cu intârziere, nu știam ce ar trebui să spun. Am intrat într-o cameră cu 3 oameni care se uitau la mine, îmi puneau întrebări, aveam o voce care tremura îngrozitor. Când am ieșit nu credeam că o să se mai întâmple ceva, eram sigură că nu o să mă accepte. După câteva zile m-au sunat să-mi spuna că „sunt un om Super”. Până și acum îmi amintesc cât de bine m-am simțit în ziua în care am primit acel răspuns. A fost una din zilele în care mi-am dat seama că sunt capabilă să fac lucrurile pe care mi le propun și că nu sunt inferioară în raport cu alți oameni.” – Frania Sebe, intern
„Super e una din experiențele la care mă gândesc mereu zâmbind, experiența care a avut un aport enoooorm în dezvoltarea mea personală și sunt foarte recunoscător atmosferei și oamenilor care fac treaba asta posibilă. Am intrat în Super așa, foarte neașteptat. Luca avea nevoie de niște ilustrații, eu redescoperisem Photoshop de curând așa că am zis că ar fi o oportunitate bună în care să investesc niște timp. Câteva grafice mai târziu, de nicăieri, am fost adăugat în grupul cu staff-ul festivalului, ajungând curând să dorm pe o saltea în sufrageria lui Luca pe durata ediției din 2015 și după un an să fiu numit director de imagine al festivalului. Cred că cele mai bune momente, deși stresante, erau momentele în care stăteam și până la 4 dimineața înainte de un deadline, lucrând la afișe și cover-uri de Facebook, cu Luca – cel care îmi dădea feedback și îmi atrăgea atenția când vreo ilustrație era inappropriate sau când își dădea seama că greșise un text pe 90% din materiale. Toată ideea de Super e așa un amalgam de emoții la care sper să fiu expus cât mai mult posibil.” – Alex Petrican, intern
„De Super am aflat în vara primului an de liceu, cand o prietenă m-a chemat la masterclass-ul de film ținut de Ileana Bîrsan. S-a vorbit acolo de foarte multe filme, s-au proiectat secvențe în mansarda pub-ului și eu am rămas impresionată – pentru că a fost primul contact relevant cu lumea cinematografică, pentru că aveam atât de multe de văzut, de „recuperat” (mi-a rămas fixat în minte și când am ajuns acasă am deschis repede laptopul și m-am uitat la Sunset Blvd). De atunci tot fac liste cu filme și regizori și îmi pare rău că nu am atâta viață câte filme aș vrea să văd. După masterclass am mers la Cinema Studio la proiecțiile din cadrul festivalului și abia atunci am înțeles ce e Super. Era abia a doua ediție și mă bucuram să fiu acolo, o mică parte din ceva cea avea să tot crească.
Anul următor am intrat ca voluntar și a fost intens, pentru că și eu și colegii mei ne doream să iasă totul bine și alergam de colo-colo prin cafenele și licee să lipim afișe (sau alergam după Luca, de care era nevoie peste tot). Cred că ediția 3 rămâne preferata mea. Atunci i-am cunoscut pe cei mai mulți dintre oamenii cu care lucrez acum; m-am atașat de Cinema Studio; am făcut curat și am petrecut în Plantelor47 (în seara expoziției am stat la bar și am servit limonadă și am fost foarte profi); într-una din serile de party, într-un bar de pe Victoriei, au cântat și prietenii mei și m-am simțit ca un groupie când stăteam toți în camera semiobscură cu canapele și mașinuțe de pinball (Almost Famous vibes pentru ansamblul vocal-instrumental Haiducii, cântând hituri ca „Ion” sau „Luca la Harvard”); au cântat și The Kryptonite Sparks și de atunci sunt fan și îmi place mult când îi mai prind pe la festivaluri prin țară.
La ediția a patra am fost în echipa de sponsori/parteneri media și lucrurile au devenit (mai) serioase. Proiecțiile au fost la Elvira Popescu, expoziția la o casă mult mai mare, de pe Strada Școalei, și petrecerile în GreenHours. Îmi place să văd Super ca pe un job în care sunt plătită cu distracție, filme frumoase și prietenii (pentru că la orice eveniment Super ai merge, ți-e imposibil să nu dai de o față cunoscută). E combinația ideală între organizare ca la carte și improvizație, între seriozitate și joacă. Acum, când mai am puțin și dau bacul, mă uit în urmă și nu pot să-mi imaginez viața de liceu fără festivalul ăsta făcut de oameni frumoși.” – Teodora Mistodie, intern
„Mi-e destul de greu să descriu cum e la Super, așa, în doi timp și trei mișcări. Nu pot să zic decât să vii pur și simplu la festival; așa ai putea să înțelegi toate senzațiile care se învălătucesc în mine când mă gândesc la luna mai pe a cărui frunte sclipește mândru „Super”. De la efervescența din ziua expoziției până la ochii împăienzenito-fericiți de după festival, este un fel de topogan pe care ne dăm cu toții, iar când ajungem la final mai vrem încă o dată, așa că ne punem să frământăm următoarea ediție. Super mi se pare un fel de neam foarte mare și ușchit, care odată pe an se reunește la cinematograf să tăifăsuiască.” – Ioana Popescu, intern
„Sunt Alia, sunt în ultimul an la Liceul de Arte Tonitza și nu îmi imaginez că voi reuși vreodată să scriu ceva meaningful, să joc într-un spectacol de teatru, sau să fac un film; însă mă fascinează enorm lumea teatrului și a filmului, cel puţin din perspectiva de elevă la secţia de Scenografie a liceului. Când am auzit că Super face expoziţie am stat nopţi în șir pregătindu-mi lucrările, iar prima expoziţie de la Super a fost prima dată când am expus o lucrare. Acesta este motivul pentru care Super mă va transporta mereu într-un moment de fericire din aia pe care o ai când primești un cadou și nu te așteptai.
Festivalul, pentru mine, se petrece în oamenii care iau parte la el și văd asta pe feţele celor de la mine din școală. Pentru oamenii care au 100% pasiune de oferit, luna mai, luna Super, pare o sărbătoare. Până la urmă, energia festivalului îmi place cel mai mult, energie pe care oamenii o produc și care se simte cel mai bine înainte de expoziție. Înainte să înceapă festivalul, când toată lumea lucrează cot la cot și poți vedea bucuria cu care fac asta.
Pentru mine, cel mai tare moment la Super, pe care doar contextul festivalului îl poate produce, este momentul în care ajung la locație cu lucrările în brațe, nu știu de ce să mă apuc mai întâi, și mă gândesc cum să mă impart prin camere să fiu parte din tot zumzetul celorlalți.
Chiar dacă nu sunt mare insider, am luat parte la organizarea expoziției mereu și știu că deschiderea festivalului scoate ce-i mai frumos și creativ din mine și din cei care participă .”– Alia Șerban, intern
Fie că ați aflat prima dată de ei acum și nu aveți încă idee ce norocoși sunteți, fie că sunteți deja fani vechi, echipa Super vă așteaptă la festival.
Puneți-vă telefoanele pe silent și haideți în sala de cinema!
