Cerul era nehotărât, parcă ar fi vrut să toarne ceva apă pe noi parcă nu. Am intrat în sala cinematografului Elvira Popescu, m-am strecurat printre cei din ultimul rând și m-am așezat între două găști, să simt din plin viața de licean. Deși, ceva din vestimentația sau de pe figura mea, i-a făcut să-și dea seama că nu-s de-a lor. Tot chicoteau lângă mine despre un articol legat de zodii. Se tot tachinau, „uite bă ești printre cele cinci zodii care nu știu să…”. Îi întrerup și-i întreb: „ care nu știu să?” Se uită la mine tipul cu hanoracul vișiniu, râde pe sub mustăți și-mi întinde, timid, telefonul „care nu știu să facă sex”. În celălalt grup din dreapta, un băiat se joacă pe telefon, iar muzica de fundal e destul de tare. N-are nicio treabă. Cei care-s cu el, îi zic să dea mai încet, îi smulg la un moment dat telefonul din mână. El își continuă jocul. Profii și-au scos foile cu prezența și scrutează atent rândurile. Un bărbat masiv cu ochelari le spune clar că dacă pleacă după film și nu rămân la discuție își iau absență.
Gânduri bătrânești: nimic nu se schimbă.
Cu tot nonconformismul și tupeul mimat sau pe bune, chiar au avut răbdare să vadă un film care mocnea „Louder than bombs” în regia suedezului Joachim Trier. Două ore despre drama unei femei fotojurnalist care ajunge să trăiască două vieți paralele, alegând să-și pună capăt vieții. Șederile în zonele de conflict unde încearcă să surprindă evenimentele din punctul de vedere al victimelor, al celor care trăiesc dramele pe care ea le fotografiază. Un amant pe care-l acceptă doar în acea zonă a vieții ei. Perioadele de stat acasă unde nu se mai regăsește. Timpul pe care-l petrece departe o face să rateze momente din viața lor și să simtă, în final, că ei pot trăi foarte bine fără ea.
Pe celălalt plan, cei doi copii ai ei. Un adolescent care resimte moartea mamei lui și se închide în el, petrece timpul jucându-se pe calculator sau stând singur. Fratele mai mare este speriat de faptul că devine părinte. Iar tatăl lor, tipul care se sacrifică pentru familie, renunțând la actorie, incapabil de gesturi sau de replici tăioase, dar și de discuții deschise cu cel mic.
„Louder than bombs” a rulat în cadrul proiectului „Filme pentru liceeni”
„Louder than bombs” a rulat în cadrul proiectului „Filme pentru liceeni”, o încercare reușită de educație prin film. Discuția de după inițiată de Ileana Bîrsan, critic de film și jurnalistă, s-a conturat în jurul unor teme care macină, generație de generație, tinerii: importanța comunicării intergeneraționale pornind de la dificultățile pe care le întâmpină personajele din film, influența jocurilor video în viața adolescenților și în final despre fotografia de război și manipularea prin imagini, șocul posttraumatic.
I-am scris Rodicăi, organizator și speaker în cadrul proiectului, să-mi povestească mai multe despre proiect.
Cum a pornit totul?
„Filme pentru liceeni” este un proiect de educație cinematografică și socială, inițiat în anul 2015 și derulat de Asociația Culturală Macondo în parteneriat cu asociația elvețiană Lanterna Magica. Macondo este una dintre puținele asocițaii specializate în programe non-formale de educație cinematografică din România iar „Filme pentru liceeni” vine în continuarea primului proiet de educație socială prin film, inițiat în 2011, Cinema-Edu.
Noutățile pe care le aduce Filme pentru liceeni sunt : 8 lecții de cinema esențiale (Scurtă istorie a filmului, Genurile cinematografice, De la documentar la ficțiune, Actorul de film, Cinema la feminin, Planeta Cinema, Animația și Limbajul cinematografic), 6 filme de artă recente, din întreaga lume, premiate la festivaluri de film de succes (Cannes, Sarajevo, etc), șase ghiduri sociale cu informații și exerciții aplicabile pe filmele din program ce pun în discuție teme precum : incluziunea persoanelor cu dizabilități, planificarea familială, discriminarea de gen, diferențele culturale, provocările trecerii de la adolescență la viața de adult și comunicarea intergeneraționale și șase workshopuri dedicate profesorilor de liceu înscriși în proiect.
Structura întâlnirilor cu liceenii este următoarea : profesorii și elevii lor vin la sala de cinema și vizionează un film, iar la final elevii discută pe marginea lui cu unul dintre invitați (cineaști, critici de film sau actori) urmând ca profesorii să dezvolte la sala de clasă activitățile sociale și să implementeze lecțiile de cinema în care informațiile sunt exemplificate pe baza unor fragmente din filme reprezentative pentru istoria cinematografului.
Cum alegeți filmele?
Filmele primei ediții „Filme pentru liceeni” au fost selectate de echipa din România, cea care se ocupă de realizarea ghidului social și de implementarea proiectului în colaborare cu echipa elvețiană, cea care a realizat lecțiile de cinema. Filmele au fost alese astfel încât să apropie publicul tânăr de cinematograful de artă și de filmele de autor iar această apropiere nu poate fi realizată brusc.
Prin urmare, a existat o opțiune pentru filme din ultimii ani, cu protagoiști apropiați de vârsta liceenilor, filme a căror „dificultate de înțelegere” crește treptat și care sunt reprezentative atât pentru discutarea temelor sociale mai sus menționate cât și pentru dezvoltarea unor noțiuni de istorie și limbaj al cinematografului. Astfel, în lista finală au ajuns următoarele pelicule : „Keep Rollin” (r. Oliver Paulus, 2011), „Keeper” (r. Guillaume Senes, 2015), „Mustang” (r.Deniz Erguven, 2015), „La vie en grand” (r. Mathieu Vadepied, 2015), „The Boy and the Beast” (r. Mamoru Hosoda, 2015) și Louder than Bombs (r. Joachim Trier, 2015)
Pe unde mișună filmele?
„Filme pentru liceeni” a călătorit în perioada septembrie 2015 – iunie 2016 in 14 orașe din România : București, Timișoara, Moreni, Moinești, Giurgiu, Corabia, Râșnov, Slobozia, Slatina, Târgoviște, Caracal, Râmnicu Vâlcea și Focșani.
