În cea de-a patra zi de REACTIV, spectacolul Trupei ARTWORK din Iași, „Pledoaria unor crocodili – ghid de supraviețuire în școala noastră cea de toate zilele” (coordonat de Diana Roman), a încheiat șirul de producții realizate de trupele de adolescenți selectate în cadrul festivalului.
Jucându-se cu o convenție destul de laxă și cu posibilitățile pe care formatul teatrului muzical îl oferă, tinerii din ARTWORK (Gabriela Ivona Isari, Andrei Brebu, Ioan Militaru, Teona Mălăimare, Maria Sara Oglinzeanu, Emanuel Toma) au creat un spectacol al cărui nucleu gravitează în jurul experienței elevilor din sistemul românesc de educație.
„Pledoaria unor crocodili” pune cap la cap momentele-cheie din traseul unui tânăr prin labirintul aparent lipsit de ieșire al școlii și sintetizează contradicțiile care definesc viața interioară a oricărui adolescent din România. Ca și tânăr, te recunoști în majoritatea episoadelor prezentate pe scenă, pentru că, în esență, fricile, speranțele și nesiguranțele noastre sunt aceleași. Suntem cu toții striviți între așteptările adulților din jurul nostru, cerințele școlare covârșitoare și propriile noastre întrebări, căutări și avânturi.
Într-o țară în care educația înseamnă învățat pe de rost, vorbit doar atunci când ridici mâna și teste standardizate, suntem cu toții crocodili. Și asta e în regulă. Cu bune și cu rele, experiențele din școală ne modelează aproape imperceptibil și reprezintă un soi de free trial înainte să fim aruncați în haosul profund al societății. Există un fir roșu care leagă toate aceste check point-uri ale transformării noastre în tineri adulți, devenind stâlpul de susținere al spectacolului muzical creat de ARTWORK.
Pe lângă faptul că abordează un subiect care merită dezbătut din cât mai multe perspective, în cât mai multe proiecte culturale, „Pledoaria unor crocodili” propune o formulă atipică, textul pe care spectacolul îl are la bază fiind scris în versuri. Suntem obișnuiți cu formula spectacolelor în versuri din celebrele serbări de final de an, însă aici conceptul este regândit și adaptat pentru a crea un mix de divertisment și de emoție organică. În ciuda dificultăților pe care alegerea unei astfel de formule le implică, rimele dulci-acrișoare reușesc să surprindă prin ingeniozitatea cu care au fost create. Deoarece ritmul spectacolului este întotdeauna unul alert, rostirea lor devine un exercițiu important pentru tinerii din trupă, aceștia având vârste cuprinse între treisprezece și șaisprezece ani.
Pe alocuri însă, ideile pe care spectacolul le prezintă par a nu aparține neapărat unor tineri din generația noastră, ci, mai degrabă, unor adulți care fac parte din generația care ne-a crescut. De exemplu, cred totuși că suntem suficient de maturi încât să nu mai considerăm tehnologia drept inamicul suprem în calea educației noastre, nu? Este puțin lipsit de verosimilitate să crezi că un adolescent nu este conștient de rolul indispensabil pe care telefoanele îl joacă în viața noastră de zi cu zi. Am depășit cu toții momentul în care orice obiect cu un ecran era un balaur cu șapte capete, gata-gata să transforme copilul într-un delicvent fără scăpare. De aceea, în momentele voit didactice, în care concluziile dorite sunt subliniate puțin prea insistent, spectacolul pare că pierde temporar contactul cu realitățile sociale ale tinerilor pe care îi aduce în lumina reflectoarelor. Trage concluzii prea sigure și uită că, de fapt, discursul nostru despre propriul traseu educațional ar trebui să fie unul nuanțat și nu unul categoric. Însă dorința de a vorbi despre mecanismele complicate din spatele procesului spre maturizare al unei întregi generații rămâne un demers necesar, căci ne oferă șansa de a înțelege că nu suntem niciodată singuri în fața problemelor noastre.
Presărat cu un mix de momente dramatice și comice, drumul pe care îl parcurgem în anii de școală este înțesat cu obstacole și provocări pe care manualele nu ne învață cum se le înfruntăm. Ce faci în zilele în care ai impresia că nu te poți da jos din pat? Cum reacționezi atunci când colega ta de clasă devine victima abuzurilor verbale și fizice? Cum lupți de unul singur împotriva nedreptăților care erodează școlile din România? Cum reușești să găsești un echilibru între cine ești și cine vor părinții/profesorii tăi să fii? Cu încrederea că a-ți pune toate aceste întrebări este primul pas spre schimbare, ne asumăm în totalitate condiția noastră de crocodili (mai mult sau mai puțin pașnici, depinde de tine).
Fotografii de Marius Șumlea
Ilustrații de Sorana Gurău
