Ia mai zi ceva sau curajul de a juca împotriva curentului

Avatar
septembrie 2, 2022
6 min read
Ia mai zi ceva sau curajul de a juca împotriva curentului

De ce artă? Ce e arta? Noi facem artă? Ne interesează să facem arta așa cum se așteaptă lumea să facem artă? Care e arta mea? Cum o să arate arta în viitor? De ce e o artă mai artă decât alta? Cum definim arta și în raport cu ce?

Ia mai zi ceva sau curajul de a juca împotriva curentului

Așa sună doar câteva dintre întrebările pe care tinerii și coordonatorii Centrului educațional de arte performative CEVA și le-au pus atunci când au început lucrul la cel mai nou spectacol al lor – Ia mai zi ceva. Gândit sub forma unui triptic imaginar al istoriei artei în Târgu Neamț, spectacolul adaptat, curatoriat și fezandat de Irina Slate, Jo Brăilescu și Daniel Chirilă are la bază un proces de lucru non-ierarhic, componenta dramaturgică și conceptul regizoral fiind dezvoltate colectiv, împreună cu cei opt adolescenți-performeri (Elena Bogdan, Raluca Chiper, Alexandru Mălnici, Neculae Nemerenco, Adelina Stan, Iulian Stoian, Mara Tarhon și Daria Tămăscălaru).

Ia mai zi ceva

Istoria imaginată în Ia mai zi ceva pornește de la povestea alegorică a primului olar din Târgu Neamț, căruia muzele i-au șoptit secretul modelării oalelor chiar pe malul Ozanei frumoase și limpede curgătoare. Deși înțesat cu o lungă serie de contrapuncte auto-ironice, spectacolul pășește pe granița fină dintre imaginație și realitate ficțională, se joacă cu planurile și sparge convențiile pe care singur le creează. Ești dispus să vezi într-o bucată de pânză albă însăși valurile Ozanei? Ești dispus să vezi dincolo de obiecte, dincolo de simboluri, dincolo de suprafață? Povestea primului meșter olar, un fel de prim avertisment înainte ca drumul propriu-zis prin măruntaiele noțiunii de artă să înceapă, te provoacă să găsești răspunsuri la toate aceste întrebări. Creează de la bun început o convenție laxă, în care noi, spectatorii, suntem îndemnați să ne lăsăm pasivitatea obișnuită la o parte și să chestionăm permanent tot ceea ce vedem pe scenă. Prima parte se încheie cu o ieșire din personaj a tuturor performerilor, menită să zguduie puțin modul în care ne raportăm la munca din spatele a ceea ce vedem pe scenă. Te-ai oprit vreodată să te întrebi cât timp durează, de fapt, ca spectacolul să ajungă la forma pe care o privește publicul? Dacă nu, acum ai ocazia.

Ia mai zi ceva

Cel de-al doilea moment din Ia mai zi ceva este construit sub forma unei repetiții pentru dramatizarea poveștii Prostia omenească. Devenim martori la încercările repetate ale unei trupe de a adapta textul lui Creangă și de a-l modela conform cerințelor scenice. Și aici spectacolul te îndeamnă să vezi dincolo de haosul total al unor repetiții obișnuite. Căci, în spatele dezorganizării de la suprafață, scena redă fidel urcușurile și coborâșurile procesului creativ care duce la nașterea oricărui spectacol – bătaia pe roluri, autoritatea excesivă a regizorului care vorbește actorilor de pe o poziție vădit superioară, dezinteresul actorilor pentru scenele în care nu au replici, lipsa de unitate și de coagulare a colectivului. Scena funcționează și de această dată pe două planuri – pe de o parte, spectatorul obișnuit are posibilitatea de a vedea cum arată un fragment din culisele dezvoltării unei producții (poate nu tocmai cel mai bun, dar cu siguranță unul absolut necesar), iar pe de altă parte, practicienilor li se oferă șansa să se recunoască (cu bune și cu rele) în ceea ce văd pe scenă. În plus, firul narativ original din Prostia omenească se schimbă – drobul de sare care stă să cadă peste copilul din poveste îl transformă pe acesta în artist. Visul oricărui părinte, nu? Și așa copilului îi este sortită o carieră despre care fiecare om din jurul său va simți nevoia să își dea cu părerea de acum încolo.

Ia mai zi ceva

Tranziția între ultimele două scene din spectacol valorifică imaginea artistului în creștere printr-un moment muzical colectiv în care energia oamenilor din fața ta devine contagioasă. S-ar putea să te surprinzi fredonând refrenul mult timp după finalul spectacolului – Copilul meu va fi artist/ Nu e motiv ca să fii trist/ Copilul meu va fi artist/ În viață nu va fi turist/ Copilul meu va fi artist.

Scena finală ne (re)aduce în prezent, mai exact într-un muzeu de artă contemporană. Suntem conduși printre patru mini-instalații de un ghid care pare că și-a învățat discursul dintr-un album de artă înțesat cu exprimări greoaie și cuvinte complicate. Aici se simte poate cel mai puternic revolta echipei de creație împotriva înțelegerii artei mestecate deja de altcineva, împotriva interpretărilor elitiste și lipsite de un fond cultural solid. De ce suntem tentați să acceptăm părerile altora fără să le trecem prin filtrul propriei noastre judecăți? Ne este spiritul critic într-adevăr amorțit sau putem face un efort conștient de a ne repoziționa în raport cu toate formele de artă care ne înconjoară? Unde găsim resursele să facem artă care se opune curentului mainstream? Care sunt spațiile sigure de testat idei nesigure?

Ia mai zi ceva

De la Ia mai zi ceva pleci cu multe, multe întrebări. Nu cu răspunsuri facile, ci cu dorința de a regândi complet modul în care generația noastră se raportează la arta pe care o produce și pe care o consumă. Hiperpersonalizarea textului funcționează în favoarea spectacolului în ansamblu, tocmai pentru că ești pus față în față cu perspectivele, căutările și nesiguranțele unor adolescenți ca tine și ca mine. De aceea, Ia mai zi ceva devine exemplul perfect de teatru autoreferențial, care îmbină dinamic o sumedenie de forme de expresie artistică, al cărui puls organic și viu nu are cum să te lase indiferent. Plecând de la o premisă pe cât de jucăușă pe atât de îndrăzneață, echipa CEVA nu doar că recompune puzzle-ul istoriei complicate a artei într-un oraș mic, ci reușește și să interogheze raportările noastre, ale tuturor, la trecutul și prezentul artei din viețile noastre.

Ia mai zi ceva


Trupa de teatru Ceva
foto: Irina Slate

Ia mai zi ceva

Ia mai zi ceva

Ia mai zi ceva

Ia mai zi ceva


Fotografii de Marius Șumlea

Ilustrații de Sorana Gurău

Categorii:
Avatar
Daria Ancuța

Daria este studentă în anul III la UNATC, la specializarea Teatrologie – Jurnalism teatral. Cutreieră țara în lung și-n lat, de la un spectacol la altul. Scrie piese de teatru și colaborează cu reviste precum Scena.ro și Teatrul Azi. Are o bănuială că supraviețuiește pe entuziasm și multă, multă curiozitate pentru poveștile oamenilor din jur.

Cele mai noi articole

F Read More

Teatrumai 22, 2024

Festivalul Aproape – un loc de intersecție între cultură și comunitate

Festivalul Aproape este un eveniment cultural organizat în mare parte de actori din Baia Mare, ce durează 8 zile și care a ajuns anul acesta […]

B Read More

Teatrumai 20, 2024

Bacău Fest Monodrame 2024

În perioada 9-13 mai, Teatrul Municipal „Bacovia” a organizat cea de-a XXX-a ediție a Bacău Fest Monodrame. Anul acesta, din selecția festivalului au făcut parte […]

D Read More

Artă vizualămai 7, 2024

“Doar cu tine” în căutarea copilului interior

Proiectul meu, Doar cu tine, este o carte care are ca scop conștientizarea sinelui prin întâlnirea cu copilul interior, sub forma unei povești fantastice. Cele […]

N Read More

Teatruaprilie 17, 2024

Niște oameni mici – Hedda Gabler (r. Thomas Ostermeier), TNB

Privite în oglinda care reflectă aproape fiecare centimetru al spectacolului „Hedda Gabler” regizat de Thomas Ostermeier la TNB, personajele lui Ibsen par mici. Gesturile, salturile, […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie