Pe tine cine te minte? ne întreabă Ideo Ideis anul acesta. Nu știu dacă o pot numi chiar minciună și nu știu dacă pot identifica o singură persoană care să-mi fi zis asta, dar am auzit-o des, ca o credință generală: toate lucrurile mișto, cool, pentru tineri, se întâmplă în orașe mari. Acolo, în mijlocul metropolei o să simți viața, nu în vreun oraș uitat de lume. Și totuși, iată că nu la București sau Cluj găsim unul din cele mai fresh festivaluri de teatru, ci tocmai la Alexandria.
Ideo Ideis, festivalul național de teatru tânăr, ajuns deja la a XII-a ediție, vine o dată pe an la Alexandria. De când a început, Ideo a crescut în profesionalism și evenimente, iar printre atelierele și spectacolele de teatru, profesionist sau tânăr (dar, atenție, la fel de serios!), se organizează și masterclass-uri, sesiuni de întrebări și răspunsuri cu mentori precum Marius Manole sau Dorina Chiriac, dar și seara povestitorilor, o seară care m-a încântat extrem de tare.
Nu cred că sala de ședințe a Primăriei din Alexandria a mai fost vreodată la fel de primitoare ca sâmbătă, când ne-am așezat cu toții pe pufuri sau scaune în fața unei scene mici pe care, pe rând, au urcat „povestitorii”. Elena Calistru, Cosmin Pojonaru și Ovidiu Vanghele, de la Funky Citizens, au deschis seara, lansându-se în lungi explicații despre ce fac ei, ce înseamnă să fii ong-ist, de ce e important să lupți pentru drepturile tale, dar, mai ales, de ce e important să îți cunoști drepturile. E ceva ce a zis Elena Calistru și mi-a rămas bine în minte:
„E un drum cu doi interlocutori. Și undeva la mijlocul drumului ne întâlnim dar trebuie să facem pași unul spre celălalt.”
Că e mai ușor să punem un status supărat pe Facebook decât să ieșim în lume să ne cerem drepturile, mai ales când trebuie să o facem singuri și nu înconjurați de prieteni, e clar mai ușor, dar s-ar putea să descoperim că dacă reușim să ieșim din zona noastră sigură, poate reușim, într-un final, să-i și convingem pe ceilalți să ne asculte. Măcar merită încercat.
Cosmin Bumbuț și Elena Stancu (îi găsiți la Teleleu) au fost următorii speakeri și sunt, în general, exemplul că merită să riști totul pentru ce îți place cu adevărat să faci. Cred că asta e ceva ce foarte mulți tineri și adolescenți au nevoie să audă. Au vorbit despre Ultimul căldărar, film făcut aproape fără buget și premiat la TIFF pentru debut, despre subiectele care devin prieteni, despre cum este să lucrezi la ce îți place, fără presiuni exterioare, fără deadline-uri, fără directori care îți cer să alegi cu grijă subiectele, să nu superi publicul țintă.
A urmat o discuție despre minciunile-care-nu-sunt-tocmai-minciuni cu Roman Tolici, care ne-a purtat puțin prin copilăria lui în URSS, unde li se repeta zi de zi că americanii sunt gata să îi atace din clipă în clipă. „La căderea Uniunii Sovietice mi-am dat seama că nu am fost mințit. Toată chestiunea consta în cantitatea de informație și selecția unor adevăruri.” De aici am ajuns cumva la adevărul subiectiv, singurul care poate exista în artă, dar care, paradoxal, reușește să ne facă să ajungem la un adevăr veritabil.
Seara s-a încheiat cu Bogdan Stelea, care a început vorbindu-ne despre ce înseamnă să fii portar și a sfârșit cu lecții de viață despre cât de important este să fii relaxat în orice faci și să înțelegi că într-o confruntare există întotdeauna posibilitatea să și pierzi.
Nu mi-a venit să cred când m-am uitat la ceas și mi-am dat seama că stăteam de mai bine de patru ore ascultând toate poveștile astea și aș mai fi putut sta încă pe atât. Ideo Ideis are o energie aparte care te face să uiți și de orele târzii și de oboseală și unde, uneori, se găsește câte un necunoscut prieten să îți dea două pachete cu biscuiți când aude că îți e foame dar nu ai timp să mergi să mănânci pentru că în 10 minute începe următorul spectacol.
