În cea de-a șasea zi a Festivalului de Teatru Piatra Neamț 2022 – 146 KM, am stat de vorbă cu Ada Ciocârlan și cu Iulian Stoian, doi dintre adolescenții care au lucrat la spectacolul Ia mai zi ceva (produs de Centrul educațional de arte performative CEVA). Pe fundalul ultimelor repetiții, Ada și Iulian ne-au vorbit despre ce înseamnă să construiești de la zero un spectacol de teatru, despre începuturile lor în CEVA și despre impactul pe care arta tânără îl poate avea în comunitatea unui oraș mic.
Sorana Gurău: Pentru început, vrem să vă mulțumim că ați acceptat să veniți la interviu cu atât de puțin timp înainte de spectacol. Amândoi faceți parte din Centrul educațional de arte performative CEVA și, de aceea, vrem să ne povestiți puțin despre misiunea și conceptul CEVA.
Ada Ciocârlan: Suntem un grup de adolescenți din Târgu Neamț. CEVA a pornit din nevoia de a reconecta orașul nostru relativ mic, în care nu au loc prea multe evenimente culturale, cu arta produsă de tineri. Ne dorim să ne cunoaștem noi între noi, să fim mai uniți ca locuitori ai aceluiași oraș.
Sorana Gurău: Cum ați auzit prima dată de CEVA și cum ați început să lucrați împreună la spectacole?
Iulian Stoian: În primăvara anului trecut, oamenii din centru căutau pe cineva care să fac parte din departamentul tehnic. Așa am ajuns să completez un formular online care se numea chiar Băiatul de la Tehnic. (Râde) Așa am intrat în CEVA. Nu mai auzisem de proiecte asemănătoare în orașul nostru micuț și mi s-a părut ocazia perfectă să mă implic.
Ada Ciocârlan: Eu am avut o prietenă a cărei soră făcuse parte din trupa CEVA și, datorită ei, am ajuns să văd câteva dintre spectacolele lor. Am descoperit un colectiv și o comunitate foarte faine. Când am văzut că se făceau înscrieri de voluntari pentru REACTIV-ul de vară, am zis: Vreau!
Aici am cunoscut mai bine trupa și am legat prietenii de care mă bucur și acum. REACTIV înseamnă foarte mult pentru mine și, deși sună dramatic, cred că mi-a schimbat viața. Anul ăsta, am văzut că se fac înscrieri și pentru trupă. Am completat un formular, iar apoi am mers la audiții. Presupun că le-a plăcut cum am jucat dacă sunt aici. Așa am ajuns să joc în Ia mai zi ceva.
Daria Ancuța: Irina Slate ne povestea că multe dintre replicile pe care le auzim în spectacol au fost scrise de voi. Cum a arătat procesul vostru de lucru?
Ada Ciocârlan: La una dintre primele repetiții, când nu aveam încă textul spectacolului, discutam despre tema pe care am ales-o împreună cu coordonatorii noștri. Ne-au provocat să scriem o reclamă.
Iulian Stoian: Am făcut asta vreo trei zile la rând și nu prea înțelegeam de ce.
Ada Ciocârlan: Apoi ne-au spus să ne imaginăm cum credem că a luat naștere arta în Târgu Neamț. Așa s-a născut prima scenă din spectacol. Când ne-am apucat să facem exercițiul ăsta, nu știam că scriem de fapt o scenă din spectacol. Credeam că e o simplă poveste despre un om care face oale pe marginea Ozanei și nimic mai mult.
Iulian Stoian: Cred că spectacolul a început să se scrie înainte ca noi să ne gândim propriu-zis la el, înainte să ne întâlnim și să înșirăm idei. Am început să ne informăm despre subiect încă din mai, când am vizitat mai multe muzee de artă și am văzut spectacole de teatru în București. Am avut timp să ne gândim la ce am văzut și la ce înseamnă arta pe care doar ce o descoperisem. Când ne-am întâlnit din nou în iulie, am scris textul timp de trei săptămâni. Ideile existau deja, discuțiile fuseseră purtate. Spectacolul exista undeva, noi doar l-am redescoperit.
Ada Ciocârlan: Am făcut parte din scrierea textelor aproape fără să ne dăm seama. De multe ori, noi credeam că scriem doar niște simple povestioare random. Apoi, Irina ne-a spus Vedeți că trebuie să jucați asta.
Daria Ancuța: Ultima noastră întrebare este legată de modul în care adulții din jurul vostru reacționează atunci când le spuneți că faceți parte dintr-o trupă de teatru. Există o scenă în spectacol în care se vorbește despre frica adulților de cariera artistică pe care copilul lor vrea să o urmeze. Cum se raportează părinții și profesorii la pasiunea voastră?
Iulian Stoian: Adulții din viața mea cred că ceea ce fac eu acum este o joacă. Se gândesc că mi-am găsit ceva de făcut până vine Bacalaureatul, până mă apuc serios de învățat. De fapt, îmi doresc foarte tare să continui în zona actoriei și a artelor vizuale. Mă simt puțin constrâns de oamenii mai mari din viața mea. Nu vreau să le spulber visul că o să ajung IT-ist sau doctor, dar nu cred că o să se întâmple asta. Dacă o să vadă interviul – Îmi pare rău că trebuie să aflați așa. (Râde)
Ada Ciocârlan: Adulții cred că ce facem noi e un simplu hobby, se gândesc că e drăguț că nu stăm toată ziua în casă. Nu o iau atât de în serios pe cât o luăm noi. Însă eu simt că mai am multe lucruri de învățat și de descoperit în lumea teatrului.
Foto: Marius Șumlea
