Se spune că simți energia unui teatru imediat cum i-ai călcat pragul. Cu o doză ceva mai mare de pragmatism, aș îndrăzni să cred că simți cu adevărat energia unui teatru atunci când îi cunoști pe oamenii care îl pun în mișcare. Cu ocazia celei de-a XXXIII-a ediții a Festivalului Național de Comedie, am avut ocazia să ne întâlnim pentru prima dată cu echipa Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați. I-am descoperit cu mult entuziasm pe scenă, în spectacolul O repetiție moldovenească (r. Cristian Ban), am simțit bucuria sinceră din jocul lor și am intuit efervescența creativă care îi aduce laolaltă. Pentru a face câțiva pași în universul artistic al trupei gălățene, i-am invitat pe Florin Toma și pe Radu Horghidan (Directorul general și Directorul artistic din echipa Teatrului Dramatic) la o discuție despre nevoia unor direcții coerente pentru repertoriul teatrelor din provincie și despre responsabilitatea pe care astfel de instituții o au atât față de public, cât și față de trupa lor. Pentru că timpul curge altfel când vorbești cu pasiune despre teatru și lumea lui, interviul s-a transformat într-un dialog extins bine-venit, a cărui nevoie se resimțea puternic de ambele părți.
Partea a 2-a. Despre relația teatrului cu publicul gălățean și despre raportul dintre profesori și studenții la Actorie
Sorana Gurău: Mi se pare foarte important că, dincolo de procesul de creație, voi reușiți să vă gândiți în mod constant la publicul care vine să vă vadă pe scenă, la nevoile și la preferințele lui. E clar că la mijloc intervine o responsabilitate uriașă, responsabilitatea întâlnirii. Știm că sunteți totodată și profesori de Arta actorului la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos”. Ce fel de responsabilitate simțiți că aveți față de studenții pe care îi pregătiți?
Florin Toma: Primul lucru pe care îl aducem în discuție în anul I este misiunea personală a fiecăruia dintre ei. Pornind la drum, trebuie să își definească propria misiune artistică. Dacă nu o au, s-ar putea să rateze experiența de a fi actor. Bineînțeles, nu toți își formulează o misiune clară de la început. Însă se lămuresc odată cu trecerea timpului, prin exercițiile de la clasă și prin spectacolele pe care le văd. Propunem același tip de introspecție care are loc la începutul spectacolului „O repetiție moldovenească”. De ce vrea Idieru să joace teatru? Ca să facă oamenii să râdă și să se bucure. Așa arată un tip de concept artistic propriu, care devine catalizatorul perseverenței în momentele în care eșuezi. În secunda în care ești la pământ, îți aduci aminte că poți să revii la misiunea ta.
Radu Horghidan: La nivelul programei școlare, încercăm să gândim parcursul lor evolutiv într-o manieră în care discuțiile despre teatru, misiune, artă și societate să fie din ce în ce mai rafinate pe măsură ce ei cresc. Ca profesori, trebuie să îi ajutăm să își descopere mijloacele de expresie, să-și ascută simțurile și să-și depășească blocajele, să își îmbogățească semnificativ cultura, să-și dezvolte gândirea critică și capacitatea de analiză, să se redescopere pe ei așa cum nu s-au cunoscut niciodată. La finalul celor trei ani de studiu, trebuie să fie pregătiți să iasă în fața publicului și să înțeleagă relația pe care o au cu acesta. Când ești mic, ai tendința să cauți certitudini și adevăruri, să te agăți de ele pentru că ai impresia că îți oferă siguranță. Cred că de abia la master putem începe să discutăm matur despre teatru și scopul lui. Având deja experiența licenței, sunt capabili să înțeleagă că teatrul bun există în foarte multe forme. La facultate, ne asumăm că lucrăm într-o estetică pe care o considerăm necesară, însă nu unică, pentru antrenamentul actorului tânăr – cea a realismului psihologic. Asta nu înseamnă că metoda pe care o aplicăm este singura valabilă pentru a face teatru, ci că răspunde cel mai bine nevoilor pe care un student le are la început de drum.
Sperăm să deschidem în curând și o sală de teatru a Facultății de Arte. Cu susținerea conducerii universității, am putea crea un teatru al facultății, care să ofere un spațiu de joc absolvenților noștri. Dacă acest lucru va fi posibil, noi credem că parcursul lor ar fi complet. În primii ani, își antrenează mijloacele creative. La master, își rafinează înțelegerea estetică și își diversifică cunoștințele legate de forme teatrale. Apoi, se desăvârșesc în calitate de profesioniști pe scenă.
Echipa Teatrului Dramatic se uită întotdeauna la studenți, încă din primii ani de facultate. Încercăm să inițiem cât mai multe colaborări cu ei – sunt implicați deja în spectacole, sunt prezenți la toate evenimentele conexe organizate în teatru. Implicarea lor în mediul teatral face parte din misiunea noastră ca profesori. De aceea, încercăm să punem bazele unei comunități artistice, care să aducă laolaltă studenții, artiștii și publicul din Galați. Mai ales în cazul primelor două categorii, mi-aș dori să simt că se formează o comunitate artistică puternică și cu personalitate, cu oameni care sunt dispuși să catalizeze dialoguri, care au curaj să se exprime și să creeze liber.
Ne încurajăm studenții să își dezvolte împreună circuite și rețele creative. Trebuie să ne construim singuri piața muncii – ăsta este blestemul generației noastre. În momentul de față, nu poate nimeni să îți ofere contextul perfect în care tu să evoluezi ca artist. Trebuie să ți-l creezi singur.
Florin și cu mine am înțeles asta în anul 2013, când ne-am uitat în jur și ne-am dat seama că nu există contexte de genul ăsta. Nu exista nimic. Și atunci am hotărât că, dacă voiam să facem în continuare teatru, trebuia să ne înființăm propriul teatru independent. Dacă nu există piața muncii, o facem noi. Într-un oraș ca Galați, avem în continuare nevoie de oferte de teatru relevante, de teatru pentru adolescenți, de teatru social, educațional și politic. Vrem să ne echipăm studenții cu mijloacele necesare ca ei să își poată crea împreună contexte culturale favorabile și oportunități de lucru. Asta cred că este, cu adevărat, misiunea noastră de acum.
Atunci când am pus bazele Social Act Theatre, am primit susținerea tuturor oamenilor din comunitatea locală – de la autorități până la locuitori. Am avut parte de un sprijin constant și foarte, foarte important.
Florin Toma: Au fost deschiși pentru că și-au dat seama că este necesar să existe astfel de inițiative în comunitatea din Galați. Dacă proiectul nostru răspunde unei nevoi a orașului, oamenii nu ezită să răspundă.
Noi suntem oarecum atipici pentru că mulți dintre cei care lucrează în instituții culturale de stat nu sunt deschiși spre zona independentă. Își păzesc teritoriul și nu îi condamn. Însă noi încercăm să creăm tot felul de contexte în care studenții să se exprime și să-și folosească vocea. De aceea, producțiile studenților de la licență și de la master se joacă pe scena Teatrului Dramatic. După ce termină programele de studiu, încheie contracte cu teatrul și joacă aici. Sunt convins că dacă mâine ar apărea o trupă de actori independenți tineri în oraș, nu ar exista o rivalitate între ei și teatrul de stat, ci din contră.
Radu Horghidan: Am tot încercat ne ghidăm studenții către zone pe care noi le considerăm insuficient explorate în teatrul din țară – de exemplu, către teatrul educațional. Mihaela Michailov vorbește de nevoia asta de ani de zile. Pe cât de ofertant este sectorul teatrului educațional pentru toate categoriile de public, pe atât de puțini artiști se încumetă să îl exploreze la adevăratul lui potențial.
Sorana Gurău: Există un anumit tip de discurs din partea teatrelor, care încearcă să argumenteze că tinerii din generația noastră pur și simplu refuză să vadă spectacole.
Radu Horghidan: Asta pentru că este extraordinar de greu să faci teatru pentru adolescenți. Ei alcătuiesc, de fapt, cea mai sinceră categorie de spectatori. Dacă vii în fața lor și nu ești onest, te simt imediat și renunță.
Daria Ancuța: Am discutat mult despre paradigma teatrului educațional la cursurile și workshop-urile pe care le ține Mihaela Michailov. Am ajuns împreună la concluzia că, în România, există prea puține spectacole de teatru care să aibă ca public-țintă adolescenții. Da, există teatru pentru publicul foarte tânăr, pentru copii care au maximum 8-10 ani. Există, de asemenea, și teatru pentru publicul larg, pentru adulți. Însă adolescenților care au 12-18 ani nu le vorbește nimeni în mod direct pe scenă. Iar ăsta cred că reprezintă un segment esențial de public, tocmai pentru că este alcătuit din tineri care se află în plină vârstă a căutărilor, a incertitudinilor. Teatrele nu par să înțeleagă că, aducându-i pe adolescenți la teatru, își cresc un public vital – publicul de mâine.
Radu Horghidan: Cultura din România nu validează foarte des inițiativele care ar rezolva problema despre care vorbești. Suntem îndemnați încă de mici să răspundem inerției cu inerție, să nu avem nicio tentativă de a schimba lucrurile. Dacă stăm în banca noastră și ne ținem gura, supraviețuim. Dacă nu, devenim incomozi. Iar asta sperie. Teatrul educațional pentru adolescenți este considerat a fi marginal tocmai pentru că necesită un anumit tip de deschidere în timpul procesului de lucru, pentru că vine cu întrebări care dor. Este mult mai facil și comod să reiterezi formule deja existente. Încă din școală, ne formăm reflexul de a recicla adevărurile altor oameni. Însă dacă nu spui adevărul tău, n-o să ai niciodată șansa să evoluezi.
Florin Toma: Totodată, trebuie să-ți înțelegi trecutul și să iei în considerare părerile pe care oamenii le-au emis înaintea ta. Trebuie să-ți păstrezi o relație sănătoasă cu valorile probate în timp, dar asta nu înseamnă că trebuie să te limitezi doar la ele, ci să le treci prin filtrul personal. Atât în teatru, cât și în viața din afara lui. Asta încercăm să transmitem le studenților și spectatorilor noștri.
Prima parte a interviului cu Florin Toma și Radu Horghidan poate fi citită aici.
Foto: Volker Vornehm
