(I) Actorii trupei din Galați își redescoperă acum ipostaza de creatori – un interviu cu Florin Toma și Radu Horghidan

Avatar
octombrie 10, 2022
9 min read
un interviu cu Florin Toma și Radu Horghidan

Se spune că simți energia unui teatru imediat cum i-ai călcat pragul. Cu o doză ceva mai mare de pragmatism, aș îndrăzni să cred că simți cu adevărat energia unui teatru atunci când îi cunoști pe oamenii care îl pun în mișcare. Cu ocazia celei de-a XXXIII-a ediții a Festivalului Național de Comedie, am avut ocazia să ne întâlnim pentru prima dată cu echipa Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați. I-am descoperit cu mult entuziasm pe scenă, în spectacolul O repetiție moldovenească (r. Cristian Ban), am simțit bucuria sinceră din jocul lor și am intuit efervescența creativă care îi aduce laolaltă. Pentru a face câțiva pași în universul artistic al trupei gălățene, i-am invitat pe Florin Toma și pe Radu Horghidan (Directorul general și Directorul artistic din echipa Teatrului Dramatic) la o discuție despre nevoia unor direcții coerente pentru repertoriul teatrelor din provincie și despre responsabilitatea pe care astfel de instituții o au atât față de public, cât și față de trupa lor. Pentru că timpul curge altfel când vorbești cu pasiune despre teatru și lumea lui, interviul s-a transformat într-un dialog extins bine-venit, a cărui nevoie se resimțea puternic de ambele părți.

interviu cu Florin Toma și Radu Horghidan

Partea 1. Despre Proiect 9 și spectacolul O repetiție moldovenească

Prima noastră întrebare este legată de Proiect 9 – inițiativa în urma căreia a luat naștere spectacolul „O repetiție moldovenească”. Povestiți-ne mai multe despre nevoia trupei de la Galați de a începe un astfel de proiect și despre procesul de selecție a regizorilor participanți.

Florin Toma: O să îl las pe Radu să vă povestească pentru că el este cel care a inițiat proiectul, eu sunt cel care a acceptat ideea și care a încercat să creeze cadrul ca ea să aibă loc. Însă țin să fac un foarte scurt preambul. Proiect 9 a fost, în primul rând, o reacție la pandemie. Provocarea a fost să ne dăm seama cum putem să răspundem în fața contextului pandemic. Aveam nevoie de ceva care să ne scoată din mlaștina în care intrasem – toată lumea devenise brusc nihilistă, cinică. Nimeni nu mai resimțea bucuria întâlnirilor. Partea cea mai îngrijorătoare pentru noi era că ne dispăruse nevoia de a fi creativi. Toată lumea funcționa în safe mode.

Radu Horghidan: Înainte de pandemie, cred că teatrul nostru se afla pe o pantă ascendentă – lucram la spectacole din ce în ce mai bune, colaboram cu regizori importanți, eram invitați în festivalurile mari de teatru. Se crease o efervescență aparte și părea că prindem aripi. Apoi a venit pandemia și a pus stop procesului nostru evolutiv. Și atunci am încercat să ne gândim la ce vom face după ce se termină. După doi ani de stat în casă, aveam senzația că drumul nostru nu mai putea să ducă decât în jos. Așa am început să luăm la puricat toate problemele din teatrul românesc – cele sistemice, cele legate de organizarea internă a teatrelor, cele care țineau de raportul dintre artist și societatea în care trăiește.

interviu cu Florin Toma și Radu Horghidan

După ore întregi de dezbatere, mi-am dat seama că soluția în cazul teatrului nostru ar fi să lucrăm cu aceeași regizori, pe o perioadă mai lungă de timp. Doi parcă e prea puțin. Atunci trei. Și așa a rămas – trei regizori, fiecare având oportunitatea de a lucra la trei spectacole împreună cu trupa noastră. Formula asta asigură un anume tip de stabilitate, de predictibilitate, un dialog profund care se naște într-o echipa creativă care colaborează pe termen lung. Modelul teatral actual funcționează în următoarea paradigmă – regizorul vine în teatru, montează un text, iar trupa se îndrăgostește de el. Asta în cazul fericit. Apoi, regizorul pleacă și trupa rămâne cu nevoia de a continua dialogul deja început, ceea ce nu mai este posibil. Ne-am spus – Poate ar fi momentul să ne asumăm o relație serioasă cu regizorul, înțelegând tot ce înseamnă ea: dialog, compromis, maturitate. Ideea ni s-a părut bună pentru că doar așa se poate forma o echipă de creație care să-și definească de la bun început intențiile și direcțiile, care să aibă timp să își rafineze mijloacele, care să își aleagă materiale pe măsura nevoilor membrilor ei. Apoi ne-am dat seama că genul ăsta de colaborare pe termen lung ne-ar ajuta să rezolvăm și o altă problemă de care ne lovim des – numărul relativ mic de texte din dramaturgia noastră contemporană. Poate reușim să scriem noi unele noi. Poate încercăm să lucrăm pe modelul devised theatre. Poate rescriem texte deja existente sau poate dramatizăm romane.

Florin a ascultat ideea și am făcut împreună o analiză SWOT – am luat în considerare punctele tari și punctele slabe, riscurile și avantajele unei astfel de inițiative. Intuiam că proiectul o să solicite un anumit nivel de deschidere din partea trupei. Specificul meseriei noastre de actori implică un aspect semnificativ – este evident că, pe scenă, teatrul se face cu sufletul. Simți când un actor este îndrăgostit de ceea ce face. Din păcate, nu poți să obligi contractual un actor să fie îndrăgostit de meseria lui. Ăsta a fost unul dintre riscurile pe care le-am trecut în analiza noastră – este posibil ca trupa să nu se îndrăgostească de regizori sau de ideile lor. Nu știu dacă ne-am îndeplinit 100% misiunea inițială, dar cred că acum ăsta nu mai este un risc. Oamenii din trupă au înțeles demersul nostru și au devenit o parte activă în el.

Pentru alegerea regizorilor, am făcut o listă cu cei despre care credeam că au o relație personală cu orașul nostru. Oameni tineri, deschiși la o colaborare pe termen lung. Cu Cristian Ban și Adrian Iclenzan colaborasem deja la câteva spectacole, deci pe ei îi cunoșteam de dinainte.

Florin Toma: Iar Leta Popescu este din Galați, așa că ne-am bucurat să putem aduce în teatru o artistă născută aici. Dincolo de relația ei foarte directă și umană cu orașul, reușește să echilibreze foarte bine trio-ul de regizori. Fiecare dintre ei a venit cu un plan de idei, iar noi am încercat să racordăm nevoile noastre la intențiile lor. Alături de ei, misiunea noastră este aceea de a adăuga nouă spectacole în repertoriul Teatrului Dramatic și de a dezvolta totodată nouă piese noi, care să îmbogățească dramaturgia românească – toate concepute de trupa teatrului pentru publicul din Galați. Sperăm ca Proiect 9 să fie o inițiativă care generează o moștenire inedită și care schimbă paradigma.

Radu Horghidan: Un alt aspect important este cel al nevoii de continuitate pe care regizorii o resimt. Toți trei ne-au mărturisit că un singur spectacol semnat de ei, prezent în repertoriul unui teatru, nu este suficient pentru a-și face resimțit universul creativ în rândul spectatorilor. Ne-am gândit că prin Proiect 9 oferim ocazia publicului din Galați să cunoască pe termen lung regizorii.

interviu cu Florin Toma și Radu Horghidan

Daria Ancuța: Mi se pare important ceea ce spui tocmai pentru că, într-adevăr, cred că spectatorii au nevoie să cunoască intimitatea creativă a regizorului, iar asta se poate întâmpla numai atunci când iau contact cu mai multe spectacole semnate de el. Ca să simți că îl cunoști în mod real, ai nevoie să îi înțelegi sfera de interese artistice.

Radu Horghidan: Dacă te uiți atent, teatrele din România au oricum tendința să lucreze cu aceeași artiști. Însă lucrul ăsta nu este asumat la nivel de discurs oficial, pare o afinitate aproape întâmplătoare. Noi nu pretindem că inventăm ceva nou. Dacă tendința există și funcționează deja, de ce să nu o oficializăm și să o folosim pentru noi? Hai să transformăm ceva ce oricum se întâmplă natural într-o strategie care dă roade pe termen lung.

Florin Toma: Ce consider eu cu adevărat revoluționar este faptul că am descoperit că formula asta ne poate asigura premisele pentru reîntoarcerea la evoluția de dinainte de pandemie. Ne provoacă să ne închidem într-un laborator de creație, în care actorii să se simtă suficient de în siguranță pentru a deveni părți active în procesul de lucru.

Radu Horghidan: Interesant este că în nomenclatorul profesiilor, noi, actorii, suntem trecuți ca interpreți. Din punct de vedere legislativ, actorul nu este văzut ca un creator. În contextul în care actorul participă la construcția textului și a spectacolului, el își recapătă instanța creatoare. Pot să spun cu siguranță că, în montările dezvoltate în cadrul Proiect 9, actorii trupei din Galați își redescoperă acum ipostaza de creatori. Însă acest lucru vine la pachet cu teamă și cu un anumit tip de responsabilitate, iar asta te poate bloca atunci când ești obișnuit să lucrezi într-o paradigmă unică. Pentru a revitaliza întreaga trupă, am propus ca actorii să își asume rolul de creatori în procesul de dezvoltare al spectacolelor.

interviu cu Florin Toma și Radu Horghidan

Daria Ancuța: Legat de aspectul ăsta, care a fost prima reacție a trupei atunci când Cristian Ban a venit cu propunerea să lucrați împreună la „O repetiție moldovenească” – un text scris acum aproape 200 de ani, care nu reprezenta doar o provocare de interpretare, ci și una de rescriere și adaptare?

Florin Toma: Pe noi doi nu ne-a speriat propunerea lui pentru că avem în spate experiența lucrului la spectacolul MaMe, montat tot de Cristian Ban. Însă nu toți colegii noștri avuseseră ocazia să experimenteze genul ăsta de proces creativ. Ce pot spune cu siguranță este că spectacolul a fost o provocare pentru toată lumea. Experiența pe care Radu o are în zona dramaturgiei l-a ajutat să rescrie alături de Cristi multe dintre monologurile lui Caragiali, pentru că textul original are valențe de monodramă. Au încercat împreună să echilibreze dramaturgic aportul fiecărui membru din echipă.

Radu Horghidan: Totodată, ne-am dat seama de riscurile pe care modelul de lucru devised le implică. Te joci, improvizezi, dar nu știi dacă drumul pe care ai pornit este cel bun. Timpul este limitat. Sunt zile în care pur și simplu nu ai inspirație. Cum îți păstrezi luciditatea și încrederea că spiritul creativ te va scoate din încurcătură? Una dintre scenele din spectacol a fost complet regândită cu trei zile înainte de premieră. Da, este frumos, palpitant și foarte util să lucrezi așa. Dar poate fi și foarte înfricoșător.

interviu cu Florin Toma și Radu Horghidan

Florin Toma: De aceea spun că ce facem noi este o muncă de laborator. Pentru că vine în contradicție cu tiparul obișnuit din sistemul teatral, în care lucrurile evoluează progresiv până într-un punct în care devin definitive. Exact cu asta am luptat noi, cu tendința de a fixa replici, gesturi. Cristi ne repeta permanent – Nu fixați. Pe de o parte, lucrul ăsta te disperă pentru că ai nevoie să te sprijini pe ceva. Pe de altă parte, rămânând deschiși, am reușit să găsim rezolvări pentru toate problemele care au apărut pe parcurs. Așa am înțeles că nu este vorba doar despre un spectacol de teatru pe care îl livrăm gata făcut, că trebuie să ne redobândim ipostaza de creatori și să câștigăm din experiența asta mai multă siguranță pentru viitor.

Radu Horghidan: Am ajuns la un consens, în ideea că teatrul nu mai este neapărat despre poveste, ci despre întâlnirea dintre oameni, despre prezent, despre gesturi și atitudini profund umane.

Florin Toma: În zilele noastre, teatrul nu mai poate să livreze produse artistice. Trebuie să creeze experiențe artistice. Și cred că trupa de la Galați poate să facă lucrul ăsta pentru că este o trupă cu foarte, foarte mult suflet.

Pentru a păstra cât mai mult din materialul discuției noastre cu Florin Toma și Radu Horghidan, am ales să împărțim interviul în două părți distincte, în funcție de temele pe care le-am abordat împreună. Așa că, dacă ți-am stârnit curiozitatea și interesul, așteptăm să ne revizitezi pentru a continua lectura cu partea a doua a articolului.

Categorii:
Avatar
Daria Ancuța

Daria este studentă în anul III la UNATC, la specializarea Teatrologie – Jurnalism teatral. Cutreieră țara în lung și-n lat, de la un spectacol la altul. Scrie piese de teatru și colaborează cu reviste precum Scena.ro și Teatrul Azi. Are o bănuială că supraviețuiește pe entuziasm și multă, multă curiozitate pentru poveștile oamenilor din jur.

Cele mai noi articole

D Read More

Artă vizualămai 7, 2024

“Doar cu tine” în căutarea copilului interior

Proiectul meu, Doar cu tine, este o carte care are ca scop conștientizarea sinelui prin întâlnirea cu copilul interior, sub forma unei povești fantastice. Cele […]

N Read More

Teatruaprilie 17, 2024

Niște oameni mici – Hedda Gabler (r. Thomas Ostermeier), TNB

Privite în oglinda care reflectă aproape fiecare centimetru al spectacolului „Hedda Gabler” regizat de Thomas Ostermeier la TNB, personajele lui Ibsen par mici. Gesturile, salturile, […]

C Read More

Artă vizualăaprilie 6, 2024

Ca tânăr, ai nevoie de curiozitatea și curajul de a vedea cât mai multe cu cât mai puțin

Cine sunt? Mă numesc Matei Rădulescu, am 22 de ani și sunt proaspăt absolvent de Grafică în cadrul Universității Naționale de Arte din București, studii […]

S Read More

Filmmartie 27, 2024

Sărmane Oscar-uri

Cum se face că scriu mereu în perioada decernării premiilor, chiar dacă nu pot spune că acestea îmi captează interesul? Mai au oare relevanță aceste […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie