„Am ales să mă concentrez asupra iubirii ca un concept politic” – un interviu cu Petro Ionescu

Avatar
septembrie 21, 2022
7 min read
interviu cu Petro Ionescu

În cea de-a noua zi a Festivalului de Teatru Piatra Neamț – 146 KM, am stat de vorbă cu Petro Ionescu, regizoarea și co-autoarea spectacolului Partea I. Iubirea (producția REACTOR de creație și experiment din Cluj-Napoca). Petro ne-a povestit câte ceva despre procesul de creație din spatele proiectului, despre motivele care au făcut-o să se oprească asupra iubirii ca temă pentru spectacolul ei de disertație și despre planurile sale pentru o trilogie performativă.

Daria Ancuța: În primul rând, vrem să ne povestești câte ceva despre traseul tău după terminarea facultății. Cum ai ajuns să faci parte din echipa REACTOR și să lucrezi la spectacolul „Partea 1. Iubirea”?

Petro Ionescu: Am terminat Teatrologie la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. După aceea, m-am înscris la master-ul de Dramaturgie si Filmologie în 2010. Îmi doream să continui pe linia de dramaturgie pentru că asta mă interesa în momentul acela. Am terminat apoi un program de master în Arts du Spectacle Vivant, în cadrul Universite Libre de Bruxelles.

După patru ani, m-am întors în România unde am început și să lucrez la REACTOR de creație și experiment. Nu am știut din prima la ce să mă aștept. În perioada aia, am lucrat foarte mult la spectacole create în maniera devised theatre. Nu obișnuiam să vin de la bun început cu un text scris de mine, care să fie regizat și jucat. Construind spectacolele la scenă, mi-am dat seama că mă interesează să mă implic mai tare în modul în care arată spectacolul ca produs final. Așa că multe dintre proiectele pe care le-am făcut la REACTOR au o dublă componentă, de co-regie și de co-dramaturgie. Așa am început să lucrez alături de Raul Coldea.

În 2020, am hotărât să mă înscriu și la masterul de Regie coordonat de Theodor Cristian Popescu la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș. Fiind ultima lui generație, am considerat că asta e ultima mea șansă de a-mi lua diploma în acest domeniu. Programul de studii era construit în mod atipic, fiind foarte diferit de ce se face în general în România. Partea 1. Iubirea a fost spectacolul meu de disertație.

interviu cu Petro Ionescu

Daria Ancuța: Spectacolul vostru vorbește despre diferite ipostaze ale iubirii și despre multitudinea de moduri în care noi o percepem. Cum te-ai oprit asupra unei teme care, în aparență, este atât de des discutată, însă care are întotdeauna valențe neexplorate?

Petro Ionescu: Proiectul din care face parte spectacolul este o trilogie intitulată Trilogia solidarității. Cu ideea asta am aplicat la masterul coordonat de Theodor Cristian Popescu. Scopul meu a fost să identific motoarele principale de la nivelul societății. Fiind interesată de aria social-politică a teatrului, am vrut să abordez iubirea ca pe un concept care se află într-un raport de influență reciprocă și permanentă cu societatea. Datorită modului în care ne influențează comportamentul în cadrul societății, am ales să mă concentrez asupra iubirii ca un concept politic.

Sorana Gurău: Spuneai că multe dintre proiectele la care ai lucrat până acum la REACTOR au fost colaborări cu Raul Coldea. Cum a fost să lucrezi de data acesta cu Cosmin Stănilă pentru dramaturgia spectacolului?

Petro Ionescu: Cosmin este la bază actor și am mai lucrat împreună la un spectacol înainte (Noi nu, niciodată). Între timp, s-a înscris la master-ul de Dramaturgie coordonat de Alina Nelega la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș. A scris în prealabil câteva texte și a participat la Drama 5 – rezidența de scriere dramatică organizată anual de REACTOR. Am început să vorbim despre un potențial spectacol care să aibă în centru iubirea acum trei ani. Însă munca propriu-zisă a început când am intrat eu la master. Am lucrat împreuna pentru partea de cercetare pe care a presupus-o spectacolul și am venit amândoi cu propuneri de exerciții de scriere. Așa că am avut parte de o colaborare constantă.

interviu cu Petro Ionescu

Daria Ancuța: În spectacol, se simte foarte puternic implicarea actorilor în scrierea de text. Cum ați ajuns la formula asta?

Petro Ionescu: Textul are la bază povești personale și experiențe ale echipei de creație. Unele dintre bucățile de poveste care alcătuiesc colajul din Partea 1. Iubirea vin din partea echipei. Pe lângă textul pe care l-am scris împreună cu Cosmin Stănilă, în spectacol există inserții gândite de scenografa noastră, Alexandra Budianu, de asistenții de regie (Dominik M. Iabloncic, Ioana Toloargă, Roxana Țentea) și de Alexandru Condurat.

Sorana Gurău: L-ai menționat pe Alex Condurat ca participant direct la procesul de scriere. El realizează și muzica spectacolului, în timp real. De ce ați decis să aveți componenta sonoră creată live, pe scenă?

Petro Ionescu: În Partea 1. Iubirea, m-a interesat un tip de performativitate care să se manifeste pe mai multe planuri. Am vrut ca totul să se îmbine: textul, scenografia și, implicit, muzica live, care aduce mereu un plus într-un spectacol. Muzica manipulează emoțional mai bine decât orice altceva. Câteva acorduri sunt suficiente ca să te aducă într-o anumită stare. Muzica este performativă.

Am intenționat ca muzica să aibă această funcție dramaturgică, fiind întrepătrunsă cu bucăți de replici. Iar Alex Condurat, care este actor la bază, a înțeles perfect care este funcția lui și ce implică acest tip de prezență scenică. Performerii nu trebuie să facă abstracție de prezența lui, ba chiar aceasta trebuie să fie accentuată de felul în care performerii se raportează la el. În plus, Alex se ocupă și de partea tehnică: el creează luminile în timp real. E incredibil ce face pe scenă.

interviu cu Petro Ionescu

Daria Ancuța: Legat de acest tip de performativitate pe care l-ai menționat, elementul din spectacol care te surprinde prima dată atunci când intri în sală este scenografia. Cred că în spectacolul vostru, decorul nu reușește doar să îmbrace scena, ci și să îți spună ceva foarte puternic despre echipă. Cum ați gândit scenografia?

Petro Ionescu: Procesul fost aproape chinuitor, mai ales pentru Alexandra Budianu. Am tot încercat să găsim cea mai buna cheie estetică pentru spectacol. În timpul exercițiilor de improvizație, am adăugat în scenă diferite obiecte, cărora le cream povești. Așa s-a format o acumulare de obiecte pe scenă. Ne-am întrebat ce să facem cu adunătura asta, care părea că murdărește totul. Iar apoi ne-am dat seama că e o idee bună să prezentăm astfel iubirea – ca pe o bijuterie mică, ieșită dintr-un morman de gunoi. Există un bagaj emoțional pe care îl purtăm mereu cu noi, care nu arată deloc frumos – e pur și simplu un munte de gunoaie. De aici a venit și numele The Love Hoarders – cel al trupei pe care performerii o alcătuiesc.

Sorana Gurău: Din această acumulare de obiecte, ați reușit să creați o serie de tablouri legate de diferitele fațete ale iubirii. Unul dintre aceste tablouri reconstituie o ceartă între membrii unei familii, petrecută în timpul mesei. Am simțit că scena asta a lăsat o impresie destul de puternică asupra celor care au părăsit sala, fiecare spectator asociind-o cu un moment din istoria lui personală. Care a fost procesul de dezvoltare a scenei?

Petro Ionescu: Scena asta s-a format tot din improvizație. Am plecat de la tema ceartă la masă și fiecare om din echipă a avut de scris o scenă pe acest subiect. Am introdus o mecanică de asumare a unei identități sau a unei funcții, fiecare replică fiind precedată de cuvintele „Mama zice:”, „Tata zice:” sau „Noi zicem:”. Scenografic, masa în sine nu e reală. Picioarele actorilor devin picioarele mesei. Am optat pentru o formulă detașată, în care performerii păstrează inițial o distanță față de personajele din scenă. Însă ei își pierd distanța în timp ce conflictele devin din ce în ce mai mai intense.

interviu cu Petro Ionescu

Daria Ancuța: E foarte interesant construită distanțarea asta care dispare treptat, pe măsură ce performerii încep să își asume replicile. Se creează o schimbarea de convenție puternică.

Petro Ionescu: Nu am vrut să existe cineva care joacă întotdeauna rolul mamei sau al tatălui. Personajele capătă astfel o multitudine de voci. Spre final, chiar dacă dispar formulările de tipul „Mama spune:” sau „Tata spune:”, îți poți da seama cine rostește fiecare replică.

Daria Ancuța: Ai menționat la începutul interviului că „Partea 1. Iubirea” face parte dintr-o trilogie. Te-ai gândit ce subiecte vrei să abordezi în următoarele două spectacole?

Petro Ionescu: În urma unei cercetări, am ajuns la opusul iubirii – puterea, care va constitui subiectul celei de-a doua părți din trilogie. În cartea All about love, Bell Hooks spune că într-o relație de iubire nu ar trebui să existe raporturi de putere. Așa am descoperit antiteza iubire-putere.

Iar sinteza este solidaritatea, din punctul meu de vedere. Ar fi utopic și idealist să mă gândesc că nu există raporturi de putere în orice relație de iubire. Însă solidaritatea este un tip de răspuns pentru situațiile în care iubirea nu apare în forma ei complet nealterată și frumoasă. Așa am gândit această trilogie, cu ideea de solidaritate ca sinteză.

Partea 2. Puterea mi se pare cea mai greu de abordat, fiind un concept atât de aspru și atât de autoritar. Nu știu exact cum o să arate încă. La Partea 3. Solidaritatea am deja în minte o atmosferă pe care vreau să o transmit. Sper să termin al doilea spectacol în 2024. Mi-am dat șase ani să termin trilogia, fiind ceva ce mă consumă foarte tare – ca cercetare și ca disponibilitate. Am nevoie să îmi regenerez fondul creativ ca să pot să mă apuc de următoarea parte. Iubirea m-a consumat destul de tare. Știm prea bine că iubirea consumă.


Foto cover: Raul Stan

Foto articol: Marius Șumlea

Categorii:
Avatar
Daria Ancuța

Daria este studentă în anul III la UNATC, la specializarea Teatrologie – Jurnalism teatral. Cutreieră țara în lung și-n lat, de la un spectacol la altul. Scrie piese de teatru și colaborează cu reviste precum Scena.ro și Teatrul Azi. Are o bănuială că supraviețuiește pe entuziasm și multă, multă curiozitate pentru poveștile oamenilor din jur.

Cele mai noi articole

C Read More

Teatrufebruarie 26, 2024

Copii în haine de adulți – SF (SUPER FRAGIL) la Teatrul Excelsior

Mi se întâmplă rar ca la finalul unui spectacol să mă ridic în picioare la aplauze, gândindu-mă „Mai vreau. De ce s-a terminat?”. Trăiesc însă […]

A Read More

Spotlightfebruarie 23, 2024

A discuta sau a nu discuta? Bujor la Teatru Dramatic Fani Tardini Galați

Aceasta-i întrebarea pe care o ridică spectacolul Bujor, regizat de Leta Popescu la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, în cadrul PROIECT 9. TEATRU ROMÂNESC […]

P Read More

Teatrufebruarie 14, 2024

Pe cale de dispariție – Pterodactili la Teatrul Excelsior

Nu știm sigur de ce au dispărut dinozaurii. Dar știm sigur că noi ne autodistrugem încet și sigur. Bine, poate nu e vorba neapărat despre […]

O Read More

Artă vizualăfebruarie 9, 2024

“O expoziție este doar un mod de a spune povești” – un interviu cu Alex Radu

La începutul lui decembrie 2023 am dat o fugă până în Timișoara pentru Dracula Film Festival. Pe lângă filme și evenimentele adiacente filmului, Timișoara se […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie