Pentru un prim interviu l-am ales pe Radu Mateucă, student în anul III la U.N.A.T.C. , pentru care teatrul a devenit încă de la începutul liceului o necesitate. Despre întâlnirea neașteptată cu trupa de teatru a liceului, dificultățile meseriei sau cel mai nou spectacol în care are rol principal ne-a vorbit chiar el.
DISSOLVED MAGAZINE: Bună, Radu. Mulțumesc că ai acceptat acest interviu. Spune-mi, te rog, cum a început totul pentru tine?
Radu Mateucă: Prima dată când am luat contact cu teatrul a fost în liceu, în clasa a IX-a, când am văzut un poster pe care scria ”Preselecție pentru trupa de teatru a liceului”. Auzisem multe lucruri frumoase despre teatru și am fost curios să încerc, să văd dacă pot face asta. Pe poster scria că se cere un moment de pantomimă și recitarea unei poezii. M-am dus și am învățat o poezie de George Coșbuc – Decebal către popor. Pentru pantomimă nu aveam nicio idee, așa că am mers la tata și mi-a explicat el: „Poți să te gândești de exemplu că pescuiești. Arunci undita în lac, dar tu de fapt pescuiești o cizmă, nu un pește. Iar când o scoți din apă îți arăți uimirea. Iei cizma, te încalți cu ea și pleci fericit.” Când am intrat pe scenă mă simțeam foarte expus, toți din liceu se uitau la mine și eram foarte speriat. Am început momentul…cu prestanță, zic eu. (total falsă, ce-i drept, încercam să fiu Decebal, închipuie-ți!) La a doua strofă m-am blocat și mă plimbam pe scenă exact ca un paznic la rondul de noapte, neștiind textul. „Nu vă suparati , am uitat poezia, pot să mă uit peste versuri?” Apoi am revenit pe scenă, m-am blocat iar, și mi s-a spus „Ia-ți textul cu tine!”. La celălalt moment, cel la care m-a ajutat tata, am făcut totul cu o credință imensă, și se pare că l-a reținut o profesoară din juriu. După ce am dat proba am fost convins că nu o să intru, eram într-un disconfort total, și am fost surprins că am fost ales în primii 8. Apoi am început repetițiile.
DISSOLVED MAGAZINE: Care a fost însă momentul în care ți-ai dat seama că vrei să faci din teatru o meserie?
Radu Mateucă: Mi-am dat seama că vreau să fac teatru pentru că nu-mi plăcea absolut nimic altceva: nu matematică, nu fizică. Trăiam cu nostalgia că nu am mers la un liceu de muzică și mi-am zis că dacă nu am făcut asta, măcar să fac artă întru-un liceu obișnuit. Îmi plăcea ideea de a intra într-o lume nouă, de a deveni altcineva. Asta m-a atras, și mi-am zis că nu o sa merg la A.S.E, că nu aș ști ce să fac acolo. La început a fost o ambiție, nu aveam nicio altă alternativă, era singurul lucru de care nu mă plictiseam. Tot asta m-a făcut să devin și mai deschis, simțeam că mă schimb și că de asta aveam nevoie. Era și este mai mult o necesitate și o placere, decât o ambiție.
DISSOLVED MAGAZINE: Se câștigă din teatru?
Radu Mateucă: Nu, nu se câștigă. Banii sunt greu de gestionat, dar dacă dai la o facultate de arte, cum e U.N.A.T.C, după ce absolvi facultatea poți lucra în mai multe domenii: în publicitate, de exemplu, sau poți juca în reclame sau seriale. Cu facultatea asta pot să fac și altceva când termin. În teatru caștigi experiență și lucruri care să te ajute în tot felul de proiecte. Dar dacă nu caștigi bani, tot câștigi ceva: încredere în tine însuți, abilități, modalități de gândire. În ce privește banii, câștigurile pot spune că sunt medii, dar momentan vreau să fiu cât mai implicat și să muncesc. Însă nu poți depinde doar de o piesă de teatru. Poți avea o lună în care să câștigi foarte mult, dar nu trebuie să te bazezi pe banii ăia. Trebuie să te implici în cat mai multe proiecte, pentru că nu ai nicio certitudine financiară. Poți într-o lună să ai 20 de spectacole și în alta să nu joci nimic. E o zonă foarte relativă, dar poate fi pe atât de satisfacătoare pe cât e de nesigură.
DISSOLVED MAGAZINE: Dacă tot vorbim de relativitate…cât e tehnică și cât e emoție în teatru?
Radu Mateucă: E foarte relativ, poți spune că e 50-50. Dacă pornești de la exterior spre interior, asta e tehnica, dacă pornesti de la formă. Forma înseamnă să adopți un mod de a merge, de a te îmbrăca, de a te comporta, un al mod de a exista decât al tău, cel din viața de zi cu zi. Emoția este de la interior spre exterior, adică sunt justificări, de ce întreprinzi anumite acțiuni. De exemplu, să zicem că tu esti un bibliotecar care vrea să citească. Tehnica se rezumă la partea fizică – cum arăți, cum mergi, cum ții cartea în mână, iar emoția e ce simți tu înainte să citești, când deschizi cartea, ce simți când citești primele pagini. Mai contează și dacă pentru tine e o carte mai importantă decât altele, sau dacă nu… Emoția e în concordanță cu acțiunile tale. Ca să fie credibil, un actor trebuie să fie „atunci” și „acolo”, să se afunde în lumea de pe scenă. Pentru că scena e până la urmă generatoare de lumi, nu e doar o scândură, iar personajul e ceea ce faci tu tehnic, dar asumat. Când faci personajul „al tau”. Deci cele două sunt în strânsă relație.
DISSOLVED MAGAZINE: Am citit de curând un fragment din cartea autobiografică a lui Charlie Chaplin în care spunea „teatrul nu poate fi predat”. Totuși, tu ești student la U.N.A.T.C. Ne poți spune cât de mare este diferența între cum e „predat”, perceput, teatrul la facultate și cum e trăit pe scenă?
Radu Mateucă: Cred că Chaplin spunea asta pentru că el simțea lucruri pe care alții nu le puteau simți. Fiecare simte în felul lui. Nu am citit articolul, dar cred că a spus asta din experiență. Nu poți să ai doar date teoretice despre teatru, fără să le fi aplicat vreodată. Și chiar atunci când joci de mulți ani e foarte complicat. Din ce ne predă la scoală eu, Radu, trebuie să selectez ce mă ajută. Eu cred ca teatrul poate fi predat, e o structură acolo. O lecție de teorie e și cu practică. Eu sunt un foarte prost aplicant. Citesc chestii despre teatru, mi le predau mie, dar neavând experiență nu știu să aplic corect, ca să învăț. De aceea cineva cu experiență trebuie să-mi explice ce citesc, să vadă dacă am înțeles ce am citit. De asta trebuie neapărat să existe un îndrumător. Ca să știi ce trebuie să faci pe scenă. Un regizor nu e ca un profesor de actorie, deci e o diferență. Cu regizorul ai discuții înainte de repetiții, ai anumite idei pe care le aplici. Profesorul te oprește și-ți explică, teoretic e mai răbdător cu studentul.
DISSOLVED MAGAZINE: Știu că peste câteva zile urmează o reprezentație în Norvegia a celui mai nou spectacol al tău, „O călătorie cu Urmuz.” , în regia lui Radu Popescu. Vorbește-ne puțin despre mesajul piesei și despre rolul tău.
Radu Mateucă: Într-adevăr, vom juca la Grusomhetens Teater în Oslo. Este o piesă care se desfășoară pe două planuri. Planul contemporan în România anului 2016, București, și Bucureștiul interbelic din anii ’30-’40, când Urmuz era în viață. Un baiat din Bucureștiul contemporan ajunge intr-un conflict cu un grup de etnie rromă, e lovit de unul dintre ei și așa ajunge în lumea lui Urmuz. Într-o lume onirică, în plan oniric. Spectacolul e de fapt un vis prin care el înțelege cum să se lepede de superficialitatea din zilele noastre. E vorba de călătoria spirituală a eroului, ca la final să înțeleagă ceva. Eu sunt eroul. E tipul de baiat de bani gata, care frecventează cluburile, care e și tupeist și lipsit de respect. Are o meserie pe care o detestă, nu are niciun reper în viață și e hedonist. Dacă a fost nevoit să muncească strict pentru a face bani, se folosește de asta. E modificat însă de o lume nouă, pe care la început o consideră foarte bizară și ajunge să o înțeleagă, să înțeleagă că de fapt limbajul în versuri e limbajul lui Urmuz și al personajelor lui. Are și niște experiențe care îl ajută la asta, sunt și niște întâmplări simbolice acolo…Exact ca Harap-Alb, ia câte ceva de la fiecare, până se ajunge la confruntarea finală.
DISSOLVED MAGAZINE: Acum, raportându-ne la cel mai recent rol al tău și nu numai: cât de importantă este puterea de adaptare a actorului, integrarea lui într-un colectiv mereu în schimbare, în raport cu găsirea individualității artistice? E un echilibru greu de păstrat, acesta?
Radu Mateucă: Cea mai importantă e relația cu partenerul pe scenă. Nu trebuie să existe individualitate pe scenă. Toate individualitățile creează un colectiv. Contează relația dintre personajele actorilor. Munca cu sine însuși e acasă, la discutiile cu regizorul și atât. Relația se stabilește atunci, acolo, pe scenă, nevenind cu niciun gând prestabilit. Trebuie să fim atenți la tot ce se întâmplă pe scenă, să nu fim niște morți vii. Trebuie să fim foarte reactivi, în exterior și între noi. Textul trebuie asimilat, asumat și spus instinctiv. Trebuie mereu să-l spui ca și cum ar fi pentru prima dată. Mereu poți să ai alte gesturi, să îmbunătățești față de ultima dată. Emoția vine de la sine, nu trebuie să pui accent pe ea.
DISSOLVED MAGAZINE: Să vorbim puțin și despre receptarea unei piese de teatru. Trebuie spectatorul să vină la teatru cu mintea deschisă?
Radu Mateucă: Da. Un spectator ideal e cel care nu vine cu nicio preconcepție, nu vine să critice din start. Trebuie să fie dornic să primească, așa cum actorul e dornic să dăruiască. Actorul întruchipează un personaj ca spectatorul să inteleagă un mesaj. Spectatorul să nu vină cu superioritate, ci să fie egal actorului. Actorul trebuie să aibă un mare respect față de spectator, dar să nu i se considere inferior. Actul teatral e ca actul sexual: ambii trebuie să fie mulțumiți la final. Spectatorul să fie mulțumit că a rămas cu ceva, iar actorul că a dat ce avea el mai bun.
DISSOLVED MAGAZINE: Părăsind latura idealului: ce ai schimba în industria teatrului românesc de astăzi, așa cum ești tu, la început de drum?
Radu Mateucă: Mi-ar plăcea să fie alocați mai mulți bani în teatru și în cultură în general. A, și mai multă promovare la TV și pe Internet. Aș vrea să fie emisiuni culturale care să promoveze spectacole de teatru. Aș vrea ca teatrul să ajungă ceva important în țara asta, pentru că sunt ferm convins, dacă i-am acorda mai multă atentie am fi vazuți altfel în Europa. Ar fi frumos să fie o îmbinare cu literatura, de exemplu. Teatrul e literatură aplicată. Să muncim pentru un scop comun, pentru o țară mai ridicată din punct de vedere spiritual.
DISSOLVED MAGAZINE: În încheiere: crezi că e mai important să citim teatru sau să mergem la teatru?
Radu Mateucă: Eu cred că ambele sunt importante. Eu văd mai puțin decât citesc și nu e bine. Pentru că înveți mai mult văzând. E important să citim pentru cultura noastră generală, e important să mergem la teatru pentru a ne lărgi orizonturile și pentru a înțelege anumite lucruri pe care nu le înțelegem în totalitate din carte. Piesa îți exemplifică ceea ce e scris în formă literară.
Mulțumesc tare mult și succes în continuare!
Mulțumesc și eu.
Mai multe detalii despre ”O călătorie cu Urmuz” găsiți pe pagina evenimentului.
