Ideo Ideis Festivalul Național de Teatru Tânăr își serbează anul acesta majoratul. Cu ocazia împlinirii celor 18 ani în centrul comunității din Alexandria, unde vară de vară festivalul reunește trupe de adolescenți din toată țara, am stat de vorbă cu o parte dintre trainerii și mentorii ediției de anul acesta. Printre ateliere, spectacole și proiecții, ne-am strâns la Conciato (restaurantul-navă mamă al festivalului) și am povestit despre relația lor cu Ideo Ideis de-a lungul anilor, despre workshop-urile pe care le coordonează și despre cum reușesc să facă lumea să semene cu ei.
La Ideo Ideis#18, Ioana Marchidan este trainer la atelierul „Playing with movement” (arte alăturate).
Daria Ancuța: Ioana, cum ți s-au intersectat ție drumurile cu Ideo Ideis? Care e povestea ta cu festivalul?
Ioana Marchidan: Povestea mea cu Ideo Ideis nu a început de foarte mult timp. Prima dată când am fost invitată în festival a fost în pandemie și atunci, pentru că evenimentele nu se mai puteau organiza cu un număr mare de oameni doar în Alexandria, trainerii au mers în diverse orașe din țară. Am ales să merg la Câmpina și am lucrat cu o trupă de acolo. Apoi, în 2021, am lucrat în București. Din păcate anul trecut nu am putut participa, dar recuperez acum. Festivalul mi se pare extraordinar pentru că reunește generații – noi, trainerii, avem ocazia să lucrăm cu tinerii și să ne reconectăm la modul lor de gândire, să îi înțelegem mai bine și să îi provocăm creativ.
Sorana Gurău: Povestește-ne mai mult despre atelierul pe care l-ai pregătit anul acesta pentru adolescenți.
Ioana Marchidan: În primul rând, atelierul meu fiind după-amiaza, îmi propun în fiecare zi să îi mobilizez și să îi scot puțin din starea de oboseală de după masă. Îmi doresc să fie mai energici și să conștientizeze șansa enormă pe care o primesc venind în festival. Pe moment, nu cred că își dau seama într-adevăr cât de multe oportunități de învățare au aici. Dar, peste ani, experiența asta are ecouri și te trezești că sunt lucruri pe care le-ai auzit sau trăit aici care ți-au schimbat cumva viața. Legat de atelierul pe care îl coordonez, Playing with movement, mi-am propus să fie o oportunitate pentru adolescenți de a se mișca mult mai liber decât sunt obișnuiți. Mă interesează să le înțeleg nevoile și încerc să mă adaptez constant la ce simt că le trebuie în momentul în care vin la atelier. Îmi place să folosesc o metodă care se numește partnering, în care accentul cade într-o mare măsură pe lucrul cu partenerul. Suntem ca o oglindă unii pentru ceilalți și cred că trebuie să îi ascultăm în mod real pe cei din jurul nostru, iar dansul ne ajută să facem asta.
Daria Ancuța: Legat de tematica atelierului tău, cum simți că se raportează la propriile lor corpuri, ca generație?
Ioana Marchidan: Simt că se tem foarte tare să nu fie „penibili”. Mai ales atunci când simt că intră într-o zonă în care nu au control, cum e dansul. Încerc să le spun că nu au de ce să se gândească la asta, că trebuie să fie asumați și să nu își ceară scuze că există. Suntem aici împreună și putem face orice. Nu ne critică nimeni, nu există mișcări frumoase sau urâte. Există doar naturalețe și asta aparține fiecăruia dintre noi. Deși au frici, simt că învață să se provoace. Le place să facă lucruri pe care în alte contexte nu le-ar încerca niciodată. Mă bucur enorm atunci când îi simt curajoși, când depășesc stadiul de nu pot, nu fac.
Sorana Gurău: Ce lecții crezi că reușești să înveți de la adolescenții cu care lucrezi an de an?
Ioana Marchidan: Am învățat curajul ăsta crud pe care îl au, disponibilitatea lor de a se arunca cu tot corpul în orice fac, fără să raționalizeze excesiv tot ce li se întâmplă. De la o vârstă, simt ca filtrul rațiunii te împiedică de multe ori să fii prezent 100% și să te bucuri pe bune de ceea ce ți se întâmplă. Da, asta cred că e cea mai importantă lecție pe care am primit-o de la adolescenți: naturalețea, credința că putem să mutăm munții. Cred că e bine și sănătos să ne reamintim că putem să mutăm munții la orice vârstă.
Sorana Gurău: Hai să vorbim puțin și despre sloganul ediției de anul ăsta – Faci lumea să semene cu tine. Cum simți că se reflectă în viața ta de zi cu zi, în munca ta?
Ioana Marchidan: Acum șapte ani, când am deschis împreună cu Arcadie Rusu Linotip Centru Independent Coregrafic în București, cred că am încercat să fac lumea să semene, într-o oarecare măsură, cu ce îmi doream eu. Spațiul a apărut dintr-o nevoie foarte puternică, pe care o resimte orice coregraf tânăr, de a avea un spațiu al lui, în care să lucreze și să experimenteze fără să se simtă îngrădit de factori exteriori. Spațiile dedicate dansului sunt destul de puține în raport cu numărul coregrafilor și al dansatorilor care își doresc să lucreze. În România, nu există încă o cultură solidă a consumului de dans contemporan. Așa că începuturile de drum pot fi dificile. Suntem nevoiți să ne creăm propriile contexte în care să creștem și cred că doar, investind timp și energie în lucrurile în care credem cu adevărat, putem face lumea să ne semene, măcar puțin. Linotip a apărut dintr-o nebunie specifică tinereții, a crescut odată cu noi și mi-aș dori din tot sufletul să devină un exemplu pentru oricine își pune în gând să înceapă proiecte în lumea dansului. Avem nevoie de mult curaj pentru a putea să construim împreună o cultură a consumului de dans.
Daria Ancuța: Pe final, am pregătit o provocare pe care vrem să o lansăm fiecărui trainer. Pentru că Ideo Ideis își serbează majoratul anul acesta, vrem să te rugăm să împărtășești cu noi o amintire de la propriul tău majorat.
Ioana Marchidan: Când am împlinit 18 ani eram clasa a XII-a și, pentru că urma să termin Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București, programul de lucru nu prea îmi permitea să mă gândesc la petreceri. Așa că nu mi-am serbat majoratul atunci. În schimb, am recuperat un an mai târziu, când am organizat petrecerea de 19 ani. Lucram în compania de dans Gigi Căciuleanu Romanian Dance Company și am sărbătorit alături de colegii mei. Așa că majoratul meu a avut loc cu un an mai târziu decât trebuia.
Performer, coregraf și de mai bine de 15 ani, Ioana lucrează cu coregrafi locali, internaționali și regizori de teatru. A urmat Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”. Cariera ca dansator profesionist a început-o la Opera Națională Română. Mai târziu a devenit unul dintre dansatorii companiei de dans Gigi Căciuleanu Romanian Dance Company. Colaboratoare cu subsTANZ/Massimo Gerardi și Tangaj Collective. A dansat în spectacole create de Ioana Macarie, Chris Simion, Radu Afrim, Dragoș Galgoțiu și a participat la festivaluri internaționale ca Aerowaves-The Place (UK), Keochang International Festival of Theatre (KR), Cairo Experimental Theatre Festival (EG), Aichi Worldwide Exhibition (JP), Festivalul Francofon (AU, JO, IT, PT), Festival d’Avignon (FR). În 2013 a fost unul din performerii Venice Bienalle, „An Immaterial Retrospective of the Venice Biennale” (Alexandra Pirici & Manuel Pelmus) Mai târziu Ioana a început să creeze coregrafiile proprii „2 femei contemporane”, „Reverse Discourse” (proiect care face parte din rezidența E-MOTIONAL Residency at Forum Dança Lisbon) și Stabat Mater (Premiu pentru „cel mai bun spectacol” la Festivalul Internațional Undercloud, Ro). Din 2016 este președintele Asociației Dance Spot și director artistic la Linotip – Centru Independent Coregrafic. Discursul pe care Ioana îl caută în creațiile personale este acela de a se provoca pe ea cu problemele care o înconjoară zi de zi.
Sursa: https://www.ideoideis.ro
Credit foto: Dani Ioniță, Claudiu Popescu, Larisa Baltă
