După un an de pauză, ne-am întors, mai mult sau mai puțin, la normalitatea pe care o știam înainte de pandemie. Și pentru că domeniul cultural din România a fost poate unul dintre cele mai afectate, cu teatre și cinematografe închise și fără concerte, am vrut să ne îndreptăm puțin atenția către artiști și creativi, majoritatea independenți, și să luăm pulsul situației.
Pe Laura am cunoscut-o ca organizator de evenimente pentru DoR. Apoi, am aflat că este și producător independent pentru spectacole precum Daughters, un performance superb ce îmbină dansul cu sunetul și imaginea analog.
Iar pentru că mi s-a părut inedit ceea ce face, am continuat s-o urmăresc pe Facebook. Cu această ocazie, am vrut să aflu mai multe despre ea.
Știu că ai fost producător pentru spectacole de dans precum Daughters și ai absolvit masterul de Societate, multimedia, spectacol, din cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (CESI). Cum arată o zi de lucru pentru tine?
Da, am făcut producție atât pentru spectacole de dans contemporan, cât și pentru spectacole de teatru.
O zi de lucru arată în mai multe feluri. Sunt zile care presupun mai multe întâlniri fizice sau online, cu discuții care depășesc aproape de fiecare dată timpul alocat, la finalul cărora nu apuc să tai prea multe de pe listă. În alte zile, stau exclusiv lipită de laptop și mai sunt și acele zile în care parcă se adună toate last minute-urile și sunt în transă. Ar fi nedrept din partea mea să nu menționez zilele procrastinatoare. Nu sunt preferatele mele, dar cred că ar trebui să le recunoaștem existența, căci e și ăsta un consum și o muncă: să trenezi o muncă prin a-ți crea alta (inutilă, de cele mai multe ori). Să ridice mâna cine nu știe ultima categorie.
Cum a arătat munca ta în anul 2020?
Acum, la distanță de o vacanță de anul trecut, îmi vine să spun că a arătat foarte bine. Mai ales dacă mă iau după numărul de proiecte pe care le-am coordonat.
Dar dacă mă întorc în timp și dau la o parte mecanismul de coping, mă cuprinde frustrarea și neputința pe care le-am resimțit în 2020. Frustrare pentru că munca din fiecare zi presupunea de multe ori replanificarea și reorganizarea muncii din ziua precedentă, iar neputința venea din faptul că nu știam cum aș putea evita asta.
Durerea cea mai mare a venit din faptul că nu am avut prea multe evenimente în care să ne întâlnim cu publicul, cu atât mai mult cu cât am avut și premiere ale căror emoții nu s-au consumat live.
Ce a schimbat pandemia în industria creativă? Care este situația acum?
Anul trecut a avut un impact major asupra sectorului cultural independent în primul rând prin apăsarea butonului de pauză totală preț de câteva luni. Și din păcate afirmația este valabilă pentru multe alte domenii, care au sau nu legătură cu zona culturală.
Cred că schimbarea dinamicii din cultura independentă continuă încă. E o schimbare constantă. Asta observ când mă uit în jur la colegele și colegii mei; chestionarea continuă a felului în care fiecare își face munca, fie ea creativă sau nu. Încercări constante de a face evenimente hibrid, procese de muncă desfășurate atât offline, cât și online, nedumeriri zilnice legate de normele impuse de autorități, care fie se schimbă și ele, fie sunt dificil de navigat.
Din fericire, pe perioada verii se pot face evenimente fizice outdoor, ceea ce a mai ridicat puțin moralul (mie, cel puțin), dar nu pot să nu mă gândesc cu teamă la viitorul apropiat. Zilele trecute, într-o întâlnire de lucru, am avut tentația de a mă avânta cu entuziasm în planuri și idei, dar apoi m-a lovit gândul toamnei și al iernii, perioade despre care nu știm cum vor arăta. Uneori necunoscutul e constructiv, însă acest tip de necunoscut îmi pare restrictiv din punct de vedere al ideilor și al entuziasmului.
Ce nu va mai fi la fel după acest an?
Nu îmi dau seama exact. Uneori am impresia că nimic nu va mai fi la fel, alteori îmi pare că, după o vreme, nimic nu se va fi schimbat, precum multe alte evenimente din istorie care au fost puternice la un moment dat, dar nu au provocat schimbări pe termen lung. Sper, totuși, să nu fie cazul în contextul ăsta și oricare ar fi schimbarea pentru fiecare dintre noi, indiferent de domeniul în care activăm, să fie una de bun augur, orice ar însemna asta.
Pentru mine personal știu sigur că nu va mai fi la fel modul în care îmi privesc munca, în sensul că viața mea devenise atât de mult despre muncă, încât atunci când n-am mai muncit am simțit că nu știu de unde s-apuc viața. Alt lucru care s-a schimbat, de fapt, mai corect spus este pe care l-am pierdut de tot, este certitudinea. Aveam iluzia certitudinii și mi-a luat ceva timp s-o deconstruiesc și să mă împac cu schimbarea ca o constantă în viață, ca unică certitudine. Adică sper că m-am împăcat pe bune, poate și certitudinea asta o să se schimbe la un moment dat.
Ce pregătești acum?
Proiectul Isolation in a Series of Liminal States, care explorează fenomenul izolării din perspectivă istorică, antropologică și jurnalistică (proiect co-produs de Tangaj Collective și /SAC @ MALMAISON), care va avea premiera în toamnă (stay tuned, urmează mai multe informații curând).
Fac parte din echipa proiectului UnShame Dance, inițiat de Irina Marinescu și produs de Developing Art, care vizează înțelegerea relației cu propriul corp și a capacităților sale creative.
Alături de echipele Tangaj Collective și Developing Art suntem în plin proces de selecție în cadrul programului Perform Europe, un proiect al Uniunii Europene, care își propune să faciliteze difuzarea internațională a producțiilor de arte performative în spațiul european. Momentan tocmai am trecut de prima etapă așa că fingers crossed pentru următoarea.
Cum putem ajuta industria creativă în perioada asta? Pe bune.
Susținerea poate fi în mai multe forme, în funcție de persoană, dar îmi vin în minte în principal două. În primul rând, prin difuzarea informației despre evenimentele create de organizații independente, atât ca persoană fizică, dar mai ales ca organizație media, care are deja un public format.
În al doilea rând, susținerea financiară, prin cumpărarea produselor/biletelor/serviciilor pe care organizațiile le au de oferit. Tuturor ne plac invitațiile la evenimente și spectacole, însă pentru spațiile independente de exemplu, mai ales cele cu maxim 100 de locuri, este extrem de dificil să funcționeze pe bază de invitație. În plus, la unele spații accesul la evenimente este gratuit de cele mai multe ori, așa că cea mai importantă susținere este participarea la evenimente și difuzarea informației despre ele.
Bineînțeles, lista de posibilități e deschisă și fiecare persoană poate contribui (sau nu) în funcție cum simte/poate.
