În cinefilie există această extremă ușor de atins, în care cinemaul este separat de contextul lui social. Criticii de film intră atât de mult în analiza cinemaului, încât cinemaul devine baza unui alt cinema. Însă cinemaul nu se inspiră din cinema, iar dacă o face, inspirația sa își are bazele tot într-un context social.
Ultima proiecție din cadrul Les Film de Cannes a Bucarest a filmului 120 battements par minute (r: Robin Campillo) a fost precedată de evenimentul Tradiția noastră e iubirea, o întâlnire menită să crească vizibilitatea nevoii parteneriatului civil în România, atât pentru comunitatea LGBT+, cât și pentru persoanele heterosexuale care nu se regăsesc în definiția rigidă a căsătoriei. O coincidență fericită devine astfel cel mai bun exemplu pentru cinemaul angajat, un portret al activismului autohton fiind urmat de o portretizare cinematografică a activiștilor francezi din anii ’90.
Ultimul film al lui Robin Campillo reafirmă faptul că este unul dintre cei mai interesanți regizori queer din industrie, atât prin subiectul ales, cât și prin limbajul cinematografic regăsit în 120 battements par minute.
Filmul urmărește viața unor activiști din gupul Act Up în diferite ipostaze: pe străzile Parisului protestând împotriva indiferenței cu care bolnavii de SIDA sunt tratați, în cluburi micuțe și în pat, din două perspective: când se bucură de viața sexuală limitată pe care o mai pot avea și când sunt pe patul de spital luptându-se cu complicațiile pe care SIDA le provoacă.
Campillo îmbină ingenios tragicul și eroticul într-una dintre cele mai sexuale și triste scene din cinematografia queer: venit să îl viziteze pe Dean (protagonistul filmului) care se află într-un stadiu aproape terminal al bolii, Nathan, partenerul său, îi face un handjob pe patul de spital.
Nota tragică este prezentă pe tot parcursul filmului, devenind mai intensă în final, când protagonistul moare, mai ales pentru că soarta și povestea lui par universale pentru toate persoanele infestate cu HIV din Parisului anilor ’90. Complexitatea cu care persoajele queer sunt portretizate este remarcabilă, Campillo acoperind atât viața personală și parcursul tragic al personajelor lui, cât și repere pentru istoria queer precum asociația Act Up, Pride-ul, viața de noapte, background-ul social al activiștilor, obiceiuri sexuale, stigme, frici și conflictele care apar în interiorul comunității LGBT+. 120 battements par minute nu poate decât să te facă revoltat când îți arată băieții care mai devreme te-au hipnotizat cu dansul lor de majorete bolnavi și vorbind despre moarte.
Festival Darlings este o mini-serie de cronici pentru filmele prezente în festivaluri românești, hand-picked de Călin Boto. 120 battements par minute a rulat în cadrul Les Film de Cannes a Bucarest.
