Festivalul Art200 și-a încheiat de curând prima ediție, care s-a desfășurat între 26 și 31 octombrie. În cadrul festivalului au fost proiecții de film cu tematică queer, alături de discuții cu regizorii și selecționerii, o expoziție de artă și literatură pe aceeași tematică —Our queer home, și un workshop de poezie ce a culminat cu o lectură, aceste evenimente fiind precedate și de un workshop de film queer. L-am invitat pe Luca Istodor, care a ajuns la organizarea unui al doilea festival de film, pe lângă festivalul de filme pentru adolescenți — Super, să ne povestească mai multe despre experiența sa de a pune cap la cap un festival de film queer, o inițiativă destul de nouă în peisajul cultural românesc, ba chiar și în cel bucureștean.
De unde a pornit ideea festivalului Art200? A fost gândit ca un spațiu-extensie a Super, celălalt festival de film pe care îl organizezi?
Luca Istodor: Nu e o extensie a Super, deși oamenii au mai avut această confuzie; festivalurile nu sunt în mod direct legate. Art200 e un festival pentru comunitatea queer, indiferent de vârstă, iar Super e pentru adolescenți, cu filme făcute de adolescenți. Intersecția ar fi că o parte din echipa Super a devenit parte și din echipa Art200, organizând workshop-ul de film împreună. Chiar și așa, vrem să fie un festival de sine stătător.
Ideea a pornit de la niște discuții cu Cristina Iacob, cu care organizez festivalul, de la faptul că am observat că în scena din București nu există un festival de film queer în momentul ăsta — a existat Faqiff pentru o ediție, și mai există ROQ DOC, doar că e un festival de documentare, deci nu poate include foarte multe categorii. Ni se părea că e o lipsă în ceea ce privește existența festivalurilor de film queer din România — Serile Filmului Gay fiind singurul care mai este LGBT, dar e la Cluj; ne doream mai multe spații și evenimente queer, ideea apărând și după ce a dispărut Macaz. Din păcate nu am creat un spațiu fizic, ci unul mai mult online — acum cu pandemia.
Că veni vorba de pandemie, cum v-a afectat asta coordonarea festivalului? Bănuiesc că a afectat proiectul întru totul, având în vedere că trebuia să se desfășoare integral în format fizic.
Da, a fost totul online, mai puțin expoziția, care s-a desfășurat în format fizic. A fost destul de trist, noi chiar plănuiam să se întâmple într-o sală de cinema, având în vedere că se redeschiseseră la începutul lui septembrie și deja rezervasem sala, dar apoi s-au închis iar și a trebuit să regândim totul în 2 săptămâni. Discuțiile pe Zoom mi se par mult mai seci, decât cele face-to-face. Discuțiile fizice ar fi putut fi o bună oportunitate de învățare pentru participanți, descopereai poate chiar mai multe chestii după proiecții, decât în timpul lor. Expoziția a fost o gură de aer, în schimb.
Acum că festivalul s-a terminat, cum ți se pare că a fost receptată întreaga inițiativă? Gândind retrospectiv, ai întâmpinat reticiențe de vreun fel de la participanți sau de la parteneri?
Nu… nu cred. Legat de public am fost mulțumiți. Cam la fiecare proiecție au fost între 100 și 250 de oameni, cele mai multe vizualizări strângându-se la proiecția scurtmetrajelor queer românești. Dacă e să tragem linie, cred că a fost mai mult public decât am fi putut găzdui într-o sală de cinema, în condițiile actuale. Totuși, online mi se pare foarte greu să valorifici cum și la câte din scurt-metrajele alea s-au uitat oamenii, pentru că e doar un număr de vizualizări, astfel neputând să știi cum a interacționat publicul cu filmele, cum au reacționat, dacă s-au uitat la un singur scurt-metraj din 7, cât erau într-un calup. Chiar și așa, au fost mulți oameni entuziasmați de intenția festivalului, mai ales că noi vrem să fie un festival queer intersecțional și anti-capitalist pe cât posibil, anti-rasist și așa mai departe — nu doar un festival lgbt, ci unul cât mai inclusiv.
În ceea ce privește parteneriatele, nu am fost primiți cu reticență nici aici. Am primit finanțare de la AFCN, am avut destul de multă susținere de la ambasade și instituții culturale, mai ales că am primit film din țările pe care le reprezintă, plus sprijin de la Accept. Sponsori propriu-ziși n-am avut anul ăsta, având în vedere că suntem la început.
Am primit și puțin hate, dar în cuvintele Cristinei: „Trebuie să devenim mai populari ca să primim și mai mult hate”. Am mai primit câte un comentariu, pe aici, pe acolo, dar nimic relevant.
Apropo de inclusivitatea despre care vorbeam mai devreme, festivalul propune încă de la prima ediție tematici de discuție queer (și nu numai) foarte variate, cum ar fi: poliamoria, gender-fluidity, kink, munca sexuală, mental health, etc — Te aștepți ca pe viitor să se mai diversifice categoriile, avand în vedere ca termenul queer se resemantizează constant?
Am făcut un mic brainstorming cu Cristina legat de ceea ce am vrea să introducem ca tematici, și ne gândeam că ar fi mișto să avem filme din Europa de Est, sau din Balcani, pe queer global south, ar fi mișto și ceva pe intersecția dintre animal rights și queerness. Noi ne-am propus din start să luăm termenul queer ca pe ceva larg, non-normativ și anti-sistem, ne-am permis astfel să includem și chestii care nu sunt lgbt, dar care includ discursuri și reprezentări non-normative. Ar fi okay pentru noi să avem secțiuni pe animal rights, plant rights, chiar dacă nu sunt toate filmele cu persoane LGBT neapărat. De asemenea, ne-ar interesa și o categorie despre părinți, relația dintre copii queer și părinții lor. În fiecare an vrem să avem categorii diferite, deci clar se vor diversifica.
Tot legat de planuri de viitor și următoarea ediție a festivalului, hai să vorbim de format — ce fel de evenimente crezi că ar putea fi introduse în viitor pe lângă cele prezente deja (expoziția, discuțiile, proiecțiile, atelierele)? Cum crezi că se va dezvolta festivalul?
Încă n-am stabilit asta, din moment ce tocmai s-a terminat festivalul, dar deja lucrăm cu atelierul și chiar îl extindem, căci am primit finanțarea necesară. Vrem să îl transformăm într-o tabără de film. Așa participanții ar putea să se concentreze și mai mult, sub formatul unei rezidențe, una de 8-9 zile. Vor merge undeva în afara Bucureștiului, vor sta și vor face numai asta, vor avea parte de discuții cu trainerii în fiecare zi, iar pe timp de seară proiecții de film, iar în rest își vor face filmele. Partea asta din proiect e una dintre cele mai importante pentru noi, tocmai pentru a încuraja creația queer locală și din România. Dorim și extinderea pitch-ului, anul ăsta dând 2 premii: unul pentru un film cu tematică trans și un al doilea pentru un video-eseu despre pornografia gay românească. Încercăm să încurajăm mult producția queer, având în vedere că sursele de finanțare sunt foarte puține, mai ales dacă ești la primul film.
Prima ediție a festivalului Art200 a avut loc între 26 și 31 octombrie 2020. Mai multe detalii despre aceasta puteți vedea și citi aici și aici.
