Este 1945. Al Doilea Război Mondial doar ce s-a încheiat, legislațiile antisemite au fost anulate. Se joacă iar în limba idiș la Teatrul Barașeum, iar Teatrul IKUF își pregătește spectacolul de refacere – adică un fel de mașină a timpului care te poartă în urmă cu aproape 80 de ani. Sau Mansdorf – cel mai nou spectacol de la Teatrul Evreiesc de Stat.
O luăm cu începutul: puțin context, ca să fie clar pentru toată lumea, un fel de 5 minute de istorie cu Cezar. În 1941, actorilor evrei li s-a interzis să mai joace în teatre românești, așa că, din această cauză, a fost înființat Teatrul Barașeum (singurul teatru evreiesc din Europa care a funcționat pe tot parcursul războiului). După ‘45, ansamblul teatrului s-a dispersat, dar în același an a fost înființat Teatrul IKUF (Idișer Kultur Ferband), sub conducerea regizorului Iacob Mansdorf. În toamna lui 1948, acesta a fost desființat, iar în același an a fost înființat Teatrul Evreiesc de Stat – cel din ziua de astăzi. Cât despre idiș, trebuie să știi că este limba vorbită de evreii din Europa centrală și de est, și provine din germană: dacă știi nemțește, sunt șanse să înțelegi destul de multe în idiș.
Acum că avem contextul conturat, înapoi la spectacol: pornind de la un text și un concept regizoral semnate de Mihai Lukács, ni se prezintă o repetiție a trupei teatrului IKUF, adică alegerea unei piese pentru următorul spectacol. Se dezbate genul viitorului spectacol – ce ar vrea să vadă publicul, o comedie muzicală, ca să uite de atrocitățile războiului recent, sau din contră, o dramă, ca acele nedreptăți să nu fie niciodată uitate? Evident, și componenta lingvistică joacă un rol cheie – spectacolul va fi jucat în idiș, pentru a omagia tradiția evreiască, sau va fi jucat în română, pentru a atrage noi spectatori? Este luată în calcul chiar și posibilitatea montării unui spectacol pentru copii, dar în final nu te aștepta ca Mansdorf să îți răspundă la toate întrebările. Mai degrabă, el te ajută să formulezi unele al căror răspuns ține doar de tine.
Evident, nici aspectele financiare din acele timpuri nu sunt neglijate – întotdeauna, s-a vrut ca un spectacol să fie cât mai spectaculos posibil, dar cu un buget minim. Asta a fost (și este) mereu o piedică, căci așa cu spune și Esther: „Noi suntem artiști, asta e meseria noastră: noi nu știm să facem bani!”. Totuși, orice pentru artă și un text „bun”, nu? Cel puțin, asta e una din propunerile trupei IKUF: „Raisko, lagăr model: un reportaj dramatic în șapte tablouri”, scrisă în ‘45 de Maria Davidescu (supraviețuitoare la Auschwitz) și de Isaiia Răcăciuni (el fiind cel ce o propune pe actrița-dramaturgă lui Mansdorf). Deși doamna Davidescu și Mansdorf nu s-au întâlnit niciodată în viața reală, piesa e una reală – nu a fost montată niciodată, fie din cauză că nu a trecut niciodată de comitetul de cenzură, fie din cauza cerințelor greu de împlinit (o distribuție de 20 de actrițe și decoruri fabuloase).
Spectacolul e unul bilingv, doamna Davidescu fiind singurul personaj care vorbește preponderent în idiș, restul personajelor, pe lângă interacțiunile cu ea, vorbind româna (dar stai liniștit, spectacolul este supratitrat în română și engleză). Fascinantă este și scenografia: cu un număr limitat de locuri, publicul este poziționat pe scenă, pe gradene, în spatele orchestrei, iar actorii joacă în sala de spectacole și în avanscenă. Zic „fascinantă” pentru că acțiunea din piesă se întâmplă chiar în sala de spectacol a actualului TES, iar acest aspect e pus în valoare în cel mai frumos mod cu putință. Munca de cercetare din spatele producției s-a desfășurat în ultimii 4 ani, în text fiind prezente multe easter eggs din tradiția evreiască și din cea a teatrului idiș – referințele la Dibuk, o piesă fantastică scrisă de S. Ansky, sau numărul muzical din Vrăjitoarea lui Avram Goldfaden sunt doar câteva dintre ele.
Cu toate că dă numele spectacolului, Iacob Mansdorf nu e cel mai activ sau prezent personaj din întreg spectacolul, iar asta pentru că, de cele mai multe ori, spectatorii sunt Mansdorf – întregul spectacol se vede prin ochii regizorului Teatrului IKUF, iar perspectiva asta mi se pare că e un alt lucru inedit. Așadar, dacă ești la primele interacțiuni cu această cultură, istoria ți se pare fascinantă, ai vrea ca mașina timpului să existe cu adevărat sau doar vrei să încerci și altfel de teatru, Mansdorf este un spectacolul potrivit.
Următoarea reprezentație va avea loc sâmbătă, 17 iunie, de la ora 19:00.
Foto: Oana Monica Nae & Răzvan Leucea
