Pe o scenă aproape goală – o masă, patru scaune și un candelabru luminos ce evocă imagini biblice – se întâlnesc patru oameni sfâșiați de durere. Un cuplu (Mihaela Trofimov și Marius Turdeanu) și-a pierdut fiul într-un atac armat. Celălalt cuplu (Ofelia Popii și Richard Bovnoczki) este format din părinții celui care a comis atacul. Ambii băieți sunt morți. Rămân doar părinții și întrebările.
„MASS”, în regia lui Andrei și Andreea Grosu, o co-producție Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și unteatru București, este un spectacol de o simplitate formală copleșitoare, dar de o intensitate emoțională rară. Jucat în cadrul Festivalului Aproape din Baia Mare, spectacolul funcționează ca o disecție tăcută a durerii, o conversație fragilă, tensionată, în care fiecare replică ascunde o traumă, fiecare pauză e o rană.
Dialogul începe în registrul unui small talk chinuit, un protocol social între străini forțați să stea la aceeași masă. Însă dedesubt fierb furia, neînțelegerea, nevoia de sens. Spectatorul intuiește de la început că există o poveste devastatoare în spate, dar textul nu o livrează imediat – alege, în schimb, să lucreze pe dedesubtul cuvintelor, în gesturi, tăceri, priviri ocolitoare.
Când adevărul iese la iveală – că fiul Ofeliei Popii și al lui Richard Bovnoczki a ucis mai mulți colegi de școală, printre care și pe Evan, fiul celuilalt cuplu – discuția se transformă într-un ritual al durerii și al vinovăției. Întrebarea centrală – „De ce?” – e pusă obsesiv. Se caută explicații: bullying, singurătate, jocuri video, școală, lipsa de prieteni, tăcerile adulților. Se arată cu degetul spre profesori, spre medici, spre autorități, apoi, inevitabil, spre sine.
„Am crescut un criminal?”, întreabă mama (Ofelia Popii), într-o replică ce plutește în aer mult timp după ce a fost rostită. Interpretarea ei e de o sobrietate sfâșietoare, cu un amestec dureros de demnitate și culpabilitate. Richard Bovnoczki construiește un tată care pare la început detașat, dar care își lasă vulnerabilitatea să iasă la suprafață treptat, ca un abis care se cască sub pași aparent siguri.
Mihaela Trofimov și Marius Turdeanu, în rolul părinților îndoliați, joacă în registrul reținerii – resemnarea, furia și fragilitatea lor devin la fel de tăioase ca un strigăt. Ei nu caută răzbunare, ci o formă de înțelegere – chiar dacă înțelegerea nu aduce nici liniște, nici consolare. Doar puțin sens.
„MASS” este mai mult decât un text – e un ritual. O liturghie inversată a durerii lumești. Titlul e polisemic: mass ca slujbă religioasă, ca „masă” unde se adună cei lăsați în urmă, dar și mass shooting, o tragedie care a devenit rutină macabră în actualitatea globală.
Textul deschide o conversație necesară și în România. Aici, bullyingul e ignorat, suferința adolescenților e banalizată, iar cazurile de sinucidere sau violență juvenilă – tratate cu superficialitate. MASS devine astfel nu doar un spectacol de teatru, ci un avertisment, o oglindă în care trebuie să avem curajul să ne privim.
Scenografia semnată de Vladimir Turturica susține această sobrietate cu eleganță. Cerul luminat cu scene biblice plutește deasupra celor patru, ca o judecată divină mută, dar inevitabilă.
Este un spectacol despre pierdere, despre vină, despre imposibilitatea de a înțelege cu adevărat răul – și totuși, despre nevoia de a vorbi despre el.
