Cea de-a cincea ediție a festivalului de scurtmetraj Arkadia Shortfest vine cu o reinventare a conceptului propus până acum, anume un festival de film organizat într-un loc neconvențional, schimbând obișnuitul spațiu de desfășurare al fabricii Camexip cu plaja Corbu. Ca în anii anteriori, există o competiție internațională de film studențesc unde sunt prezentate scurtmetraje realizate recent de tineri regizori, decizie curatorială menită să crească vizibilitatea unor intenții și direcții cinematografice pe care cineaștii debutanți le adoptă.
Vorbind despre direcții și intenții cinematografice pe care filmul studențesc prezent în selecția Arkadia Shortfest le înaintează anul acesta, cel mai relevant subiect rămâne „Misterul unui caz simplu” (r: Vera Surățel), scurtmetraj ce se prezintă în genericul introductiv drept o „comedie nostalgică”. Filmul este cuprins de două generice de animație (realizate de regizoare) care funcționează drept coperte, iar acțiunea se învârte în jurul unui cuplu căsătorit, Grișa (Mihai Călin) și Eliza (Ioana Abur), în momentul în care bărbatul îi dă de înțeles soției că e îndrăgostit de vecina lor (Nicoleta Hâncu). Comicul este introdus încă de la începutul filmului de personajul lui Mihai Călin și de o întâlnire plănuită de el cu vecina de care e îndrăgostit. Grișa este un stereotip al comediilor romantice – bărbatul cu comportament infantil, stângaci și simpatic care va detensiona orice moment intim cu femeia de care e îndrăgostit (în cazul acesta două femei).
În momentul în care Grișa intră în casă, însă, se renunță la comic și se introduce premisa nostalgică. Armonia casnică pe care Grișa și Eliza (alintată „Liz” pe parcursul filmului) le conturează o intimitate de cuplu aproape idilică transpusă într-un schimb de close up-uri cu grimase. Un prim moment în care această armonie casnică este zbuciumată este cel în care Grișa află că Eliza lucrează la o rochie pentru vecina lor. La puțin timp după conturarea intimității de cuplu se revine la comic, de data aceasta printr-o pană de curent anunțată cu câteva secunde înainte la televizor (o emisiune fictivă din care auzim știri prezentate pe un ton ironic bășcălios). Momentul căderii electricității coincide cu momentul în care vecina de care Grișa este îndrăgostit scoate un țipăt, lucru care îl îngrijorează pe bărbat. Faptul că este blocat între dorința de a își proteja soția de vestea că este îndrăgostit și cea de a vedea dacă vecin este în siguranță (plus confuzia generată de glumele care se fac pe baza naturii sexuale a țipătului în momentul în care Grișa anunță că a văzut un bărbat ieșind din apartamentul vecinei) conduc spre un moment de introspecție vizuală în care se folosesc lumini neon, mișcări de cameră ce imită privirea debusolată și apropiere de personaje, zgomote stridente de natură sexuală în fundal și râsetele sau întrebările retorice ale Elizei și ale altei vecine aflată în vizită pentru a potența confuzia.
Ulterior, după ce momentul de introspecție al lui Grișa dispare, se revine la armonia de cuplu, mai exact la un alt schimb de cadre apropiate cu grimase și, de data asta, însoțite de un voice over care înlocuiește vocile personajelor, mimând un dialog al gesticii din care aflăm că Eliza a înțeles despre ce e vorba și, de comun acord, se revine la armonia de cuplu însoțită de amărăciune.
Discursul cinematografic pe care Vera Surățel îl construiește este inteligibil și i se poate alcătui o legendă clară, de la cadrele strânse până la cele pseudo-haotice însoțite de lumină neon, însă nu într-un mod care l-ar face previzibil sau mai puțin eclectic; „Misterul unui caz simplu” rămâne o inteligentă și jovială deconstrucție a intimității de cuplu.
