Circuit NAG by bike
Dacă nu știți deja, Noaptea Albă a Galeriilor este vineri, 6 octombrie! Și pentru că în București s-au strâns anul acesta 73 de locuri de expoziție, știm că poate fi greu să alegi traseul perfect care să te facă să simți că ai văzut cât mai mult din ce e de văzut și care să nu te epuizeze de energie înainte de final.
Asta știu și Adevărații VeloPrieteni și de aceea au compus un traseu pentru bicicliștii exploratori ai NAG.
Se pornește de la Rezidența BRD Scena9, adică tocmai din buricul pământului, pentru că aici are loc expoziția „O călătorie spre buricul pământului – Expoziție-focus Petrila”, o expoziție care reunește „pentru publicul vizitator nu doar fragmente din cele trei muzee – Muzeul Mamei, Muzeul Instalatorului Român și Colonia Literară Petrila -, o arhivă de imagini fotografice animate, intervenții și intervenții artistice, ci țese, în cele șase încăperi, povești despre noi toți, povești care râd cu noi, râd de noi, plâng și ne spun poezii sau hohotesc confuzia unei istorii recente.”
De aici, plecăm către Laborna, unde găsim „LABORNA & Friends/ V / Moartea”, o expoziție de grup, o arhivare colectivă, de data aceasta despre moarte.
Urmează „Țara albă. Costică Acsinte”, la Artera. Aici ne întâlnim cu Ada Solomon (producător de film), Adrian Buga (istoric și critic de artă, consultant al Casei Majestății Sale Regelui Mihai I al României) și Popescu Mario-Cezar (îngrijitor al plăcuțelor din Colecția Costică Acsinte), între 20:00 – 00:00, să stăm la discuții.
La Galeria Posibilă vedem „Selecție personală: 2014. 2015. 2017”, unde urmărim rezultatul proiectului cu același nume, inițiat de Galeria Posibilă. Fiecare participant a avut la dispoziție o selecție de 2000 de fotografii anonime, copiatoare și topuri de hârtie. Astfel, puteau să își creeze propria carte, după firul narativ dorit. De Noaptea galeriilor, participanții sunt invitați să ridice cărțile realizate, iar vizitatorii să le răsfoiască.
După arhive urmează o incursiune în lumea plantelor, cu expoziția „Miron Schmückle | Non saturatur oculus visu”, la Galeria Anca Poterașu. Schmückle este un botanist, căruia „îi place tot atât ca farmecele lumii plantelor să fie prezentate privirii încântate, cât şi să fie sistematizate cu competenţă. Astfel, splendida sa lume a mugurilor, florilor, frunzelor, tulpinilor, lujerilor, rădăcinilor şi tuberculilor îşi face intrarea în grupuri de lucrări” (Fragment din textul curatorial de Dr. Hans-Werner Schmidt).
Am ieșit din lumea plantelor și am ajuns într-un hub de creație, la ArtHub mai precis, unde, în cadrul expoziției „Parcela”, expun artiștii membri ai hub-ului: Elena Andrei, Anca Boeriu, Angela Bontaș, Mircea Dobrescu, Cristina Iacob, Andrei Jindiceanu, Tudor Luba, Luminița Mihai, Sofian Monumene și Laurențiu Năstasă, Maia Ștefana Oprea, Irina Petreanu, Răzvan Radu (+ atelier deschis), Nona Șerbănescu, Anamaria Tudor, George Vasilescu, Samir Vancica (+ atelier deschis), Wams (+ atelier deschis).
La Galeriile Carol, „Heads”, Dragoș Neagoe intervine asupra unor portrete clasice antice, le deformează și degradează creând astfel noi forme vizuale.
„Dernier Cri 18+” e următorul stop pe listă, la Carol 53. Vedem benzi desenate experimentale și design graphic deviant.
Dragoș Hanciu, în schimb, ne aduce dorul de casă și nostalgia prin proiectul său „Hometown”, direct în Ap.1.
Atelier 030202 înseamnă „INCREAT” de Noaptea galeriilor. O „instalație pentru cuvintele dinainte de cuvinte”, „o sculptură suspendată formată din aproximativ 60 de kilograme de cuie ruginite, îndoite, recuperate din diverse construcții și obiecte vechi din Franța, Grecia și România”. Intrați pe propria răspundere!
Traseul Velo continuă cu Victoria Art Center, unde vedem „Interioare”, expoziția artistei Arantxa Etcheverria și vorbim despre simboluri, despre uși, despre mirare și fixații ideologice.
La MNAR are loc expoziția „Ion Grigorescu: Opera Pictată 1963 – 2017”, unde vizitatorii au ocazia să vadă peste 80 de lucrări realizate de artist.
Urmează Galateca, cu trei expoziții: „DOI”, a artiștilor Dana Constantin și Marcel Bunea, care propun o „instalație site specific” ce explorează „posibilitățile coexistenței a două entități artistice într-un singur demers și obiect estetic.” „REconstrucție sentimentală”, a Ancăi Boeriu, o „construcție și reconstrucție – în metamorfozarea gravurii în sculptură”. „Arta la intrare”, este ultima expoziție Galateca, o expoziție de grup, realizată în cadrul proiectului cu nume omonim, coordonat de Anca Boeriu, inițiat de Asociația Neo Art și Galeria Galateca.
La Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, la expozițiile „BITZAN.carte-obiect 79-97”, cu „cele mai relevante 45 cărți-obiect create de artistul Ion Bitzan” și „Gheorghe Fikl – La Grande Guerre”, unde artistul va expune picturi în ulei care aduc în discuție umanitatea în relație cu războiul și eroismul său aparent.
Iar apoi ne oprim la H’Art Appendix, unde are loc expoziția ”Intersecție”, a Virginiei Toma, un amestec perfect de geometrie și forme pure.
Și în momentul în care simți că încep să te lase picioarele ajungi la DIPLOMA, la Palatul Știrbei și uiți de tot. Pentru că aici sunt reunite diplomele artiștilor absolvenți din anul 2017, rezultând într-o expoziție eclectică și foarte reușită.
La Galateea se întâmplă „Regăsiri”, cu artiștii Nciolae Moldovan & Gloria Grati. Vedem obiecte din ceramică, care mai de care și ajungem și la
A5, unde are loc expoziția „București, straturi și perspective. Între realitate și ficțiune, între literatură și arhitectură – #1”. Pornind de la studiul Bucureștiului în literatură și, mai ales, de la lucrul arhitectului B. Ioanide, se formează o nouă poveste a orașului.
Ne apropiem de final, dar nu înainte de a ne opri la Mobius, unde Claudia Brăileanu expune „Deviations”, lucrări despre o „estetică mecanică, ce are la bază elemente care vin din structura matematică, aparent inflexibilă, tehnică, plină de semnificații rigide”.
La Simeza sunt „REconstituiri”, curatoriate de Mircea Roman și Anca Boeriu.
Și facem ultima oprire la Galeria H’art, „Mater” de Róbert Köteles. ”Lumea din jurul meu este foarte densă și îmi imaginez că, la baza acestei lumi vizibile, există o logică. De aceea spun că lucrările mele au o structură logică de pornire.” (Róbert Köteles).
De aici se revine la Rezidența BRD Scena9, la odihnă, taifas și, pentru cine mai are energie, (încă) un pahar de vin nocturn.
*Participanții sunt rugați să vină cu bicicletele personale
**În funcție de condițiile de vreme și de dorințele participanților, programul poate suferi mici variații
***Nu uitați să downloadați aplicația NAG 2017 pentru toate noutățile și informațiile evenimentului