La începutul lui decembrie 2023 am dat o fugă până în Timișoara pentru Dracula Film Festival. Pe lângă filme și evenimentele adiacente filmului, Timișoara se pregătea cu mare fanfară să își termine anul drept Capitala Culturală.
Intrați acum în 2024 și cu ștafeta preluată de alte trei orașe din Europa, merită să imortalizez diversitatea evenimentelor culturale care au dat culoare cu adevărat acestui titlu temporar.
Într-una dintre zilele petrecute la Timișoara, am avut ocazia să trăiesc expoziția Individual Compus, care a funcționat pentru mine ca un portret al orașului, conturat cu artă contemporană din tavan până în podea. Interviul a avut loc după încheierea expoziției.
Pentru a înțelege acest organism viu al artei contemporane românești, am vorbit cu Alex Radu (unul dintre curatorii expoziției și fondator al /SAC – Spaţiul de Artă Contemporană) despre rolul artei în raport cu vizitatorul, Timișoara ca centru de creație și efectele expozițiilor asupra artei.
Sorana Gurău: Prima mea întrebare este despre expoziția Individual Compus, căreia tocmai i s-au închis porțile. Care este relația ei cu Timișoara?
Alex Radu: Expoziția colectivă Individual Compus este făcută pentru Timișoara, site-context specific. Am început de la ceea ce am găsit noi impresionant și cu însemnătate în acest oraș, respectiv aceste curți interioare superbe care alături de piețele conectate între ele prin străzi pietonale creează țesutul central al Timișoarei. Noi de aici am învățat cât mai multe lecții și am căutat să surprindem elemente definitorii ale locului.
Timișoara a fost Capitala Culturala in 2023, deci apar noi probleme despre ce înseamnă centru, ce înseamnă a fi în centrul unui oraș care devine temporar centru cultural. Ne-am întrebat cum se schimbă această dinamică și ce schimbă această dinamică în compozițiile de elemente ale orașului.
Pentru că ideea principală a expozitiei începe de la conceptul de compoziție și ce ar mai putea însemna astăzi, într-o lume care tinde mai curând să ne divizeze, să ne polarizeze. Expoziția devine astfel atât un prilej conceptual, cât și unul de a realiza mai ușor o astfel de expozitie din prisma artiștilor locali și celor internaționali invitați.
Un alt lucru care o leagă foarte mult de Timișoara este clădirea, unul dintre cele mai vechi spații rămase în picioare din oraș a devenit un spațiu expozițional generos. Clădirea urmează să fie transformată în muzeu, deci se află mai degrabă într-un moment de tranziție. Clădirea poate fi descrisă ca un spațiu liminal conectat direct la piață printr-un gang – care constituie o continuare a pieței în interior și o absoarbe în expozitie. E o intersecție a multor elemente care conectează expoziția conceptual și arhitectural într-un singur moment. Eu folosesc des, într-adevăr, cuvântul context, dar el se refera la absolut tot: loc, istorie, moment și toate aspectele specifice care-l definesc.
Sorana Gurău: Cred că și persoanele din spatele expoziției intră în ideea de context. Ai menționat că mai mulți artiști din Timișoara au participat la expoziție…
Alex Radu: Fiind în Timișoara, ne-am dorit să folosim expoziția și ca un prilej de a descoperi artiști. Asta a fost una dintre preocupările noastre: de a-i găsi, de a vorbi cu ei, de a construi un dialog pe termen lung. Ne-am dorit mult să prezentăm artiști care poate nu au fost atât de căutați în prima parte a anului pentru că noi trăim, cum spuneam, într-o lume a diversității care nu se anuleaza. Nu exista doar artiștii deja consacrați sau doar un singur oraș. Sunt foarte mulți artiști foarte buni care au ceva de spus și care contează.
Pentru mine, o expoziție nu înseamnă numai o relație profesională cu artiștii, înseamnă și o relație personală. A lucra cu artiști într-o expozitie de grup înseamnă totodată a știi foarte bine care sunt preocupările lor, gândurile lor pentru viitor și despre prezent. Asta necesită foarte multe discuții, foarte multe dialoguri provocatoare de descoperire și de armonizare. Și așa a început colaborarea, cu sprijinul lui Mihai Toth, care a fost ancora noastră încă de la început și care ne-a ajutat în descoperirea celorlalți artiști.
Sorana Gurău: Ai putea să dezvolți puțin gestul de a evidenția caracterul liminal al spațiului prin a picta totul de la tavan pana la podea într-o singura culoare.
Alex Radu: La fiecare întrebare și la fiecare tip de alegere există mai multe răspunsuri coerente, care nu se bat cap în cap și care ne-au condus la același rezultat. Unul dintre motive a fost acela de a răsturna convenția tavan/perete/podea pentru a putea fi un spațiu cu adevărat imersiv, un spațiu în care să percepi lucrurile ca într-o instalație unitară. Sigur, în egală măsură, culoarea unică e asemenea lumii unice în care trăim și în care intrăm în aceste relații de interdependență și interconectare.
Al doilea motiv era intenția de a aduce piața și culorile din spațiul public în expozitie. Și atunci am ales aceste doua culori puternice – turcoazul și oranj pentru secțiunea de accesibilizare de jos, în care sunt prezentați toți artiștii și practicile lor.
Spațiul de accesibilizare Atlas, cel oranj, este izolat de spațiul de sus, dar legat de același gang. Acest spațiu a fost folosit atât ca centru de proiecte pentru expoziția inaugurală, cât și de Bienala Art Encounters. Două expoziții mari, de anvergura internațională au folosit spațiul fără o soluție de accesibilizare.
Soluția de acum prevede o alternativă pentru persoanele cu dizabilități, precum cei 8000 de oameni cu dizabilități înregistrați anul trecut în Timișoara, un număr considerabil (și probabil mai mic decât cel real). În plus, spațiul deservește părinților cu cărucioare, cu copii mici, oricăror persoane care nu aveau abilitatea de a urca pe scări. E un exemplu de accesibilizare – soluția noastră a fost una generală și minimala de accesibilizare a unor astfel de spații istorice unde nu se poate interveni cu ceva mai amplu și, în consecință, costisitor. Rampa a fost făcută strict din fonduri proprii.
Sorana Gurău: Există reacții neașteptate pe care le-ați primit din partea vizitatorilor expoziției?
Alex Radu: Absolut! Întotdeauna primim reacții neașteptate. Unul dintre artiștii din Timișoara chiar are un întreg proiect în care a strâns aceste reacții variate. Când creezi un astfel de proiect cu acces gratuit într-una dintre cele mai importante piețe din Timișoara, te poți aștepta la un moment dat se depășească 25.000 de vizitatori, ceea ce o face una dintre cele mai vizitate expoziții. Sigur, nu se compară cu expoziția care reunește lucrările lui Brâncuși, care probabil că până la sfârșitul anului o să treacă pragul de 100 de mii de vizitatori.
E normal ca în rândul a 25 de mii de oameni să ai parte de toate reacțiile – un evantai de reacții. Și sigur ca ele sunt extrem de importante pentru noi. O expoziție e un organism viu și oamenii interacționează în foarte multe feluri cu el.
Sorana Gurău: Care sunt subiectele care te interesează ca cercetător al artei?
Alex Radu: Cercetarea mea este una multidisciplinară. Mă preocupă tot ce este conex designului și arhitecturii de expoziție, tot ce e conex istoriei ideii de expoziție de grup și, de asemenea, mă interesează preocupările contemporane super actuale din punct de vedere curatorial. Pentru mine fiecare expoziție, de fapt e un next step al cercetării mele colaborative, împreună cu artiștii, cu ceilalți membrii din echipa cu care lucrez.
De exemplu, expoziția de acum este într-un fel continuarea expoziției pe care am făcut-o anul trecut la Malmaison și care se numea Anul trecut la Malmaison. Asta se întâmpla când clădirea Malmaison devenise gazda unei noi comunități artistice, un moment relevant, de tranziție, în istoria locului. Moment extrem de important nu numai pentru clădire, dar și pentru scena bucureșteană de artă. Aceste comunități, în momentul în care se formează, dinamizează scena artei și turismul cultural.
Există un fel de critică instituțională greșită după părerea mea care spune că Fabrica de Pensule și Centrul de Interes din Cluj nu au supraviețuit. Știm acum de ce ele nu au supraviețuit, pe lângă luptele de putere. Întotdeauna intervine și ideea de patronaj. Când comunitatea nu deține spațiul, ci altcineva din exterior, regulile și ordinea pot fi schimbate subit. Malmaison nu ține de Ministerul Culturii, ci ține de Ministerul Economiei, de unde vin presiuni total aberante pe acel spațiu. E un context complicat. Asta nu e o problemă a comunității, ci e o problemă care vine din partea celor care dețin spațiul. Indiferent cât vor rezista aceste comunități, ele sunt incredibile, au un efect incredibil de dinamizare în scenă ceea ce contează.
Fiecare expoziție vine după o altă expoziție. Din punctul meu de vedere, lucrurile au început cu expozițiile pe care le făceam la Aiurart, cu mult timp în urmă. Apoi am făcut o expoziție la Timișoara în Cazarma U, la prima ediție ArtEncounters, Expozitia Inner object in outer spaces / Inner spaces in outer objects. A fost prima punere în scenă a unei expoziții de grup într-un alt fel spațiu, dar care teoretiza deja ce înseamnă ideea de spațiu de expoziție. Altă expoziție importantă a fost la ARCUB odată cu ocazia împlinirii a 10 ani de NAG (Noapte Albă a Galeriilor) și se numea Memory Leaks. Ea a ajuns la 800 de metri de spațiu expozițional, care a găzduit peste 30 de artiști.
Aș putea să scriu pe acest subiect, dar nu asta fac, eu fac expozițiile. Mie îmi place să construiesc aceste contexte în care, împreună cu diferite echipe, punem în scenă expoziții. Fiecare astfel de expoziție dezvoltă cercetările noastre personale.
Sorana Gurau: Ce ne mai poți spune despre scena expozițională din Timișoara și ce recomanzi de vizitat acum că s-a terminat anul în care orașul a fost Capitală Culturală Europeană?
Alex Radu: Mă bucur că Individual Compus a existat în paralel cu expoziții foarte diverse – cum ar fi expoziția curatoriată de Călin Dan si Celia Ghyka, Kunsthalle Bega și (îmi pare rău că s-a închis) platforma expozițională Cazarma U.
Și la Faber a fost în toamnă o expoziție importantă – Performing 89 – realizată de Institutul Prezentului. Poți să vezi o diversitate incredibilă în expozițiile din Timișoara. Operele Ioanei Nemeș au fost expuse la ArtEncounters în Rituals, Keepers and Storms. Fiecare expoziție de-aici reprezintă și un alt mod de a curatoria.
Și să nu uitam mica bijuteria din centrul Timișoarei, Expoziția Brâncuși. Acolo nu e vorba doar de Brâncuși. În orice muzeu important de artă modernă există cel puțin un Brâncuși, dar ce e important aici e selecția de imagini și de elemente alăturate, discursul pe care îl simți în această selecție de fotografii. Doina Lemny, curator și istoric al lui Brâncuși, este incredibilă, a creat un parcurs fermecător pentru lucrări. S-a închegat o narațiune care nu poate exista și nu poate fi înțeleasă când lucrările sunt disparate în muzee din jurul lumii. O expoziție se dovedește a fi și un mod de a spune povești, nu doar de a expune niște lucrări.
Individual Compus
O expoziție cu: 111invers1 (Mugur Grosu & Lumi Mihai), Allienim (Ileana Moro & Marius Rițiu), Florin Arhire, Olivia Berckemeyer, Marie Bovo, Kerstin Brätsch, Mirela Cerbu, Nicolae Comănescu, Radu Comșa, Iulian Cristea, Călin Dan, Wim Delvoye, Eduard Gabia & Valeriu Borcoș, Vlaicu Golcea, Dimitrie Luca Gora, Dumitru Gorzo, Alex Higyed & Andreea Ioniță, Gregor Hildebrandt, Oda Jaune, Ioana Joa, Alicja Kwade, Radu Manelici, Andreea Medar, Tudor Mutrescu, Adrian Florin Pop, Laure Prouvost, Marius Rițiu, Juliette Sturlese, Mircea Suciu, Mihai Toth, Ecaterina Vrana, Jorinde Voigt, Tomasz Wendland, Thomas Zitzwitz
Curatori: Alex Radu, Thomas Zitwitz și echipa curatorială /SAC: Justin Baroncea (design expozițional), Maria Ghement (design expozițional), Elena Stanciu (director expoziție)
Eveniment organizat de /SAC @ Comandamentul Garnizoanei Timișoara
Ilustrație de Filip Stan
