O seară de blues american cu AG Weinberger

Avatar
noiembrie 26, 2016
2 min read

Pe 20 noiembrie, AG Weinberger a concertat la Constanța, în Club Doors. Trebuie să recunosc, nu știam mai nimic despre artist înainte de a urmări spectacolul oferit de acesta, decât că este foarte cunoscut în afara țării și, din acest motiv, concertează rar în România. Mai mult de atât, eu și blues-ul avem doar ciocniri accidentale, sporadice, iar aceasta a fost una dintre ele. Am fost, deci, cu mintea deschisă și așteptând să fiu surprinsă, ceea ce am și fost.

Clubul plin de oameni nerăbdători. Voci șoptite acoperind clinchete de pahare. Luminile se sting, iar AG Weinberger apare pe scenă mai repede decât era așteptat. Concertul a început rapid, sunetele atente ale chitării captând atenția și interesul publicului încă de la început. Weinberger, chitarist și, în cazul unelor piese, solist, este însoțit pe scenă de doi basiști ( Virgil Popescu și Barabás Tamás), toboșarul Titi Herescu, iar clapele strălucesc sub degetele lui Puiu Pascu. Piesele lungi sunt ca niște povești în sine, în care chitara este personajul principal, narându-și viața în ritm de blues și susținut pe parcurs de celelalte instrumente care au, bineînțeles, momentul lor de glorie. Vocea groasă, răgușită a solistului intervine strategic, contrastând cu sunetul fluid al muzicii, iar localul împrumută aerul New York-ul anilor `50. De-a lungul concertului, Weinberger vorbește despre blues, despre istoria acestuia și despre viața lui ca artist. Într-un moment de sinceritate, ne mărturisește iluzia visului american pe care a trăit-o pe propria piele și dezastrul inevitabil pe care aceasta o provoacă. Susține că este devotat ”demnității vocației”, o cale de pe care nu se mai poate îndepărta nici dacă ar vrea. Concertul se încheie măreț, cu un boogie susținut impecabil la pian.

AG Weinberger

Am fost plăcut surprinsă de atmosfera relaxată, dar plină de pasiune a blues-ului și am cumpărat cel mai nou album al artistului, Mighty Business. Când am ajuns acasă, m-am interesat despre AG Weinberger și am aflat că inițial era chitarist de muzică rock, începându-și cariera în blues în `86. Încă din 90 a început să cânte înafara țării, iar  în 2000 și-a început turneul în America. În 2006 a apărut primul album al unui artist român de blues produs în totalitate în State, și anume Nashville Calling. Prin urmare, este considerat un ambasador al blues-ului american în România.

Până voi avea din nou ocazia să experimentez blues live, voi asculta acasă și sper ca ciocnirea mea cu acest gen muzical să fie mai mult decât o coincidență. Oricum ar fi, momentul de duminică seară nu va fi uitat prea curând.

Categorii:
Avatar
Ingrid Enache

Cele mai noi articole

G Read More

Teatrunoiembrie 24, 2023

GenF și Lunea la Pod – două inițiative culturale la început de drum. Bi-interviu cu Andrada Ionescu și Teodora Moscal

Andrada Ionescu și Teodora Moscal îmi sunt persoane dragi și, spre fericirea mea, îmi sunt prietene. Am vrut să stau de vorbă cu ele pentru […]

T Read More

Teatrunoiembrie 20, 2023

Tradiții vs TikTok: un battle show original

Sau cel puțin inedit, contextualizat în cea mai nouă producție a Companiei de teatru feminist rom Giuvlipen, în colaborare cu Teatrul Dramaturgilor Români. Virală pe […]

S Read More

Teatrunoiembrie 14, 2023

Sidy Thal: nishtu kein farfaln

E 1938. La începutul anului, Disney lansează Albă-ca-zăpada și cei 7 pitici chiar în aceeași lună în care Al Treilea Reich invadează Austria. În timpul […]

g Read More

Teatrunoiembrie 11, 2023

10 gânduri despre 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia

Anul trecut, pe vremea asta, mă întorceam acasă de la facultate, timp de un weekend, pentru că nu voiam sub nicio formă să ratez premiera […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie