Dacă nu ați aflat deja, pe 15 martie începe o nouă ediție festivalului internațional de documentar și drepturile omului One World Romania. Timp de 10 zile, în diverse locații din București (Apollo 111, ARCUB, Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Londohome, Point, Institutul Goethe, Q Club, Cimemateca Union) vor rula peste 90 de filme în diferite secțiuni. Tema centrală din acest an este dedicată conceptului „democrație”: ce s-a schimbat în cei 30 de ani de democrație în România și Europa de Est? Fără să-și propună o analiză punctuală, festivalul deschide discuții referitoare la sistemele politice actuale și la felul în care ele reprezintă de fapt sistemul democratic.
Filmele care intră în competiție sunt divizate pe categorii. Înainte de festival, ca să știți la ce să vă așteptați (dar fără spoilere, căci nu-s sănătoase și vă ucid entuziasmul) vă recomand una dintre ele, care mi-a atras atenția din prima.
Cele patru filme din grupajul Noi posibilități arată, fiecare în felul lui, cum putem să ne păstrăm integritatea în situații delicate și să semnalăm în diferite contexte nereguli în fața societății. Nu e o noutate; între om și societate relația de „supunere” începe să se disperseze. Asta se întâmplă acum mai ales în zonele unde există conflicte de tip război civil sau conduceri de tip dictatură, care nu permit pe deplin manifestarea libertății de expresie. Așa cum se știe, în lupta pentru putere politicienii nu au ezitat niciodată să treacă peste lucruri care țin de principiu în favoarea unora pe care ei le consideră cu adevărat „importante”. Fie că ideologicul sau religiosul preiau prim-planul, ele devin toxice în momentul în care își depășesc rolul de parte a societății și devin centrul ei.
Primul film, Chaco (Argentina, Italia, Elveția, 2017) este chiar expresia acestui tip de luptă cu societatea. Când Daniele Incalcaterra primește moștenire de la tatăl său o bucată de pământ în Paraguay, preferă să-l înapoieze tribului Guarani Nandeva , cel căruia îi aparține de fapt. În calea sa se află tocmai statul, prin intermediul politicienilor care doresc defrișarea spațiului. Pe lângă acest subiect central, mai interesant este modul în care reacționează băștinașii, ce îi reproșează ei lui Daniele și cum ar rezolva ei situația. Medierea pe care el o încearcă între el și stat se arată extrem de anevoioasă. Vă las să descoperiți dacă și cum se realizează ea.
Divizarea (Spania, 2017) vorbește despre aceeași divizare stat-populație, în ce-i privește pe cei care nu au unde să locuiască în altă parte decât în imobile închiriate de stat. În urma vânzării acestora, oamenii riscă să-și piardă chiar și echilibrul fragil în care se găseau până atunci. Cele două figuri centrale ale filmului sunt Isabel și Dolores, care sunt hotărâte să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a nu ajunge în stradă. Interesante sunt aici metodele la care ele apelează, de la cele de natură juridică până la ultime soluții, cum ar fi expunerea situației în mass-media. Acest gen de manipulare pe care ele ajung să o practice ne face să ne dăm seama de fapt de imaginea pe care statul vrea să o conserve, și ce are el de apărat de fapt.
Următorul film este Kinshasa Makambo (Republica Democrată Congo, Franța, Elveția, Germania, Quatar, Norvegia, 2018), unde vedem cât de departe pot merge politicienii când puterea nu mai este pentru ei ocazională, ci tinde să devină eternă. Președintele Republicii Demorate Congo vrea să încalce constituția pentru a candida a patra oară la președinție. Cine i se opune, și cum, aflați pe parcursul filmului. Iar dacă ne gândim puțin, acest tip de situație nu (mai) e o raritate… iar interesante sunt tocmai mijloacele de contracarare a unui astfel de comportament.
Încă înregistrăm (Libia, Siria, Franța, Qatar, Germania, 2018) abordează unul din cele mai acute subiecte ale actualității mondiale: războiul civil din Siria. Să facem însă un exercițiu de empatie. Trecând de „partea cealaltă a baricadei” descoperim viziunea autentică a doi activiști care caută să înțeleagă și ei mai bine cum le e distrusă țara, și care sunt mizele din spatele acestei situații. Mi s-a părut un bun exercițiu de înțelegere a unei situații care de multe ori ne e prezentată sub ambalaje diferite, în funcție de sursă și de o retorică care de multe ori e aservită unui anume scop.
Aceste patru filme ale secțiunii Noi posibilități mi-au atras atenția atât prin ideea lor comună, cât și prin ceea ce le diferențiază. În toate putem să vedem clar delimitată acea linie de demarcație între societate și om, precum și situațiile în care puterea devine toxică atât pentru cei care o practică, cât și pentru cei care ar trebui să i se supună. Pe lângă acest lucru, ceea ce mi s-a părut și mai interesat este prezentarea spațiilor în care aceste lucruri se petrec („ieșirea” din Europa, pe care o propun cele trei filme, mi s-a părut mai mult decât binevenită), dar și diverse categorii de grupări despre care nu știam decât vag cum funcționează (mă refer aici în special la situația băștinașilor din Chaco).
Indiferent de secțiune, vă recomand să mergeți la festival, unde veți găsi diverse teme de actualitate în producții care aduc în prim-plan nu atât cinematografia europeană, ci mai ales pe cea mondială. Programul proiecțiilor îl găsiți pe site-ul festivalului, iar bilete puteți achiziționa de pe site-ul Eventbook.
See u there! 🙂
