Ce faci când ești psihoterapeut și nu-ți ajung pacienții din viața reală? Scrii o carte (sau mai multe) unde întâlnești două mari personalități din secolul XIX.
Lui Irvin Yalom i-a plăcut literatura de când se știe, dar la presiunile familiei optează pentru o carieră medicală și ajunge un psihoterapeut eminent. Pe la vreo 60 ani și după multe lucrări scrise pe tema psihoterapiei, revine la iubirea lui de-odinioară, literatura, și publică Plânsul lui Nietzsche, un roman unde îi aduce laolaltă pe Friedrich Nietzsche și Josepf Breuer. Pentru neinițiați în ale psihologiei, Breuer a fost cel care a pus bazele psihoterapiei, dezvoltată mai târziu de Freud și este cunoscut pentru că a avut niște relații nu foarte profesionale cu una dintre paciente.
Cartea începe în Veneția unde Breuer o așteaptă pe Lou Salomé, și ea tot din aceeași branșă. Aceasta încearcă să îl convingă pe doctor să îl accepte pe Nietzsche, care îi era bun prieten, ca pacient, pentru că suferea de migrene cumplite și alte dureri pe care niciun alt doctor din toată Elveția, Italia și Germania nu a putut să i le vindece. Într-un final, acesta se lasă convins, spoiler alert. De fapt, nu aș spune că a fost un spoiler, pentru că nu despre asta e cartea; nu acțiunea e importantă, ci relația terapeut-pacient și cum evoluează ea, schimbul de idei dintre cei doi, angoasele și frământările de conștiință, visele și modul în care unele lucruri te influențează pentru totdeauna.
Lipsa acțiunii propriu-zise nu plictisește, dialogurile sunt captivante și interesante, iar personajele sunt realist construite. Atât de realist, încât îmi permit să cred că îl cunosc pe Nietzsche foarte bine și dacă eram contemporani, am fi fost cei mai buni prieteni/ parteneri de overthinking.
Când am citit cartea asta, am uitat de foame, de sete, m-am refugiat în munți unde am trăit ca un sihastru doar din hrana minții. Exagerez, nu m-am ridicat din pat, dar așa m-am simțit, de parcă am trăit într-un alt plan al existenței, unde activități cotidiene precum spălatul vaselor, plătitul facturilor sau cumpăratul hainelor online mi se păreau inutile. Ce rost are să duci o existență banală când viața nu are sens?!
