O actriță, o regizoare și o producătoare de film. Aceleași întrebări, perspective diferite. Un material despre filmul românesc și ce înseamnă să lucrezi în industrie cu Olimpia Melinte, Roxana Stroe și Gabi Suciu. Așadar, să-i dăm drumul.
- Ce înseamnă pentru tine filmul?
- Trei lucruri care îți plac la industria de film în care lucrezi și trei care îți displac?
- Care este cel mai ambițios proiect la care ai lucrat și de ce?
- Ce îi lipsește filmului românesc de astăzi?
- Un festival de gen la care îți dorești să ajungi cu un film?
- Ce te-a învățat meseria ta până acum?
Olimpia Melinte. Am filmat de curând cu ea un scurtmetraj – feelingos și foarte SF – pe care sperăm să-l lansăm cât mai curând, și m-a surprins plăcut. Gagica nebunatică din #Selfie și #Selfie 69 este un om cald, mereu cu zâmbetul la el, atât de conștiincios și pasionat de meseria de actriță. Nu cred că aș vedea-o pe Olimpia făcând altceva atât de natural. Ce înseamnă filmul pentru ea și cum vede toata industria asta mică dar semnficativă în interviul de mai jos:
- Pasiune, meserie, obsesie.
- Curajul, inventivitatea care se naște de multe ori din lipsă de resurse, dar care poate aduce un plus de creativitate și forță cu care se schimbă și crește de la an la an filmul românesc. Ce-mi displace…faptul că se scrie foarte puțin pentru femei, lipsa de respect față de cei care sunt la început de drum și resursele irosite pe proiecte care nu ajung niciodată să vadă lumina cinematografelor.
- Cel la care lucrez acum în calitate de scenarist și actor și o fac pentru că am crezut într-o idee și, din fericire, mi s-au alăturat și alții, implicându-se și oferindu-mi resurse la care nici nu speram până acum!
- Ceva mai multă culoare, comedie, personaje feminine puternice și, desigur, așa cum se întamplă în toate domeniile artistice de la noi…banii.
- La Cannes.
- Că oamenii se schimbă, dar asta nu înseamnă că și tu trebuie să faci la fel!
Un regizor la început de drum dar atât de promițător, Roxana Stroe ne-a făcut pe toți să-i iubim scurtmetrajele. E genul de om care emană energie pozitivă de fiecare dată când intră în cameră. Știe foarte bine ce vrea, și e pusă pe fapte. Și da, prieteni, e FEMEIE și ne face cinste 🙂
- E modul prin care comunic și exprim ceea ce simt, ceea ce cred, sau, mai bine spus, ceea ce sunt. E o formă de terapie care te face să privești îndeaproape problemele sociale, emoțiile altor persoane/personaje și contextul în care se află sau, după cum spune Tom Hanks: un amalgam de lumină, sunet și literatură care surprinde condiția umană.
- Poate că „industrie” e mult spus dacă faci referire la peisajul autohton. Cred că mai avem mult de recuperat în raport cu industria cinematografică din afară. Este perfect adevărat că stăm foarte bine la capitolul premii și festivaluri, dar asta nu definește termenul de „industrie”. Aș spune problema cinematografelor închise – faptul că mai funcționează doar câteva, restul fiind vândute, închiriate sau prea degradate pentru a mai putea fi folosite – este în continuare o realitate deprimantă. Citisem de curând un articol unde scria că, din 600 și ceva de săli de cinema pe care România le avea în anii `90, mai sunt deschise vreo 20.
- Cele pe care le voi face de acum încolo. Dar dacă trebuie să mă raportez la ce am lucrat până acum, atunci cred că BLACK FRIDAY – scurtmetrajul meu din anul I de masterat la UNATC – câștigă detașat ca grad de dificultate. Mi-am propus mult prea mult pentru bugetul pe care îl aveam pus la dispoziție de către facultate și am fost nevoită să intru în fondurile personale pentru a-l putea duce până la capăt. Am pierdut și foarte mult timp cu găsirea locațiilor, iar Cristi Dimitriu (editorul filmului) a lucrat câteva luni în After Effects ca să șteargă aerele condiționate și antenele de pe blocurile din Drumul Taberei, să pară că suntem în anii ’80 în plină criză alimentară.
- O să fiu mai în măsură să vorbesc despre asta după ce o să am cel puțin un lungmetraj la activ. Probabil că o mai mare varietate a genurilor și puțină îndrăzneală stilistică n-ar strica.
- Îmi doresc, mai degrabă, ca filmul să circule în cât mai multe festivaluri, să ajungă în diferite colțuri ale lumii și la un public cât mai variat.
- Am învățat în primul rând să am încredere în mine și în alegerile pe care le fac. E important să știi de la început ce îți dorești să spui și să nu te lași influențat pe parcurs, să poți să îți asumi rezultatul final de la primul cadru până la ultimul. Apoi mi se pare esențial să înveți să ai răbdare, să nu te demoralizezi și să-ți păstrezi calmul atunci când lucrurile scapă un pic de sub control. Oricât de organizat ai fi, tot apar surprizele. Și, nu în ultimul rând, sunt de părere că trebuie să te înconjori de oameni motivați și dedicați, oameni care muncesc cot la cot cu tine și se implică în totalitate pentru simplul fapt că au încredere în tine și în proiectul tău; iar asta cumva mă duce înapoi la prima mențiune; sunt interconectate, pentru că trebuie să crezi mai întâi tu în tine ca să le inspiri încredere și celorlalți.
Gabi Suciu e una din femeile alea mișto care inspiră putere, voință și ambiție. O femeie producător în ascensiune, care adună din ce în ce mai multe titluri grele în portofoliu, Gabi Suciu este un om despre care, cu siguranță, noi ăștia tineri și pasionați de film, vom tot auzi în viitor.
- O sumă de universuri, povești, realități pe care le trăim indirect, dar în urma cărora, la fel ca în viață, rămânem cu experiențe, emoții, învățăminte.
- Îmi plac oamenii cu care mă înconjor, proiectele și potențialul creativ al acestora și libertatea de exprimare. Nu îmi place că nu avem capacitatea financiară de a face față volumului de creativitate, că nu avem unde să arătăm ceea ce facem (numărul mic de cinematografe din țară) și că mulți nu pot trăi din meseria asta, și aici sunt incluși și actorii.
- Fiecare proiect a venit cu provocările lui și cu fiecare ne-am propus foarte mult. Am făcut filme pe care le-am considerat necesare și din care oamenii pot învăța sau experimenta ceva. Foarte ambițios este și ceea ce facem acum cu Varză, cartofi și alți demoni, filmul documentar regizat de Șerban Georgescu care sfidează toate regulile distribuției și este cerut de publicul de cinema de toate vârstele.
- Publicul în primul rând. Neavând public nu avem încasări și neavând încasări nu avem finanțări ca să putem face filmele pe care publicul și le dorește.
- Sunt foarte recunoscătoare oamenilor cu care am lucrat pentru că m-au ajutat să ajung la multe festivaluri de renume din lumea asta. Mă întorc în fiecare an cu drag la Berlin, aștept tot timpul cu sufletul la gură selecțiile la Cannes și privesc înainte spre momentul în care filmele românești fac furori și în Asia.
- Că trebuie să îți asumi fiecare decizie și să mergi până la capăt indiferent de greutăți.
