Luna asta am fost pentru prima dată la TIFF – cel mai mare și tare festival de film de pe meleagurile românești, și m-am gândit să împărtășesc câteva ponturi de boboc:
- Ține-ți prietenii aproape, dar programul și mai aproape.
Ajunsă în Cluj, oraș care mai-mai că m-ar fura din capitală cu cântul lui sirenatic, străzile liniștite și oamenii prietenoși, primul lucru pe care l-am făcut a fost să înșfac o revistă-program și să o citesc de la cap la coadă. Ca orice om organizat, am plănuit cu atenție care dintre sutele de filme proiectate în cadrul festivalului aveau să fie vizionate de mine și prietenul meu. Vorba aceea – “so little time, so many films to see”. Parcă așa era, nu?
Desigur că planul s-a tot schimbat și metamorfozat chiar din prima zi, dar faptul că aveam tot timpul micul ghid de hârtie ascuns în borsetă a fost foarte folositor. Altfel, plimbările serene dintre cinematografe s-ar fi transformat în goană și, drept vorbind, probabil nu am fi ajuns la atât de multe proiecții.
- Ieși din zona de confort.
O noutate adusă de această ediție a festivalului a fost secțiunea InfiniTIFF în cadrul căreia spectatorii au putut experimenta noi forme cinematografice, precum Virtual Reality Cinema și filme de tip choose your own adventure, unde participanții votează cum se desfășoară povestea în momentele cheie ale filmului. Una dintre curiozitatile oferite de InfiniTIFF a fost Doom Room, descrisă ca fiind “o instalație unică, o combinație de elemente performative live și ficțiune VR care te poartă într-o călătorie de auto-descoperire.” Deși denumirea m-a îngrijorat puțin, m-am hotărât să văd despre ce e vorba.
Așadar, împreună cu prietenul meu, amicul nostru și alți trei străini ușor anxioși, am intrat în joc. Întregul spectacol a fost destul de straniu, iar la un moment dat, deși mai devreme suportasem liniștită să țin o inimă însângerată în mână, mi s-a făcut rău și am cerut să fiu scoasă din sală. Practic, experiența nu a fost una placută – dar a fost foarte interesant să fiu pusă în fața limitelor mele și acum mă bucur că am văzut ce se ascundea în spatele ușii Doom Room.
- Acceptă că nu poți fi omniprezent.
Vor fi momente când filmul pe care îl vizionai se va termina mai târziu decât credeai și nu vei mai putea ajunge la următorul sau în care o să cobori în stația greșită și nu o să găsești cinematograful la timp. De asemenea, vor avea loc multe proiecții faine concomitent și tu va trebui să alegi doar una dintre ele pentru că, din păcate, nu poți fi în mai multe locuri în același timp. Și din experiența mea, prietenii cu care ai fi vrut să te întâlnești vor fi mereu la altă proiecție decât cea pe care ai ales-o tu.
Ideea e să nu te pierzi în mindset-ul “ah, câte chestii tari pierd acum!” ci să te bucuri de experiența pe care ai ales-o. Fii prezent!
- Nu părăsi sala (decât dacă e incendiu sau cutremur).
Printre multitudinea de filme bune pe care o să ai ocazia să le vezi la TIFF, șansele sunt să dai și de unul mai puțin bun. Așa ni s-a întâmplat nouă cu Jeannette: The Childhood of Joan of Arc. Regizat de Bruno Dumont (un fel de enfant terrible al cinematografiei franceze), filmul este un bizar musical ce își propune să înfățișeze viața eroinei normande de dinainte de a conduce armata franceză spre victorie și de a sfârși pe rug.
Cu o distribuție formată exclusiv din actori debutanți, cu la fel de puțină experiență și în domeniul muzicii, și o coloană sonoră semnată de trupa electro – heavy metal IGORRR, Jeanette e un film interesant – genul de interesant care a reușit să golească trei sferturi din sală în mai puțin de 20 de minute. Cu toate că la început am vrut să facem același lucru, ne-am hotărât totuși să rămânem până la genericul de final. Câteva zeci de headbanging-uri, unul sau două falsetto-uri și un freestyle rap mai încolo, pot spune că a meritat. Cumva, chiar simt că viața mea ar fi fost mai săracă în lipsa acestei ciudate povești semi-medievale.
Chiar dacă un film nu este „bun” în sensul clasic sau nu e genul de film pe care l-ai viziona în mod obișnuit, merită să îi acorzi o șansă – ba chiar poate cu atât mai mult. S-ar putea să te surprindă și, în orice caz, măcar o să ai experiență amuzantă de povestit.
- Împarte TIFF-ul cu cineva.
Deși sunt un susținător înfocat al mersului la cinema tout seul, e drăguț să ai cui să împărtașești toate ideile tale de critic de film amator, să ai cui să dai coate în timpul unei scene deosebit de scandaloase sau să ai un umăr pe care să lăcrimezi când te emoționează ceva până în străfunduri. Știi cum e – “Everything’s better in two” și “The more the merrier”. Așa că dacă te gândești să dai o fugă la TIFF vara viitoare, mai ia pe cineva cu tine.
Fie că alegi să-mi urmezi sfaturile ori nu, TIFF este o experiență de neratat pentru oricine iubește cinematografia – de la filmele în sine, la sesiunile de Q&A cu oamenii din spatele camerei, precum și de pe ecran și tot felul de evenimente speciale și petreceri – Festivalul Internațional de Film Transilvania nu lasă nimic neacoperit.
Așadar, ultimul sfat și singurul care contează de fapt este ca anul viitor să-ți începi vara la TIFF.
Ne vedem la cinema!
Fotografii de Maia Petringenaru Van Kline și Victor Diaconu
