Despre Țara Moartă nu știam foarte multe când am fost să-l văd: e un documentar făcut de Radu Jude despre Holocaust în România. Nu știam nici foarte multe despre Holocaust, doar că a fost ceva foarte, foarte urât făcut de Hitler, nicidecum, doamne-ferește, la noi. Mereu mi-a fost prezentat ca un lucru al oamenilor răi de afară, occidentalii, și că noi am fost doar o țărișoară călcată în picioare, care a avut nenorocul să fie mereu așezată la mijloc, geografic vorbind. Noi, oamenii buni, scumpii românași, n-am avut nicio vină.
Îl ascultam pe Jude cu gura deschisă în timp ce mă holbam la fiecare fotografie de pe ecran, pe jumătate dezamăgită și pe jumătate furioasă. Mi-a răsunat în cap scena cu locul din autobuz, cu bătrânul și tânărul român vs. tânărul evreu și mi s-a făcut greață gândindu-mă că lucruri din astea se întâmplă și astăzi, din cauza boom-ului ăsta recent de naționalism. Mi-am dat seama că nu am fost noi, ca popor, nenorociți de soartă, ci doar ne-am dat după cum bătea vântul în politică.
De atunci, am avut ocazia să stau de vorbă cu o profesoară de istorie. Am întrebat-o de ce nu avem informații despre toate nenorocirile pe care le-am făcut în manuale. Mi-a spus că nu mai e loc în programă. – Andrada Băleanu
Radu Jude revine cu lungmetrajul Țara Moartă, continuând reprezentarea cinematografică a istoriei „neoficiale” a poporului român, o istorie a intoleranței rasiale, religioase, sexuale; o trilogie a urii începută cu Aferim! în 2015 , continuată prin Inimi Cicatrizate în 2016 și adusă până în 2017. Spre deosebire de ultimele două lungmetraje regizate de el (ambele filme de ficțiune), Țara Moartă este un documentar, un eseu video format dintr-o compilație de fotografii din arhiva Costică Acsinte, cu fundalul sonor compus din fragmente de jurnal ale lui Emil Dorian și fragmente audio din emisiuni radio și cântece folosite în filme de propagandă.
Eseul video este un canon cinematografic foarte puțin explorat în cinematografia română, iar filmul lui Radu Jude, deși realizat într-o manieră didactică, urmează formatul eseului literar, imaginile din arhivă nefiind într-o concordanță ipoteză-demonstrație. Din contră, iar asta face parte din intenția artistică a regizorului, o compilație de fotografii cu anonimi din acea perioadă este prezentată în timp ce pe fundal se poate auzi vocea lui Radu Jude citind din jurnalul doctorului Emil Dorian fragmente despre acțiunile antisemite sângeroase care au avut loc sub conducerea mareșalului Antonescu. Anonimii lui Jude par scoși din contextul antisemit, majoritatea fiind civili cu un aer burghez, copii etc. Multe dintre fotografii sunt făcute în studioul fotografului, iar recuzita din fotografii este înșelătoare; nu se poate spune dacă soldatul din poză este chiar soldat sau un civil costumat, decorul făcând ca niște fotografii care ar putea fi considerate documente/dovezi să fie undeva între realitatea acelei perioade și fotografie înscenată. Alte fotografii par într-adevăr documentare, unele făcute la înmormântări, altele ilustrând români făcând salutul roman, scene din viața de zi cu zi a anilor ’40.
Însă acești anonimi nu sunt înfățișați doar pentru intenția artistică de a prezenta discordanța dintre viețile unei categorii de oameni față de alta din acea perioadă, ci par a genera un sentiment de vină colectivă. Numele sau datele trivia despre ei nu își au rostul deoarece singura informație relevantă este că au fost contemporani cu Holocaustul din spațiul românesc.
Deși amprenta artistică a lui Radu Jude este evidentă prin modul în care fotografiile au fost selectate și aranjate, Țara Moartă urmează un format atât de didactic încât devine rigid; faptul că regizorul a luat această decizie privind felul și ordinea fotografiilor a realizat un echilibru între informație și reprezentare.
Filmul a fost produs de Ada Solomon, despre care Andrei Gorzo observă într-o recenzie din Revista Vatra a filmului Soldații (r: Ivana Mladenovic) : “îndrăzneală ce devine o adevărată marcă a cinemaului produs de Ada Solomon”. Într-adevăr, cinemaul produs de Ada Solomon este cinema îndrăzneț, ea fiind producătoarea ultimelor trei filme ale lui Jude amintite la început, a debutului Ivanei Mladenovic care va fi primul lungmetraj queer românesc și a mult-anticipatului Un pas în urma serafimilor (r: Daniel Sandu).
Din nou, de data aceasta în Țara Moartă, promisiunea îndrăzneală-calitate făcută de Jude-Solomon nu a dezamăgit.
Recenzie de Călin Boto. Introducere de Andrada Băleanu.
