Interviul de 12: Radu Țuculescu

Avatar
iulie 26, 2021
8 min read

„Cred că m-am născut cu pana de gîscă în mînă…”

Pentru început, am să vă rog să vă prezentaţi în nu mai mult de 5 fraze, astfel încât cititorii să vă cunoască mai bine.

M-am născut la Târgu Mureș, oraș în care am stat doar cîteva zile. Reghinul este orașul copilăriei mele, acolo revin mereu la sora mea, la mormintele părinților. Am studiat 17 ani vioara, ca profesionist, am fost realizator de Radio și Televiziune, am înființat numeroase trupe de teatru și pantomimă cu care am jucat prin țară și prin lume, am făcut documentare tv pe trei continente, am călătorit (și sper să continui) mult după 1990, iar din clasa a IX-a sînt clujean!

Astăzi, scrisul este pentru dvs precum o a doua casă. Aţi fost publicat atât în ţară, cât şi în afară. Aţi fost premiat. Tocmai ce v-aţi lansat un nou roman, Femeia de marţipan. Sunteţi o figură activă şi cunoscută pe scena culturală, atât ca prozator, cât şi ca dramaturg, ziarist, regizor de teatru.

Dar haideţi să ne întoarcem puţin în trecut şi să ne povestiţi care a fost primul dvs. contact cu magia scrisului în particular şi cu cea a literaturii în general.

Primul și cel mai important contact cu cartea a fost biblioteca bogată a tatălui meu. Citeam cu nesaț încă din primele clase. Adesea și noaptea, sub pătură, la lumina lanternei. Nu aveam televizor, doar un radio nemțesc și un picup la care ascultam plăci cu muzică simfonică. Învățam și vioara, normal, doar eram în orașul viorilor! Compuneam piese pentru vioară, sonate, ba chiar și muzică de cameră. Primul recital de vioară cu două sonate compoziții proprii l-am avut în clasa a VI-a, pe scena casei de cultură. Dar în clasa a IV-a am scris un… roman! Îl am și acum, un caiet plin, scris cu creionul. O aiureală cu pirați, bandiți, corăbii, insule necunoscute etc. De ce l-am scris? Habar nu am. Poate un impuls interior m-a împins, la vîrsta respectivă eram pasionat de cărți de aventuri, dar și de cele ale unor navigatori celebri precum Magellan, Thor Heyerdahl ori expediții nu mai puțin celebre la Polul Nord, pe Himalaya, în Africa etc. Apoi am descoperit literatura rusă, franceză, engleză, mai tîrziu pe cea latino-americană. Tot în biblioteca tatălui. Din vacanțele de liceu petrecute acasă la Reghin, la marginea pădurii, mă întorceam la Cluj cu „tolba” plină de cărți. Tata nu avea nimic împotrivă. Însă o influență majoră asupra formării mele de scriitor a avut-o mama. A fost casnică toată viața ei. Era o fascinantă povestitoare care îmbina (mai mult sau mai puțin voit) extraordinar umorul cu dramatismul, cu poezia.

Unde vă găsiţi inspiraţia? Aveţi nevoie de un cadru special pentru a scrie sau cuvintele vin pur şi simplu de la sine?

Inspirația vine… unde și cînd vrea ea. Cum ziceam, am făcut liceul de muzică, plus academia de muzică, secția vioară, în total 17 ani. Am învățat că pentru a cînta, de exemplu, o sonată de Beethoven, o partită de Bach ori un concert indiferent al cărui compozitor, zilnic trebuie să studiezi game și arpegii și studii de agilitate și abia apoi te apuci de lucrarea respectivă. Acest studiu zilnic m-a ordonat și într-ale scrisului. Nu zic că aș scrie chiar zilnic, dar aproape. Chiar și doar o pagină. Scriu întotdeauna întîi cu mîna, în caiete, numai pe pagina dreaptă, pe cea stîngă adaug, corectez etc. Abia apoi trec pe laptop unde, din nou, intervin modificări, unele chiar… drastice. Muncă multă! Muncă grea! Uneori mă simt chiar și fizic epuizat. Apropo de inspirație: port mereu cîte un carnețel cu mine. De cînd mă știu.  Cred că m-am născut cu o pană de gîscă în mînă. Am și scris un roman amplu intitulat Umbra penei de gîscă care nu a putut fi publicat decît după 1990. Notez în carnețele povești auzite în pregrinările mele. Dialoguri, replici, schițez portrete. Am călătorit mult prin țară și prin lume ca redactor de radio și televiziune, ca scriitor, ca simplu turist. Am cunoscut oameni din toate categoriile sociale, am avut parte de aventuri numeroase și diverse, unele fericite, altele mai puțin fericite. Material bogat, zic, pentru creație. Elemente autobiografice apar, constant, în cărțile mele. Desigur, ele sînt „îmbogățite” cu cele produse de imaginație, uneori sînt doar un „motiv” întru dezvoltarea ulterioară a romanului, precum în creațiile muzicale. De altfel, scrisul meu se bazează, volens nolens, pe formația mea muzicală. Precum în muzică, tema este cea care dă forma. De aceea nu mă repet în romanele mele. Încă. Pentru mine, importante sînt schimbările de tonalități și ritmuri, în funcție de cerințele personajelor și ale acțiunii, armonia și disonanțele, contrapunctul, leitmotivele.

Citisem acum câţiva ani trei dintre romanele dvs: Stalin cu sapa-nainte, Povestirile mamei bătrâne şi Măcelăria Kennedy. Am fost fascinată de stilul alert, dinamic, de personajele atât de bine conturate, de dialogurile şi replicile spumoase. Mă captivaseră mai ales pentru că nu erau precum ceea ce citisem până la acel moment.

Vreau să vă întreb, astăzi, când aparent toate au fost scrise şi toate cele au fost spuse, cum mai poate veni cineva cu ceva nou? Este originalitatea încă un ideal care poate fi atins?

Da, toate au fost scrise, și totuși sentimentele general umane îmbracă diferite forme, în funcție de epoci și nu numai. Au o nesfîrșită paletă de manifestări, de conotații, în decoruri niciodată identice. Căci, nu-i așa, nu există două răsărituri de soare identice, nici apusuri ș.a.m.d.  Ura, de exemplu, s-a arătat de-a lungul secolelor (și se va arăta mereu) sub diverse chipuri, bucuria de asemenea, iubirea la fel, gelozia, invidia, suferința, fericirea, nepăsarea, orgoliul etc. Chiar și singurătatea. Depinde de experiența fiecărui creator în parte să le dea un „suflu” nou, depinde de trăirile lui, de imaginația și, desigur, talentul lui. Cît despre originalitate, dacă o cauți cu „lumînarea” n-o vei găsi niciodată. Ea vine de la sine, din interiorul sincerității actului creator. Dacă mi se permite să mă exprim astfel.

Aţi debutat cu poezie, însă ulterior v-aţi îndreptat spre proză şi teatru. Care este relaţia dvs. cu poezia, acum? Sunteţi prieteni sau inamici?

O relație de… amanți ideali care nu se plictisesc niciodată unul de celălalt. Acum, pe bune, păi chiar dacă imediat după ce mi-am văzut publicate primele poezii în revista Steaua (aveam 16 ani!), am renunțat să mai scriu poezie, n-am dat-o la o parte, din contră. Am rămas și în universul ei. Am tradus sute de poezii din literatura elvețiană contemporană de expresie germană, am scris despre volume de poezii, am făcut, timp de cinci ani, filme scurte tv dedicate poeților și, nu în ultimul rînd, în fiecare roman de-al meu găsești pagini de poezie. De proză poetică, cum ar veni…

Sunt curioasă dacă aţi întâmpinat blocajul scriitorului, şi dacă da, cum aţi reuşit să treceţi peste el?

Blocaje? Am întîlnit doar pe autostrăzi… Sigur, au fost și sînt perioade cînd simți că ceva nu alunecă cum trebuie. Atunci citesc mai mult decît altădată. Citesc autori minunați, pe care-i îndrăgesc și care-mi zic: vezi că se poate, băiete, nu te mai văita, nu te… bloca, dăi drumul mai departe!

La ce ar trebui să se aştepte un tânăr debutant de la tot ce înseamnă lumea literară?

În țara noastră care-i pe ultimul loc la citit și achiziționat cărți, putem zice că sînt mai mulți scriitori decît cititori. Mai în glumă, mai în serios. Avem cele mai multe reviste literare din lume! Adevărată inflație! Avem o droaie de edituri care publică orice, dacă se plătește. Așa se îngroașă rîndurile veleitarilor și confuzia de valori crește. Oricine reușește să înșire niște cuvinte pe o pagină, se crede deja scriitor. Tînărul debutant va avea de luptat în această „junglă” prin care mișună veleitarii, relațiile, grupările etc. și care-l poate pierde, dacă nu-și găsește propria cărare.

Care a fost cea mai mare satisfacţie a dvs. din tot ceea ce înseamnă a fi un scriitor? Dar cea mai mare dezamăgire?

Am debutat tîrziu, la 30 de ani. Prima mare bucurie a fost apariția volumului de debut cu povestiri intitulat Portocale și cascadori. Au mai fost și alte bucurii, la fel de mari. Scrisori primite de la cititori, de exemplu. Dezamăgiri? Multe și ele, dar nu vreau să (mi) le amintesc. Încerc să mă încarc doar cu energie pozitivă. Prin urmare să trecem la altă întrebare. Haha…

Care sunt obiceiurile dvs. de cititor? Ce fel de genuri şi autori preferaţi?

Sînt mulți scriitori pe care-i iubesc, sînt și scriitori pe care-i descopăr constant și îmi produc surprize mai mult decît plăcute. Nu pot să-i înșir aici pe toți scriitorii ruși, germani, latino-americani, francezi, englezi ori japonezi pe care-i prefer. Dar, haide să mă refer, totuși, la unul dintre ei. La Basel, orașul în care locuiesc, periodic, de mulți ani, prietena mea, profesoară de filozofie la Universitatea din oraș – cea mai veche din Elveția – îl predă, printre alții, pe George Simenon. În vasta ei bibliotecă are peste 200 de romane de-ale lui. Le citesc sistematic și nu contenesc să mă las uimit de acest fabulos autor despre care au scris, admirativ, printre alții, Marquez și Faulkner- laureați ai Premiului Nobel pentru literatură.

Aţi declarat şi în alte interviuri că scrieţi mereu pe un fundal muzical, blues, soul jazz. Cum arată playlist-ul dvs.? Care sunt artiştii sau piesele pe care le puteţi asculta non-stop pe repeat?

Ascult muzică clasică, dar mai ales jazz clasic și, în special blues. Ore-n șir. De fapt, așa scriu, pe aceste fonduri muzicale. Blues și soul, două genuri care-mi crează o stare permanentă de bine. Mă „inspiră”, îmi dau ghionturi să continui, mă încurajează, mă alintă, mă amuză, mă i-au peste picior cînd încep să am neliniști, se bucură împreună cu mine, iubesc odată cu mine, îmi condimentează orele de singurătate.

Dacă ar fi să faceţi o recomandare de tip „Top 3 cărţi”, care ar fi aceea?

Nu-mi plac nici un soi de top-uri. Nu pot face un top din trei cărți. Îți pot face, în schimb, un „top” al unei singure cărți care are mai multe volume. O carte de căpătîi, la ea revin mereu, fără ezitări, ca la un izvor cu apă vie. Este 1001 de nopți.

Există vreun motto după care vă ghidaţi sau pe care să îl consideraţi „literă de lege”?

Tatăl meu care a fost medic a scris un  jurnal intim, un jurnal al zbuciumului său sufletesc, al întrebărilor sale în privința existenței lui Dumnezeu (era religios, dar și un mare cititor de filozofie), un jurnal al certitudinilor și îndoielilor sale. Peste optzeci de ani de viață, de contacte cu mii de pacienți și nu numai, de mii de cărți citite și comentate… Jurnalul său se încheie astfel: „…pentru binele personal și pentru binele omenirii, trebuie să fi OM BUN bazat pe o credință adevărată, indiferent că faci sau nu faci parte dintr-o religie.”

În încheiere, aş vrea să vă întreb care este cel mai bun sfat pe care i-l puteţi da cuiva care îşi doreşte să aleagă lungul, tumultosul, dar frumosul drum al literaturii?

Să-l aleagă atunci cînd e convins cu adevărat că are chemare pentru acest drum și e capabil să-l urmeze fără compromisuri. Scrisul este cea mai bună armă împotriva uitării.


Interviul de 12 este o serie de interviuri cu oameni obişnuiţi despre lucruri deosebite, ce cuprinde 12 întrebări și 12 răspunsuri sincere. O serie de Tamara Pop.
Categorii:
Avatar
Tamara Pop

Cele mai noi articole

N Read More

Teatruaprilie 17, 2024

Niște oameni mici – Hedda Gabler (r. Thomas Ostermeier), TNB

Privite în oglinda care reflectă aproape fiecare centimetru al spectacolului „Hedda Gabler” regizat de Thomas Ostermeier la TNB, personajele lui Ibsen par mici. Gesturile, salturile, […]

C Read More

Artă vizualăaprilie 6, 2024

Ca tânăr, ai nevoie de curiozitatea și curajul de a vedea cât mai multe cu cât mai puțin

Cine sunt? Mă numesc Matei Rădulescu, am 22 de ani și sunt proaspăt absolvent de Grafică în cadrul Universității Naționale de Arte din București, studii […]

S Read More

Filmmartie 27, 2024

Sărmane Oscar-uri

Cum se face că scriu mereu în perioada decernării premiilor, chiar dacă nu pot spune că acestea îmi captează interesul? Mai au oare relevanță aceste […]

C Read More

Teatrufebruarie 26, 2024

Copii în haine de adulți – SF (SUPER FRAGIL) la Teatrul Excelsior

Mi se întâmplă rar ca la finalul unui spectacol să mă ridic în picioare la aplauze, gândindu-mă „Mai vreau. De ce s-a terminat?”. Trăiesc însă […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie