Răzvan Mazilu revine. Unde, când și cu ce?
Odată cu premiera noii stagiuni de la teatrul Excelsior, de pe 3 septembrie, cu spectacolul Fecioarele noastre grabnic ajutătoare.
Ți-am stârnit curiozitatea? Atunci parcurge acest articol pentru a afla câte ceva despre Răzvan, dar și pentru a vedea cum l-a surprins Melissa alături de colegele lui chiar la repetiții.
De ceva timp, ai adus musicalul pe scenele din România. Crezi că acest gen de spectacol te reprezintă? Dacă da, în ce sens?
Cu siguranță mă reprezintă. Cel mai bine chiar. Pentru că musicalul este acel spectacol flamboaiant care îmbină teatrul cu dansul și cu muzica, dar și cu vizualul la un nivel complex, sofisticat, performant, strălucitor.
Am trecut prin toate formele și genurile de artă scenică, de la balet clasic la teatru-dans, și pe toate acestea le regăsesc în musical. Chiar dacă suntem o cultură fără tradiție în musical, încerc să merg pe acest drum nebătătorit.
Cum e să montezi un musical în România? De ce anume ai nevoie pentru a produce un spectacol reușit?
Nu e ușor deloc. Ai nevoie de artiști/performeri virtuoși, pregătiți să fie buni actori, dansatori și cântăreți. Ai nevoie de drepturi de autor uneori foarte scumpe (pentru România), de finanțare, de directori de teatru deschiși și mai ales dispuși să riște, de muzicieni care să cânte live impecabil, de scenografi inventivi, de un traducător bun, iar ca regizor ai nevoie de cultură muzicală și vizuală, de rigoare și disciplină… Să mai continui?
Cum ți se pare publicul de musical de aici?
Foarte receptiv și cald. Cred că publicul de aici are nevoie de musical. La spectacolele mele The Full Monty (de la Teatrul National Timișoara) și Mon Cabaret Noir (de la Teatrelli, București), biletele sunt mai scumpe decât la celelalte producții, dar încă sunt surprins cum sala e de fiecare dată plină-ochi.
În același timp, sigur că nu vorbim despre un public foarte informat și cultivat în acest gen, tocmai pentru că nu există tradiție sau o ofertă bogată, variată de spectacole. Dar toate au un început, iar publicul crește, se educă odată cu noi.
Care a fost cea mai frumoasă experiență a ta ca dansator? Dar ca regizor sau coregraf?
Poate că răspunsul meu e previzibil: toate experiențele mele profesionale au fost și sunt fabuloase prin unicitatea lor.
Nu aș putea să aleg. Toate tipurile de experiențe – și succesele, și eșecurile – sunt formatoare și m-au ajutat să evoluez, să mă autocunosc, să cunosc mai bine lumea, oamenii, viața.
Am incercat tot timpul să trăiesc intens, cu totul. Să nu mă mint, să ard, să mă coste orice pas făcut pe o scenă.
De curând ai avut și lansarea cărții Răzvan Mazilu. De la dans la musical, a doamnei Sanda Vișan. Cum a apărut această colaborare?
A fost ideea Sandei Vișan, la început sub forma unei cărți despre producțiile mele realizate la Timișoara – unde am montat primele musicaluri, The Full Monty și Cabaret – apoi despre mine, pur și simplu, ca artist care merge pe un drum care pornește de la dans și se îndreaptă spre musical.
La început nu am fost sigur că vreau asta pentru că eu consider că o carieră artistică e un drum care nu se termină niciodată.
În viața fiecăruia dintre noi sunt momente în care ne întrebăm dacă merită să facem ceea ce facem. Ce te face să continui?
E fix un clișeu. Motivația, motorul care mă face să merg mai departe să cred că nu există zădărnicie este chiar publicul care vine la spectacol și mă urmează, feedback-urile și bucuria acestuia, aplauzele…
Dansator. Coregraf. Scenograf și chiar costumier. Regizor. Ce urmează?
Urmează alte spectacole de musical pe care le am pe lista mea.
Acum se joacă la Teatrul Excelsior spectacolul Fecioarele noastre grabnic ajutătoare. O piesă contemporană, un text actual, chiar șocant, un spectacol dedicat adolescenților și nu numai, un spectacol cu distribuție exclusiv feminină. Un amestec nebun de muzică sacră și pop/rock.
Ce este dansul? Cum l-ai defini ca stare de spirit, ca sentiment pentru tine?
Habar nu am și dintotdeauna m-am ferit să dau definiții. Dansul rămâne, clar, un mare mister pe care am încetat să mă chinui să-l dezleg, să-i cunosc tainele.
Pur și simplu mă bucur de el, mă bucur și sunt fericit că mi s-a dat, că am dansat mult. Iar dansul îmi dă un sentiment de libertate, de eliberare. Și cui nu-i place să se simtă liber?
