REACTIV 2023 – Interviu cu Angel Lopez-Silva

Avatar
iunie 20, 2023
6 min read

REACTIV |ceva laborator de experiențe performative pentru adolescenți|, festivalul organizat anual de Centrul  educațional de arte performative CEVA în Târgu Neamț, ajunge în anul 2023 la ediția cu numărul III. Mă număr printre cei care au avut ocazia să urmărească evoluția festivalului încă de la începuturi – în 2021, l-am cunoscut preocupat de viitor și de locul în care ne vor purta pașii, în 2022 ne-am dat seama că suntem în creștere împreună, iar în 2023 plănuim să mergem înainte cu încredere, umăr la umăr. S-au schimbat multe în acești trei ani – echipe, voluntari, formule și programe. Însă ceva a rămas – încrederea că REACTIV este o necesitate. Creat de Jo Brăilescu, Daniel Chirilă și Irina Slate și pus în mișcare de o echipă de voluntari și prieteni ai CEVA, REACTIV e o gură de aer proaspăt pentru teatrul tânăr. Festivalul reactivează cultural comunități mici, reunește trupe de adolescenți din orașe în care existența unui grup de tineri preocupați de teatru este, în sine, un act de curaj și, mai presus de orice, își propune să creeze experiențe și contexte favorabile creației, nu să ofere premii și coronițe. Pentru mine, așa arată un demers sănătos, centrat pe proces și nu pe destinație. Poate că (și) de aceea visez aproape tot anul cu ochii deschiși la săptămâna din vară în care ne strângem la Tabăra Oglinzi și facem teatru.   (Daria Ancuța)

Anul acesta, câțiva membri ai redacției Dissolved Magazine vor însoți zi de zi activitățile din REACTIV cu articole, interviuri și ilustrații care vor fi publicate pe site-ul revistei. Primul material din festival este interviul cu Angel Lopez-Silva, trainer REACTIV. 

Angel, cum e atmosfera din timpul atelierului pe care îl coordonezi?

Cred că atunci când vine vorba de teatru, multă lume face greșeala de a se lua foarte în serios. Mulți par să creadă că trebuie să fie totul foarte dramatic, să arăți publicului cât de mult simți ce simți. Eu cred că e complet opusul. Mai presus de orice, încerc să îi fac pe adolescenții din grupa pe care o coordonez să se joace. Și să se bucure de asta. În timpul atelierului, facem cât mai multe jocuri menite să creeze unitate între ei, să se coaguleze ca grup astfel încât toți să se simtă într-un mediu sigur, în care pot să își spună ideile și să se exprime. Cred că vârsta lor e una destul de dificilă la capitolul exprimării și îmi doresc ca ceea ce facem să îi ajute să get out of their heads, să se conecteze, să învețe să se concentreze. 

Cum a decurs până acum atelierul? Ce fel de metode folosești? 

De exemplu, am început cu un joc de prezentare, în care își dau ștafeta unul altuia și trebuie să își spună numele. Cine greșește, iese din joc și tot așa. Asta ca să se încălzească și ca să se cunoască. După aceea, am făcut un exercițiu de sărit coarda în același timp, care a mers destul de greu. Nu mă așteptam la asta, dar cred că mâine se vor descurca mai bine. Scopul jocului e să lege o echipă, să îi facă pe toți cei prezenți să se simtă ca un tot unitar, ca și cum toți fac același lucru for the sake of something bigger. Se desfășoară simplu, doi oameni țin coarda și cei de pe margine sar pe rând, câte o singură dată. Obiectivul e să se găsească un ritm comun: intri, sari, ieși. Și, deși nu s-a reușit asta, mi se pare că exercițiul a fost o surpriză pentru ei și că a schimbat complet energia grupului. Asta pentru că acum se cunosc mai bine. Dar mai ales pentru că sunt mai pregătiți să greșească. Vreau să le arăt că e ok să greșești. Le spun că greșelile sunt o binecuvântare, că ele sunt, de fapt, cel mai adevărat lucru pe care-l putem găsi în teatru. Că trebuie să încercăm să găsim cele mai bune greșeli, să facem publicul să spună „Uite, am crezut chestia asta”. Dacă pleci de la asta, vine și pofta de joacă. 

Ce îți propui de la atelierul tău? Cu ce crezi că ar trebui să rămână participanții la finalul său?

În primul rând, vreau ca ei să se simtă bine când sunt pe scenă, să nu simtă frică sau anxietate. Să învețe să se bucure de imaginația lor, să găsească plăcere în jocul ăsta de make-believe. Eu îmi doresc ca ceea ce facem să creeze un tip de magie între ei. Și să le reamintească să se joace. Cred că lumea în care trăim ne învață să uităm de importanța jocului. În teatru, asta e baza, nu degeaba piesele se numesc plays. Actorii sunt de fapt niște jucători (n.r. players). E ca într-un meci de fotbal, când vezi 11 jucători buni, lângă alți 11 jucători buni, you’re gonna have a blast, indiferent care e rezultatul.

Cum crezi că poate contribui teatrul în educația adolescenților?

Pe lângă genul ăsta de spirit de echipă, cred că teatrul poate să trezească și conștientizarea importanței poveștii. Cred că uităm tot mai mult de forța poveștii, uităm că omenirea a evoluat prin storytelling. Comunitățile s-au format, s-au distrus, s-au schimbat prin povești, religiile lumii s-au format plecând de la niște povești. Uităm de asta, credem că au fost spuse deja toate poveștile care puteau fi spuse, iar asta nu e deloc adevărat. Oricine are o poveste de spus și nu poți ști cât de relevantă e până nu o spui. Teatrul ar trebui să fie un loc în care să fim atenți la lucrurile pe care nu le conștientizăm în viața de zi cu zi, ar trebui să fie un templu al imaginației. Asta îmi doresc să le transmit adolescenților, să îi fac să înțeleagă puterea poveștilor de a schimba ceva în cel care le ascultă.

Ce simți că înveți tu de la adolescenți?

Învăț să am răbdare, învăț să le gestionez emoțiile, învăț inclusiv ceea ce învață ei pentru că lucrez împreună cu ei. Și greșesc împreună cu ei, mi s-a întâmplat și mie azi când mi-a venit rândul la jocul cu coarda să nu reușesc să sar. Îmi amintesc constant că e important să greșesc. Învăț cât de diferiți sunt toți, îmi amintesc că trebuie să te adaptezi la celălalt ca să îl poți înțelege, să îl poți ajuta să se exprime, să vorbească. Cred asta e cel mai greu – îi întreb care e melodia lor preferată, iar ei se opresc și  nimeni nu spune nimic. Asta a fost una dintre mizele mele, să îi ajut să se simtă în siguranță atunci când vorbesc. Dar am învățat și asta la început, cum să comunic mai mult prin acțiuni, fără să vorbim prea mult. Cred că învăț cel puțin la fel de mult ca ei. Mi-a zis cineva la un moment dat – If you wanna learn something, teach it. Învăț mult și ca schimb cultural – eu vin din Mexic, vin să lucrez cu niște copii care cresc în cu totul alt mediu decât cel pe care îl cunosc eu. Poate că unii dintre ei nu stăpânesc engleza atât de bine, de exemplu. Dar simt că așa învăț foarte mult la capitolul comunicare. Nu știu sincer cine învață mai mult, eu sau ei. Cred că totuși eu.

Fotografii realizate de Marius Șumlea

Categorii:
Avatar
Daria Ancuța

Daria este studentă în anul III la UNATC, la specializarea Teatrologie – Jurnalism teatral. Cutreieră țara în lung și-n lat, de la un spectacol la altul. Scrie piese de teatru și colaborează cu reviste precum Scena.ro și Teatrul Azi. Are o bănuială că supraviețuiește pe entuziasm și multă, multă curiozitate pentru poveștile oamenilor din jur.

Cele mai noi articole

D Read More

Spotlightiulie 11, 2024

De treci codrii… descoperi Lumea

A fost o dată ca niciodată o Lume de Aici și o Lume de Dincolo și De treci codrii … o să-ți dai seama că […]

L Read More

Artă vizualăiulie 1, 2024

Lidya Phille (zisă și Luiza): Ce fac și de unde am venit

Înainte de toate ar fi bine să știți cine sunt. Numele meu este Luiza, dar online mă găsiți sub pseudonimul Lidya Phille. Am terminat un […]

C Read More

Spotlightiunie 2, 2024

Centrul Central sau Au câștigat cioacele (cu cap)

Take a shot de fiecare dată când se rostește un cuvânt care începe cu litera „C” & you’ll get wasted în primele 15 minute ale […]

F Read More

Teatrumai 22, 2024

Festivalul Aproape – un loc de intersecție între cultură și comunitate

Festivalul Aproape este un eveniment cultural organizat în mare parte de actori din Baia Mare, ce durează 8 zile și care a ajuns anul acesta […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie