Nu cred că mai este necesar să ți-i prezint pe Robin and the Backstabbers, pentru că probabil ai auzit deja de albumele Stalingrad și Arhanghel’sk din trilogia Bacovia Overdrive, de pop-ul melodramatic pe care îl cântă memorabil și de versurile poetice și enigmatice care ți se strecoară inevitabil în minte. Arta pe care o fac cu o pasiune așa de molipsitoare m-a îndemnat nu numai să îi ascult încă de când Arhanghel’sk abia își scotea capul în lume, dar și să îmi doresc să discut cu ei pe tema acestui subiect vast care domină atât viața lor, cât și a mea. Astfel, o oprire din propria-mi vânătoare regală a fost în camera unde s-au împrăștiat întrebări, răspunsuri, păreri și idei, toate plutind în marele concept de arte și meserii.
1. Despre arta și meseriile celor din Robin and the Backstabbers:
DISSOLVED MAGAZINE: Cât mai aveți până la cine veți fi?
Robin: Cred că suntem la 50.000 de euro depărtare. Ăsta este răspunsul meu, consider că este o sumă rezonabilă. Adevărul e că e destul de amuzant că pui întrebarea în felul ăsta, pentru că au fost scrise versurile cât era o bucată foarte mică din cântec, numai că m-am prins cumva ce o să se întâmple de-a lungul cântecului și că, bazându-mă pe fragmentul ăsta care există pot să fac tot restul. Doar că niciodată nu știi ce-o să fie la sfârșit. Era o chestie –o să folosesc un cuvânt foarte prețios- metatextuală, cu care vorbești cu cântecul în sine.
DISSOLVED MAGAZINE: Cum ar trebui ascultătorul să perceapă și să analizeze o melodie Robin and the Backstabbers?
Robin: La concert, în primul rând, mișcându-se, fiind atent, și după acasă. Dar cred că oamenii sunt mai câștigați dacă ne văd prima dată live.
Vladimir: Cred că oricine a făcut un cântec ar fi onorat să știe că cineva se duce acasă cu albumul și îl ascultă măcar o dată fără să facă nimic altceva, că astfel îi acordă o șansă pe bune.
DISSOLVED MAGAZINE: O întrebare pentru Robin – ce stare interioară ai de obicei când scrii versuri?
Robin: De stres financiar, și îmi este și rău fizic pentru că fumez mult. Mă simt foarte bine, de fapt, deși procesul în sine este neplăcut. Este neplăcut pentru că, dacă oamenii deja au ascultat cântece pe care le-ai făcut și le-au și plăcut acele cântece, orice act de scriere a unuia nou nu va putea să nu treacă prin momentul ”O să le placă? Dar ce le-a plăcut din ăla vechi?”.
DISSOLVED MAGAZINE: Ce părere aveți despre reacția pozitivă pe care muzica voastră o are asupra adolescenților și tinerilor?
Robin: Suntem, cred, surprinși cu toții de faptul că avem succesul de care spui la un public atât de tânăr. Atunci când am început să cântăm, în 2010, media de vârstă a publicului nostru era mult mai mare. Când am trecut de 25.000 de followers la pagina de Facebook, am zis că au început să dea like și oameni pe care nu-i cunoaștem. Este foarte mișto că publicul nostru e așa tânăr.
Vladimir: Critic neîngreunat de prea multe filozofii, cinism sau chestii de genul, e fain să vezi că acea deschidere pe care o vrem noi să fie conținută de muzică se regăsește în viețile acestor oameni care sunt la o vârstă la care totul este așa, pe viață și pe moarte, totul contează, și iubești trupele cu patimă. Și îți dă un sens. Sau cel puțin mie.
2. Despre arta și meseriile cântecului:
DISSOLVED MAGAZINE: Care sunt gândurile și ideile mai puțin evidente din piesa „Arte și meserii” ?
Oigăn: Dacă nu vrea Robin, îți răspund eu, că am scris relativ multe versuri la viața mea. Am observat că în principiu multe din chestiile pe care le răspunzi la o întrebare de genul ăsta le inventezi după ce scrii versurile, și dacă mă contrazice nu îl cred.
Robin: Este bazat pe fapte reale, poți să consideri ăsta ca fiind răspunsul meu. Cu destulă minciună în el, vorba lui Oigăn.
DISSOLVED MAGAZINE: Considerați că educația artistică este necesară în vreun fel în formarea meseriei de artist?
Vladimir: Dacă se pune ca educație artistică, primul lucru la care m-aș gândi este să încerci să asculți un album fără să faci nimic altceva. Poate că este nevoie ca cineva să îți zică lucrul ăsta.
Andrei: Eu sunt de părere că poți să faci muzică, artă, orice și să te auto-educi liniștit.
Robin: Răspunsul nostru ca grup este da și nu. Depinde.
DISSOLVED MAGAZINE: Este condiția de artist in secolul XXI la fel de tumultoasă și neînțeleasă ca în secolele trecute?
Oigăn: Cred că depinde foarte mult de artist. În toate perioadele au fost unii care s-au lipit perfect, au știut să profite de tot, au fost și pe cai mari, au făcut și bani, și alții…
Robin: Mi se pare că e precum Facebook-ul, care nu e făcut pentru ură și dușmănie. Ăsta e motivul pentru care a te prezenta drept foarte mâncat de demoni și de griji și de trăiri este cumva contraproductiv, pentru că ne-am obișnuit să ne prezentăm drept organizați, coagulați, coerenți. Cumva, mie așa mi se pare – că arta de mare succes, în ultima vreme, este făcută de oameni care inspiră o viziune puternică și calm, nu mai este făcută de zvăpăiați, aia s-a dus cu odată Nirvana. Deja pare de prost gust suferința afișată ostentativ. Așa funcționează Facebook-ul, nu ai buton de dislike și nimeni nu pune lucruri cu adevărat triste, nasoale. Le pui acolo unde ești anonim, numai că, artist fiind, nu cauți anonimatul și siguranța lui. Înainte, cu cât erai mai distrus, cu atât era mai intens și frumos. Acum mi se pare că nu mai ține treaba asta, pentru că oamenii cumva zic ”da, mă, înțelegem, cu toții avem viața grea, get over it și arată-mi un produs mișto”.
DISSOLVED MAGAZINE: Unde se duce arta care nu apare în fața publicului?
Andrei: Intră în rafinărie, basically.
Vladimir: E mult mai multă decât aia care ajunge la oameni. Sau rămâne sub formă de demo-uri/ idei de cântece RATB care s-au adunat între timp și față de care simt că eu am avut atitudinea cea mai pregnantă de ”cărturar”, de ”arhivist”. Mi-a plăcut să le știu salvate undeva, pe un hard, pe o casetă, pe un CD vechi. Poate e un obicei prost, să ții în felul acesta la fărâme de trecut, dar mă ajută să îmi amintesc traseul, ca și cum aș recunoaște anumite pietricele pe distanța dintre două marcaje pe munte.
Robin: Dacă ceva nu ajunge la oameni, înseamnă că există un motiv, și nu trebuie să fie neapărat legat de calitatea acelui lucru care rămâne ascuns. Poate că pur și simplu nu este momentul pentru el. Iar alte lucruri se pierd, pur și simplu.
3. Arta și meseriile noastre, ale tuturor:
DISSOLVED MAGAZINE: Soundtrack-ul cărui film ați vrea să-l realizați?
Vladimir: Eu știu, e foarte simplu. Mi-ar plăcea să cânt la tobe la fel de frumos pe cât a cântat Antonio Sánchez în filmul Birdman, mi se pare extraordinar.
Robin: E un regizor american pe care îl cheamă Jim Jarmusch, și un film cu Johnny Depp, un western atipic prin faptul că e alb-negru și se numește Deadman. Are un soundtrack cu Neil Young care cântă la chitară și e foarte frumos, ne place nouă tuturor și este cam singurul răspuns la această întrebare la care putem să convenim cumva. Dar să știi că My Heart Will Go On din Titanic mi-ar fi plăcut să fie cântat de mine. Altfel v-ați fi uitat la mine acum.
DISSOLVED MAGAZINE: Ce autor ați vrea să scrie o operă, fie ea în proză sau în versuri, bazată pe melodiile voastre?
Robin: Gellu Naum. Ar trebui să fie ceva fragmentat cum e poezia. E o femeie care scrie acum, fosta soție a lui Paul Auster, Lydia Davis o cheamă și scrie very short prose, am auzit de ea acum câteva zile. Înțeleg că am rămas foarte în urmă, pentru că este cel mai în vogă lucru literar din ultima vreme și mi-au plăcut acele scurte povestiri. Gellu Naum și Lydia Davis.
DISSOLVED MAGAZINE: O melodie Robin and the Backstabbers despre care s-ar putea scrie cărți întregi.
Vladimir: Toate demo-urile care nu o să iasă vreodată, ăsta-i răspunsul meu. Și albumul Arhanghel’sk mi se pare că are multe povești de spus. Încercam să le explic oamenilor cum mă simțeam făcând albumul, e ca și cum ar fi un basm cu chitare și tobe. Așa aș descrie eu albumul.
Robin: Cântecul care se numește Arhanghel’sk poate să fie premisa unei povești, ceea ce și este.
DISSOLVED MAGAZINE: Puteți spune un mesaj artiștilor, fie ei la început de drum sau nu, în căutare de inspirație?
Oigăn: Cred că la început de drum chiar nu ai nicio problemă cu inspirația, cu asta ai probleme mai încolo. Odată ce îți vine natural, foarte puternic să te apuci de chestia asta, cred că întrebările vin mai târziu.
Andrei: Totul e o chestie de perseverență, the more sketches you make, the better you’re gonna draw.
Robin: Voi spune, deși este împotriva ta să termini cu cuvintele altcuiva, vorba colegului nostru de breaslă Nicu Covaci: ” Tineți-vă bine, băieți”.
Fotografii: Alexandra Dumitrana
Pe Robin and the Backstabbers îi găsiți aici, aici și aici.
