Numele meu este Ingrid E. Am șaptesprezece ani și scriu articole de peste un an. Pare destul de mult, știu, dar/ am de prezentat succint o carte cu o scriitură simplă, dar care păstrează o însemnătate atât de complexă, încât această îmbinare mă pune într-un mare impas. Kazuo Ishiguro, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2017, creează prin Să nu mă părăsești o operă descrisă fie drept poveste de dragoste, fie distopică, fie science-fiction, dar în același timp nu aparține niciunuia dintre genuri în totalitate (atribut ce, de altfel, este perfect în spiritul lucrării). Și poate că n-am început bine, pentru că majoritatea părerilor susțin că ar trebui să citești cartea fără să ai vreo idee despre conținutul ei. Dar cum altfel aș putea recomanda cartea, când chiar aceasta înfățișează implicații periculoase ale misterului?
Ceea ce reprezintă cel mai bine romanul nu este povestea de dragoste ori detaliile unui viitor întunecat, ci viziunea asupra trecutului ce transformă povestirea ușor amicală a lui Kathy H. într-un discurs plin de nostalgie, emoție și analiză asupra amintirilor. Sărind înainte și înapoi în timp, naratoarea își împarte viața în trei mari capitole, de la copilăria într-o școală privată, la libertatea aparentă ce-i urmează acesteia, și până la locul de muncă pe care îl va părăsi în curând. În aceste trei părți este surprinsă și prietenia dintre ea, Ruth și Tommy, personaje care în descrierea lui Kathy devin aproape tangibile. Și astfel, prin relația dintre cei trei, romanul atinge teme precum speranța, prietenia, iubirea, alienarea, existența însăși și pierderea. Pierdere care, deși se dorește respinsă prin titlu, nu are loc în cazul amintirilor – cele puternice nu au cum să părăsească mintea, ci o vor surprinde mereu în momentele de singurătate.
Deși nu rezonez cu idei precum glorificarea și analizarea trecutului, modul în care Kathy își descrie experiențele, ca unui prieten, mi-a trezit empatia. În dezacord sunt și cu ideea de ignorance is bliss, condiție care le este impusă însă protagoniștilor și de care se străduiesc să scape în diferite moduri. Această dorință și speranță de a-și depăși situația este chiar mai puternică decât motivul iubirii în roman, și este raza de soare ce luminează direcția cenușie a romanului.
La fel de puternic precum elementele distopice, m-a surprins faptul că melodia ce dă titlul Să nu mă părăsești nu există de fapt în realitate. Obsesia muzicală a lui Kathy este doar invenția autorului, concretizată ulterior pentru adaptarea cinematografică a lui Mark Romanek în 2010, extrem de apreciată de altfel. Ca să urmez motivul muzical pe care mereu mă bucur să-l găsesc în cărți, am făcut un playlist cu melodii care conturează atmosfera romanului, în opinia mea. Ascultă-l înainte să citești ca să intri în starea respectivă.
Indiferent de gradul în care te identifici cu povestea sau personajele, nu ai să părăsești opera lui Ishiguro impasibil. Ceva din modul simplu și direct în care scrie te va face să te gândești, să îți amintești și să simți măcar o parte din complexul sentiment ce guvernează romanul: nostalgia.
Să nu mă părăsești se poate achiziționa de pe Cartepedia în limba română sau engleză, precum și alte volume de Kazuo Ishiguro.
What Should I Read Next este rubrica Dissolved Magazine ce reunește recomandări de carte pentru cei ce n-au timp și răbdare să citească recenzii mai lungi de 1.000 de cuvinte. Ilustrație cover WSIRN de Andrei Nicolescu.
